de Teodora MÎNDRU
Compania Gedeon Richter România investește permanent în dezvoltarea și lansarea de produse noi prin fabrica sa din Târgu Mureș și, în același timp, susține activitatea științifică a tinerei generații. În vara acestui an, pentru al 9-lea an, Gedeon Richter a premiat olimpicii mureșeni cu rezultate bune la chimie.
Susținerea activității științifice a tinerei generaţii, reprezentată de elevi și studenți de execepție, este de mai mulți ani, o preocupare a companiei Gedeon Richter România. De nouă ani, conducerea companiei premiază elevii din Târgu-Mureș și profesorii lor îndrumători, participanți la Etapa Națională a Olimpiadei de Chimie.
Este o răsplată a performanței, dar, în același timp, o investiție făcută în viitorul cercetării românești din domeniul chimiei și farmaceuticii. Există șanse mari ca o parte dintre tinerii în care Gedeon Richter investește încredere să devină cercetători în cadrul companiei mureșene, la finalul studiilor.
„Este important pentru noi să-i premiem pe acești tineri și să le recunoaștem valoarea. Este bine că ei vor îndrăgi o meserie pe care o pot practica în Gedeon Richter România. Sunt tinerii cei mai buni, cei mai merituoși. Există șanse mari să ne alegem angajați din rândul lor.”, a declarat Dana Chelărescu, director general Gedeon Richter România.
Majoritatea elevilor care excelează în domeniul chimiei își doresc o carieră în cercetare. Astfel, încrederea oferită de Gedeon Richter este apreciată de tinerii chimiști, care iau în calcul posibilitatea de a rămâne în orașul lor natal pentru a-și împlini visele. „Am descoperit pasiunea pentru chimie în clasa a VIII-a, când profesoara mea mi-a sugerat să particip la Olimpiada de Chimie. Mi-a plăcut mult și de atunci particip în fiecare an. Îmi doresc să particip până în clasa a XII-a, să fie cinci ani. Peste ani, mă văd făcând cercetare, poate chiar aici, la Gedeon Richter sau în străinătate”, a afirmat Arthur Maximilian Bathori. În aceeași idee, Cristina Ioana Hidoș a spus: „A fost o experiență de neuitat și cu siguranță voi participa și anul viitor. Voi face tot posibilul să fiu din nou aici. Îmi place foarte mult chimia și îmi doresc să fiu printre cei mai buni, așa că voi da tot ce pot ca să-mi ating obiectivul. Am descoperit pasiunea pentru chimie în clasa a VII-a, când am început să studiez această materie. Atunci, mi-am propus să nu mă opresc până nu voi ajunge la etapa națională. În viitor, mi-aș dori să lucrez în domeniul cercetării sau poate voi alege medicina. Mulțumim companiei Gedeon Richter pentru sprijin și încredere”.
Lavinia Mureșan, inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Mureș, a scos în evidență, la rândul ei, importanța sprijinului acordat de Gedeon Richter tinerilor chimiști mureșeni. „În acest an, lotul a obținut o mențiune a Ministerului și o mențiune specială. Le mulțumesc lor și profesorilor care i-au pregătit. Trebuie să precizez că acest lot a fost pregătit la partea practică de către Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu-Mureș. Rezultatul muncii de echipă s-a reflectat în rezultatele acestor elevi la proba practică. Mulțumesc companiei Gedeon Richter care a fost și este alături de noi în toate demersurile pe care le facem în a sprijini chimia, nu numai performanța, ci și evenimentele naționale care s-au desfășurat la Târgu-Mureș, tabăra de chimie. Prin diverse proiecte, încercăm să aducem chimia mai aproape de elevi”.
Dezvoltare la cele mai înalte standarde
Investiția în oameni făcută de Gedeon Richter România, prin sprijinul acordat chimiștilor mureșeni, în mod consecvent, face parte dintr-o strategie mai amplă care presupune investiții importante. O astfel de investiție majoră a fost făcută în realizarea unui nou centru de dezvoltare al Grupului Richter, la Târgu Mureș. Centrul, construit în cadrul unui proiect cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională a fost amenajat și dotat conform standardelor tehnologice de ultimă oră, făcând posibilă extinderea capacităţii de cercetare-dezvoltare și eficientizarea fluxului de lucru.
„Centrul de Dezvoltare a fost cofinanțat din fonduri europene în proporție de 50%, iar 50% din fonduri proprii. Investiția s-a ridicat la 12.000.000 lei, fără TVA. Cea mai mare parte a sumei a fost alocată investițiilor în echipamente moderne, de ultimă generație, pe care le folosim pentru dezvoltare de noi produse. În acest centru, lucrează 60 de specialiști care, practic, dezvoltă și produc la o scară mică ceea ce urmează să se producă în timp la scară mare, industrială, fie în România, fie în cadrul altor firme din cadrul grupului”, a precizat Dana Chelărescu.
Echipa dedicată dezvoltării produselor noi s-a mărit în permanență, firma cuprinzând astăzi în Direcțiunea Dezvoltare Produse specialişti din domeniul chimiei, medicinei şi farmaciei.
Ca rezultat al activităţii de dezvoltare stau mărturie o serie de produse cu formule unice şi lansate ca prim-generice pe piaţa din România. Produsele de vârf ale companiei, printre care se numără şi medicamentele cu eliberare modificată, presupun atât utilizarea unei tehnologii avansate cât şi a unei echipe cu înaltă calificare în acest domeniu, de care Gedeon Richter România S.A. dispune datorită investiţiei continue în cercetare-dezvoltare şi în resursele umane. Produsele dezvoltate şi fabricate la Gedeon Richter România S.A. sunt înregistrate atât în ţară cât şi în străinătate.
Ar mai fi de spus că cercetarea şi dezvoltarea în cadrul întregului concern Gedeon Richter sunt asigurate de aproximativ 1000 de specialiști.
Ca urmare a rezultatelor obținute Faza Națională a Olimpiadei de Chimie defășurată în perioada 17-22 aprilie, la Bacău, au fost premiați următorii cinci elevi: Vlad Sârbu, elev în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială „Europa”, Kis Csenge, elevă în clasa a IX-a la Liceul Teoretic „Bolayi Farkas”, Arthur Maximilian Bathori, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian”, Cristina Ioana Hidoș, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian”, și Andrei Leonard Nicușan, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian”.
Citește și:
Modernizarea Bibliotecii Județene Arad, în linie dreaptă: proiectul PNRR – la 98%
Una dintre cele mai importante investiții culturale ale Consiliului Județean Arad, vizând modernizarea energetică și funcțională a sediului…
17 octombrie 2025
Pasajul Oșorhei, aproape gata: o gură de oxigen pentru traficul Oradea – Cluj
Veste bună pentru șoferii care tranzitează cea mai aglomerată porțiune de drum din Bihor: lucrările la pasajul suprateran…
17 octombrie 2025
„Greii” Clujului aruncă pe piață 850 de noi joburi
Multinaționalele De’Longhi, Eckerle, Stada, Emerson, Bosch, EXL, Allianz, La Lorraine, dar și autohtonele Banca Transilvania, DEER, Electrogrup, AROBS sau…
16 octombrie 2025
Antreprenorii din Oradea descoperă cum AI-ul devine partener de business
Antreprenorii orădeni au fost invitați miercuri, 15 octombrie 2025, la un eveniment menit să le aducă noi oportunități…
16 octombrie 2025
Endava transferă aplicațiile ministerelor și agențiilor în Cloud-ul Guvernamental
Filiala de la Cluj va fi implicată în migrarea a zeci de aplicații critice într-un mediu cloud consolidat,…
16 octombrie 2025
Oradea a intrat în circuitul artei contemporane europene cu NOCA
Oradea marchează un moment definitoriu în evoluția sa culturală prin inaugurarea NOCA (New Oradea Contemporary Art), primul centru…
16 octombrie 2025
IRUM și Banca Transilvania atacă piața Ungariei
Directorii generali ai celor două entități, Mircea Oltean și Omer Tetik, au participat la un eveniment menit să…
16 octombrie 2025
Pavilionul României la Expo Real München 2025: hub pentru oportunități globale și networking strategic
AHK România a organizat, pentru a 10-a oară, un pavilion dedicat pieței din România, între 6-8 Octombrie, în…
16 octombrie 2025
Investiții
Modernizarea Bibliotecii Județene Arad, în linie dreaptă: proiectul PNRR – la 98%
Una dintre cele mai importante investiții culturale ale Consiliului Județean Arad, vizând modernizarea energetică și funcțională a sediului…
17 octombrie 2025
Pasajul Oșorhei, aproape gata: o gură de oxigen pentru traficul Oradea – Cluj
Veste bună pentru șoferii care tranzitează cea mai aglomerată porțiune de drum din Bihor: lucrările la pasajul suprateran…
17 octombrie 2025
Antreprenorii din Oradea descoperă cum AI-ul devine partener de business
Antreprenorii orădeni au fost invitați miercuri, 15 octombrie 2025, la un eveniment menit să le aducă noi oportunități…
16 octombrie 2025
Forumul Inovării România–Japonia 2025 – Iași
Iașiul devine, la finalul lunii octombrie, punctul central al colaborării dintre România și Japonia! Printre companiile japoneze participante…
16 octombrie 2025
Oradea dă tonul în business networking: BNI Varadinum stabilește un nou record național
Cu 62 de membri la nivel Platinum și peste 400 de antreprenori prezenți la gală, noul grup BNI…
16 octombrie 2025
STIHL accelerează tranziția verde cu o fabrică high-tech la Oradea
STIHL își consolidează rețeaua globală prin inaugurarea primei sale fabrici dedicate exclusiv producției de echipamente pe acumulatori, la…
15 octombrie 2025
Hard Rock Cafe își anunță expansiunea în Transilvania și Banat
Orașele desemnate pentru noile localuri de către Sphera Franchise Group (SFG) în cele două regiuni sunt Brașov, Timișoara…
15 octombrie 2025
Inovație la Oradea: Universitatea inaugurează Centrul CTT-UO Smart Industry
Universitatea din Oradea a inaugurat miercuri, 15 octombrie 2025, Centrul de Transfer Tehnologic (CTT-UO), un proiect strategic dedicat…
15 octombrie 2025
Infrastructură
Pasajul Oșorhei, aproape gata: o gură de oxigen pentru traficul Oradea – Cluj
Veste bună pentru șoferii care tranzitează cea mai aglomerată porțiune de drum din Bihor: lucrările la pasajul suprateran…
17 octombrie 2025
Șeful CNIR a luat pulsul lucrărilor pe lotul Chiribiș – Biharia din A3 – Transilvania
Directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor…
10 octombrie 2025
Constructorii de la Aedificium deschid șantier după șantier
Proiectele în care este implicată compania clujeană de construcții sunt poziționate în județele Brașov, Hunedoara, Timiș, dar și…
9 octombrie 2025
Aeroportul Internațional Sibiu – primul aeroport din România pe care devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) la controlul de frontieră
Începând de duminică, 12 octombrie 2025, ora 10:30, la Aeroportul Internațional Sibiu devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES…
9 octombrie 2025
Sofia Alves – director DG Regio: „Oradea și Bihorul, modele europene de dezvoltare”
Sofia Alves, director în cadrul Direcției Generale Politică Regională și Urbană (DG REGIO) a Comisiei Europene, a vizitat…
8 octombrie 2025
PORR Construct avansează rapid pe drumul către viitorul aquapark Sânmartin
PORR Construct a ajuns la un stadiu de 55% cu lucrările la drumul ce va lega Inelul Rutier…
7 octombrie 2025
Minicentura Dejului devine funcțională
Consiliul Județean (CJ) Cluj a terminat asfaltarea drumului care leagă localitățile Câțcău și Vad, rută ce funcționează ca…
2 octombrie 2025
PORR Construct forează piloții pasajului rutier de pe Centura Oradea
De câteva zile au început lucrările de construcție a pasajului rutier suprateran pe Centura Oradea, la intersecția cu…
1 octombrie 2025
Turism
Oradea a intrat în circuitul artei contemporane europene cu NOCA
Oradea marchează un moment definitoriu în evoluția sa culturală prin inaugurarea NOCA (New Oradea Contemporary Art), primul centru…
16 octombrie 2025
Oradea dă tonul în business networking: BNI Varadinum stabilește un nou record național
Cu 62 de membri la nivel Platinum și peste 400 de antreprenori prezenți la gală, noul grup BNI…
16 octombrie 2025
Simbolurile Brașovului: Telecabina Tâmpa și Restaurantul Panoramic se redeschid
Telecabina Tâmpa și restaurantul Panoramic, două simboluri arhitecturale și turistice ale Brașovului, își redeschid porțile în data de…
15 octombrie 2025
Spune Aeroportului Sibiu unde vrei să zbori
Aeroportul Internațional Sibiu anunță lansarea unui sondaj de opinie destinat pasagerilor și comunității locale, prin care se urmărește…
15 octombrie 2025
Hard Rock Cafe își anunță expansiunea în Transilvania și Banat
Orașele desemnate pentru noile localuri de către Sphera Franchise Group (SFG) în cele două regiuni sunt Brașov, Timișoara…
15 octombrie 2025
Vinurile premium ale Cramei Fort Silvan, introduse în Circuitul Anotimpurilor
Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău a inițiat un tur al toamnei pe Văile Crasnei…
13 octombrie 2025
De la idee la business: antreprenori și profesori inspiră studenții Universității din Oradea
Aula Magna a Universității din Oradea a găzduit vineri, 10 octombrie 2025, cea de-a doua ediție a proiectului…
11 octombrie 2025
Recomandare de weekend de la Visit Timiș: papricaș
Revenim cu o nouă recomandare de sfârșit de săptămână pentru toți cei care, poate, încă nu și-au făcut…
11 octombrie 2025
Educație
Modernizarea Bibliotecii Județene Arad, în linie dreaptă: proiectul PNRR – la 98%
Una dintre cele mai importante investiții culturale ale Consiliului Județean Arad, vizând modernizarea energetică și funcțională a sediului…
17 octombrie 2025
Oradea a intrat în circuitul artei contemporane europene cu NOCA
Oradea marchează un moment definitoriu în evoluția sa culturală prin inaugurarea NOCA (New Oradea Contemporary Art), primul centru…
16 octombrie 2025
Bihorenii sunt invitați să facă nominalizări la Gala Comunității Bihorene
Fundația Comunitară Oradea invită bihorenii să nominalizeze faptele bune și oamenii din spatele acestora. Oamenii sunt invitați să…
16 octombrie 2025
Peste 7.000 de oportunități de carieră la Angajatori de TOP București
Angajatori de TOP București, cel mai mare eveniment de carieră din România, va avea loc vineri și sâmbătă,…
16 octombrie 2025
Vrei un Executive MBA la standarde internaționale, fără să părăsești România?
La Transilvania Executive Education (TEE), ai acces la un program 100% britanic, cu diplomă oferită de University of…
15 octombrie 2025
350 de invenții la expoziția internațională de la Hub UTCN
Pro Invent, Salonul Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii organizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), și-a…
15 octombrie 2025
Inovație la Oradea: Universitatea inaugurează Centrul CTT-UO Smart Industry
Universitatea din Oradea a inaugurat miercuri, 15 octombrie 2025, Centrul de Transfer Tehnologic (CTT-UO), un proiect strategic dedicat…
15 octombrie 2025
Noii lideri de business ai Clujului
17 antreprenori și manageri au trecut de programul oferit de Transilvania Executive Education (TEE), 40% fiind avansați în…
15 octombrie 2025
Zi de Zi știri economice:
