Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Viitorul energiei, văzut de la Sydney

University of New South Wales din Sydney a găzduit pentru a doua oară, conferința și expoziția Future Energy. În cele trei zile ale evenimentului, invitații din universitățile australiene și din lume au prezentat studii care pot revoluționa sectorul energiei. O echipă a Transilvania Business, editorul anuarului Energy Mirror of Romania”, a fost prezentă la Sydney și a sintetizat principalele teme de discuție.

 

 

Dimineața devreme, la ora 9 în Australia – 2 în România, ajungem în campusul University of New South Wales (UNSW), la Colombo House, o clădire care găzduiește mai multe amfiteatre și chiar un teatru, și unde se desfășoară Future Energy, o conferință și expoziție ajunsă la a doua ediție, prima desfășurându-se în 2014, care cuprinde și un simpozion dedicat designului de materiale îmbunătățit computațional.

Timp de trei zile, peste 100 de specialiști, cu largi preocupări în cercetare și inovare, din Europa până în Statele Unite ale Americii, au prezentat lucrări care pot revoluționa sectorul energetic. Tematicile conferinței au fost concentrate pe trei domenii – stocare – termică, chimică, de energie kinetică, înmagazinarea gazului pentru sistemele de alimentare, baterii, economia stocări și reglementări în domeniul sistemelor de alimentare; producere – tehnologii de producere convențională a energiei – combustibili fosili, nuclear, hidro, tehnologii de producere din surse regenerabile dispecerizabile  – biomasă și geotermală și nedispecerizabile – solar, eolian, valuri; Furnizare și distribuție –  înaltă tensiune.

 

 

Ideile vin de la cercetători


 

Președintele conferinței, Associate Professor Francois Aguey-Zinso Kondo, care conduce Material Energy Research Laboratory in nanoscale (MERLin) din cadrul School of Chemical Engineering, UNSW, a explicat, într-un interviu acordat echipei Transilvania Business care a prezentat la Sydney anuarul “Energy Mirror of Romania”, importanța organizării acestui eveniment, o veritabilă platformă de întâlnire a mediului academic, cu reprezentanții industriei de profil și cu cei ai statului, fiecare cu rolul său în ecuația energiei.

“Australia este o țară mică, ca în orice țară sunt diferite asociații care încearcă să organizeze evenimente țintite către comunitate. Ceea ce încercăm noi să realizăm este să aducem aceste asociații împreună și să aducem specialiști internaționali ca să nu vorbim între noi. După cum știți, energia este un spațiu foarte important în momentul de față, în Australia sunt o mulțime de resurse naturale, exportă mult cărbune, ca o resursă de energie, mult gaz natural, dar este norocoasă pentru că este mult soare, mare și vânt, ceea ce înseamnă un potențial de creștere economică pentru Australia, chiar dacă politicienii nu realizează încă, dar în comunitatea de cercetători știm asta. Ceea ce încercăm să facem este să aducem industria, universitarii, guvernul, agențiile împreună în încercarea de a deschide o discuție cu statul. Energia este atât de importantă că nu poate fi soluționată de o singură persoană sau de un grup doar”, ne-a declarat Francois Aguey-Zinso Kondo.

Președintele conferinței a mai subliniat faptul că, deși există încercări ca anumite aspecte legate de energie să nu fie făcute publice, datorită asigurării securității, acestea nu pot fi ținute ascunse. “Deoarece este o așa piață uriașă în spate, oamenii trebuie să afle despre sistemele de distribuție, descentralizare, astfel încât ei să știe că pot să devină proprii producători și distribuitori de energie, în loc de a construi o fabrică mare sau o uzină nucleară undeva, adică fiecare poate deveni independent energetic”, crede profesorul asociat.

Iar soluțiile vin de la cercetătorii din mediul universitar care pun în operă ideile. “Avem o mulțime de cercetători, grupuri care lucrează asupra unor idei și, pentru că este așa un câmp deschis, te poți socoti norocos dacă reinventezi zborul, sunt atât de multe idei și nimeni nu știe care va fi tehnologia învingătoare, deoarece va depinde foarte mult de loc, de resursele naturale disponibile și altele. Dacă vorbim despre Australia există câte un pic din fiecare, dacă mergi în Indonezia este o altă situație geografică, avem resurse naturale diferite. Ținând cont de aceste aspecte trebuie să ai specialiști cu diferite abilități și acești oameni sunt cercetătorii din universități, iar cu ajutorul cercetătorilor poți dezvolta mai bine sectorul fotovoltaic, poți găsi noi modalități de producere a energiei electrice, noi modalități de stocare a enegiei etc.”, a mai subliniat Francois Aguey-Zinso Kondo.

 

 

Stocarea de energie, o provocare

 

 

Cum aminteam au fost multe teme dezbătute în cele trei zile de conferință, care au încercat să răspundă provocărilor din piață. Una din teme, care îi preocupă deopotrivă și pe reprezentanții industriei și pe cercetătorii din alte zone ale globului este stocarea de energie electrică.

John Wood, Chief Executive Officer Ecoult, a recunoscut că una din provocările semnificative ale stocării de energie este costul său ridicat, însă vastul potențial dat de mărimea pieței determină urmărirea acestei piețe, în ciuda faptului că industria trebuie să aștepte un termen mediu pentru a avea rezultate satisfăcătoare în timp ce aplică modele de business.

Dacă rămânem în acest domeniu Peter Littlewood, directorul Argonne National Laboratory, unul dintre cele mai mari centre de cercetare în știință și inginerie din Statele Unite ale Americii, și profesor de fizică la James Franck Institute, din cadrul University of Chicago, a ridicat două întrebări legate de stocarea de energie electrică: de ce și cum?, plecând de la faptul că viața bateriilor este scurtă, iar cererea într-o economie electrificată va fi pentru baterii mai ieftine, cu mai multă putere și mai eficiente și în condițiile în care energia din surse regenerabile trebuie integrată în rețea. Concluzia prezentării deținătorului a șase patente de invenții, care a adus în atenție pașii făcuți spre a inventa aceste baterii – de exemplu cu încărcare solară – a fost că există un spațiu larg în acest domeniu pentru descoperiri și nu doar pentru inovație.

 

 

Tranziția spre alte sisteme de energie electrică

 

 

O altă temă de interes, conectată și la tendințele globale referitoare la reducerea emisiilor de CO2, intens discutate și statuate prin acordul de la Paris, după summitul COP21, a fost producția de energie electrică din surse regenerabile.

Dr. William Tumas, Associate Laboratory Director for Materials and Chemical Science and Technology, National Renewable Energy Laboratory (NREL), Colorado, United States, și-a concentrat prezentarea asupra avansului tehnologic în ceea ce privește materialele în domeniul fotovoltaic și solar prin design.

“Advancing Mathematical Capabilities for Zero-emissions Power Grid Planning”, o analiză privind sustenabilitatea integrată, realizată de Arne Geschke, Manfred Lenzen, Silke Jütte de la University of Sydney și prezentată de primul coautor, a plecat de la premisa că guvernele din lumea întreagă intenționează să treacă spre sisteme de furnizare a energie electrice produsă din surse regenerabile, pentru a deveni o societate globală cu zero emisii. Totuși, energia verde vine la pachet cu problema variațiilor care nu țin cont de tiparele de consum, ceea ce conduce la nivele reduse de credit de capacitate. Cercetătorii de la University of Sydney au propus cele mai noi tehnici de optimizare matematică în combinație cu infrastructura de calcul de înaltă performanță pentru a permite procesarea unor volume ridicate de date fără a avea de rezolvat alte scurtături în timpul procesului. Utilizarea acestui model permite rezultate mai de încredere și mai complete în planificarea rețelelor de energie din surse regenerabile.

Dr. Arne Geschke, Sydney University, care ne-a mărturisit că Future Energy Conference este un eveniment important pentru că aduce împreună oameni din diferite ramuri ale industriei și oameni din mediul academic pentru a vedea ce se întâmplă în lume, pentru a transforma rețeaua energetică globală în ceva mult mai sustenabil în același timp, a concluzionat că trecerea la o producție de energie electrică din surse neconvenționale este posibilă și nu ar fi exorbitantă. “În momentul de față, Australia plătește 5 cenți pentru kVh, iar dacă ar fi instalați 102 GW, prețul ar fi de 20 cenți/kVh”, spune Arne Geschke, ceea ce nu este o creștere foarte mare comparativ cu prețurile din Europa.

Cercetătorul a mai spus că sursele regenerabile de producere a energiei electrice ar putea fi o soluție pentru Australia, pentru că aceasta poate utiliza energia solară, eoliană de pe coastele oceanelor și este într-o poziție mai bună decât sunt țări europene unde producția de energie electrică din surse neconvenționale este ridicată, cum sunt Danemarca și Germania.

Josep Pou, AERI, University of New South Wales, Sydney, Australia, a avut o prezentare, fundamentată pe studiile industriei și literatura de specialitate, despre tipologiile electronicii de putere pentru utilizarea sistemelor de stocare a energiei pe bază de baterii.

O prezentare interesantă i-a aparținut lui BV Mahesha despre fezabilitatea tehno-economică a producerii gazului de sinteză prin utilizarea apei gazeificate din biomasă de alge.Cercetătorul de la Australian National University, Canberra, Australia, care a lucrat alături de A Rahbaria, AW Weimerb, W Lipinskia, JD Pyea, a susținut că designul de proces trebuie să se concentreze asupra a două aspecte: maximizarea eficienței carbonului și utilizarea efectivă a energiei solare captate.

Les A. Edye, Vice President of R&D al Leaf Resources Ltd., Australia, a lansat o provocare industriei privind procesul de pretratare a plantelor energetice pentru convertirea biomasei în biocombustibili și materii prime pentru industria chimică. Acesta a prezentat conceptul unei rafinării bio care utilizează glicerol ca un catalizator regenerabil pentru deconstrucția lemnului și a fibrelor vegetale.

 

 

Energia nucleară, realitatea care mușcă


 

Energia nucleară, un domeniu în care opiniile sunt atât de împărțite, unele state renunțând la proiectele de construire a unor reactoare nucleare, altele continuându-le în ciuda costurilor uriașe, a fost o temă dezbătută și la Future Energy Conference and Exhibitions.

Julian F Kelly, reprezentant al Nuclear Fuel Cycle Royal Commision, Adelaide, Australia, a atins subiectul sensibil al producerii mai simple, mai eficiente, la costuri mai reduse a energiei nucleare.

O soluție ar putea fi reactoarele modulare de dimensiuni mici, potrivit prezentării lui Tony Irwin, de la SMR Nuclear Technology Pty Ltd, Sydney, NSW, Australia.

 

 

Modelul Hyundai cu hidrogen, una dintre atracții


 

Am mai remarca expoziția de echipamente dedicate industriei, de la cele pentru zona de fotovoltaice până la gaze naturale, zonă în care au fost expuse și posterele cercetătorilor cu lucrările lor de cercetare și inovare. Printre cele câteva zeci de postere l-am regăsit și pe cel al Petrei Moțoiu – “A Hybrid Technology to Plasma Deposition of Composites for the Geothermal Turbines Protections”.

Participanții au fost invitați, de asemenea, la workshop-uri și au fost atrași de organizatori în tot felul de concursuri ale căror premii au fost de la gadgeturi la drive-teste cu o noutate pentru Australia, am spune și pentru Europa de Est și Centrală, de la Austria spre est, incluzând România, Polonia, Ungaria, Slovacia etc., mașina cu hidrogen. Compania Hyundai a avut la conferință un model iX35, cu o capacitate de 6 kg, cu o autonomie de 594 de km. Printre avantajele față de vehiculele electrice ar fi mult mai rapida alimentare – 3 minute pentru o alimentare cu hidrogen, respectiv absența problemelor generate de uzarea bateriei.

 

 

Locul 46 în lume


 

UNSW este impresionantă pentru un român aterizat la Sydney. Campusul universității fondate în 1949 se întinde pe 38 de hectare la Kensington (la 7 km de centrul orașului) și se extinde. În 2013, spre exemplu, universitatea a investit 184,6 milioane de dolari în infrastructură, alocați prin 115 proiecte.

Universitatea este una dintre cele mai renumite universități din Australia, înființată pentru a oferi educație de înaltă calitate în discipline științifice, tehnice și profesionale, fiind clasată pe locu 46 la nivel mondial. De asemenea, instituția de învățământ superior oferă programe foarte bune post-universitare și de cercetare. Peste 50.000 de studenți anual, provenind din 128 de state ale lumii, vin aici să studieze într-una din facultățile de Art & DesignArts & Social SciencesBuilt EnvironmentBusiness SchoolEngineeringLawMedicineScience și la UNSW Canberra at ADFA.

 de Ligia VORO și Alin BOLBOS

Total
0
Shares
Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Aeroportul Iași doboară propriul record

Articolul următor

Exemplul Australiei. Pasul de la aborigeni la lider în Cercetare

Citește și:
Citeste mai mult

Parc de panouri solare la Salonta

Săptămâna trecută, Primăria Salonta a depus la Fondurile Norvegiene planul tehnic pentru construirea unui parc de panouri solare…
Citeste mai mult

Să ne rugăm, să nu vină iarna

România este dependentă și va rămâne dependentă de gazele de import.  Acest adevăr s-a mai încercat în trecut…
Zi de Zi știri economice:
Total
0
Share