A consemnat Florin Marcel ȘANDOR
În 1996, sighișorenii Ovidiu Moldovan și Dan Perte au deschis firma Coralia. Un mic depozit en-gros a devenit ulterior un business serios, care, acum la 20 de ani distanță, are un cuvânt important de spus în economia Sighișoarei. Grupul Coralia cuprinde, în momentul de față, un lanț de magazine, o rețea mare de distribuție în domeniul alimentației publice, o fabrică și, din acest an, investiții în turism. Dan Perte, unul dintre cei doi asociați, ne-a oferit detalii despre o parte din activitățile Grupului Coralia.
Aveți astăzi un business de succes, care crește de la an la an. Cum a început totul?
Ca orice poveste frumoasă a început cu a fost odată ca niciodată și acest lucru s-a întâmplat acum 20 de ani. Atunci, doi prieteni din copilărie s-au asociat și au făcut o firmă, Coralia. Am început ca depozit en-gros, ulterior, acesta fiind transformat și în activitate de distribuție de produse alimentare și nealimentare.
Având în spate susținerea depozitului, în anii care au urmat, am considerat că ar fi oportun să deschidem și punct de vânzare en-detail. Inițial a fost un magazin alimentar mixt, apoi, treptat, am deschis și alte magazine. Acum sunt 7, dintre care șase în Sighișoara și unul în Albesști.
Care considerați că sunt principalele argumente pe care compania dumneavoastră le are față de concurență?
La modul general vorbind, cred că argumente ca seriozitatea, corectitudinea, promptitudinea și, nu în ultimul rând, profesionalismul pe care l-am arătat în relația cu partenerii, fie ei furnizori, clienți sau angajați. Sunt atribute esențiale care ne-au ajutat să rămânem în piață și să creștem în permanență. Așa că astăzi putem sărbatori 20 de ani de activitate. Tot la capitolul argumente, nu ar fi de neglijat faptul că de-a lungul timpului am reușit să ne înconjurăm de oameni valoroși, loiali și buni profesioniști, care stau alături de noi de la început.
Vorbind despre strategia magazinelor, cred că am reușit să oferim o gamă largă de produse de calitate. Nu în ultimul rând, am mers către clienții noștri cu oferte săptămânale, la prețuri foarte bune, apropiate sau, uneori, chiar mai bune decât cele practicate de marile supermarketuri.
Cine sunt principalii colaboratori pe partea de distribuție?
Cel mai vechi colaborator, de amploare, pe care îl avem este Perla Harghitei, alături de care suntem din anul 1997. De-a lungul timpului am fost solicitați pentru distribuție și de alte companii cu nume importante, cum ar fi Coca Cola, Băneasa, Arpis, Ulker și multe alte firme, care ne sunt foarte buni colaboratori.
Ce strategii de dezvoltare aveți? Ce asteptați de la următorii ani?
Principala preocupare a noastră este de a consolida și de a stabiliza ceea ce am dezvoltat până acum. Nu dorim să facem pași grăbiți, la întâmplare, pentru că vorbim de o concurență foarte mare în piață și orice pas greșit ne poate costa. Dorim să creștem numărul de clienți pe distribuție și, dacă sunt oportunități, și rețeaua de magazine.
Ca o concluzie, am putea spune că nimic nu este ușor, chiar dacă din exterior totul pare simplu și frumos. Orice activitate serioasă cere sacrificii, adică muncă și mult suflet.
SC Coralia Com SRL are două obiecte mari de activitate:
Distribuția de produse alimentare și nealimentare – cu două depozite teritoriale, însumând peste 4000 mp și o flotă de mașini foarte mare. Cu o zonă de acoperire totală a județului Mures și, parțial, a județelor din vecinătate, Coralia colaborează, pentru distribuția de produse alimentare și nealimentare cu 26 de furnizori importanți.
Vânzări retail prin rețeaua de magazine proprii – Coralia Supermarket – 7 magazine de tip supermarket în Sighișoara și Albești.
Citește și:
Conexiuni și lecții de business: eveniment special la Incubatorul CRESC Oradea Mare
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a reunit joi, 3 iulie 2025, reprezentanții unora dintre companiile reprezentative din…
5 iulie 2025
Spitalul Județean Bihor, un exemplu de performanță și autonomie financiară
Vineri, 4 iulie 2025, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic Județean…
4 iulie 2025
Universitatea Tehnică din Cluj a lansat un monopost electric
Mașina concepută de echipa de Formula Student a UTCN s-a înscris la o competiție din Germania, pe circuitul…
4 iulie 2025
Cameră hiperbară de 1,3 milioane €, instalată la Spitalul de Recuperare Cluj
Singurul sistem de acest fel dintr-o unitate medicală publică din țară e cumpărat cu bani europeni, prin Planul…
4 iulie 2025
Parteneriat strategic între Universitatea Babeș-Bolyai și Palo Alto Networks
Colaborarea cu liderul mondial în securitate cibernetică (CS) se va reflecta în formarea academică, programele de licență, masteratul…
4 iulie 2025
Clujul a găzduit cea mai amplă ediție Clusters Meet Regions
Peste 300 de participanți din 25 de țări s-au reunit, între 1 și 2 iulie, la Cluj-Napoca, pentru…
4 iulie 2025
7 oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate la Inelul Metropolitan de Nord
Joi, 3 iulie 2025, ora 15:00 a fost termenul limită de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate…
4 iulie 2025
Grupul ICCO aniversează 35 de ani de business, la braț cu Corul Madrigal
ICCO este o companie înregistrată în 1990. Este o prezență bine-cunoscută la Brașov, dar și regional, pentru proiectele…
4 iulie 2025
Investiții
Spitalul Județean Bihor, un exemplu de performanță și autonomie financiară
Vineri, 4 iulie 2025, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic Județean…
4 iulie 2025
7 oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate la Inelul Metropolitan de Nord
Joi, 3 iulie 2025, ora 15:00 a fost termenul limită de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate…
4 iulie 2025
La Oradea începe construcția pasajelor supraterane la ieșirile spre Cluj și Satu Mare
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat contractele pentru execuția a două pasaje rutiere supraterane, la ieșirea…
3 iulie 2025
Reșițenii cu tunurile pe Guvern: când se redeschide Arsenal Reșița?
Încă din prima zi de campanie electorală pentru alegerile prezidențiale, jurnaliștii din Banat au sărit cu tunurile pe…
3 iulie 2025
DP World lansează în România primul scanner tip drive-through din CEE
Scannerul îmbunătățește securitatea și eficiența activității comerciale în România, iar, în plus, oferă predictibilitate business-urilor pe lanțurile de…
3 iulie 2025
Parcurile PSI din Bihor, deschise pentru business: licitații în Aleșd, Beiuș, Ștei și Marghita
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025, procedura de concesionare prin licitație…
2 iulie 2025
Aquaparkul Nymphaea investește 4,08 milioane lei pentru atragerea vizitatorilor
Un bazin de înot, un tun cu spumă cu efect de jet, destinat activităților recreative, o mașină de…
1 iulie 2025
Afaceri de peste 9 miliarde de lei, derulate de primele 10 companii din Satu Mare
La 9.181,25 milioane de lei se ridică cifra de afaceri cumulată a primelor zece firme din județul Satu…
30 iunie 2025
Infrastructură
7 oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate la Inelul Metropolitan de Nord
Joi, 3 iulie 2025, ora 15:00 a fost termenul limită de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate…
4 iulie 2025
Primul drum expres din Cluj va avea parapet dublu New Jersey
Acest sistem este mult mai robust și mai ușor de întreținut decât cel din metal și a început…
3 iulie 2025
La Oradea începe construcția pasajelor supraterane la ieșirile spre Cluj și Satu Mare
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat contractele pentru execuția a două pasaje rutiere supraterane, la ieșirea…
3 iulie 2025
Parcurile PSI din Bihor, deschise pentru business: licitații în Aleșd, Beiuș, Ștei și Marghita
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025, procedura de concesionare prin licitație…
2 iulie 2025
Dealurile Transilvaniei, sperietoarea “drumarilor”
Alunecările de teren sunt cel mai des invocate de administrație pentru întârzierile de 10-15 ani în concretizarea autostrăzilor,…
1 iulie 2025
Hidronic, povestea unei companii din Cluj-Napoca care mișcă apa și transformă comunitățile.
Hidronic a început cu ambiția de a construi local ceea ce alții aduceau din afară. Astăzi, compania este…
27 iunie 2025
Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale
„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
26 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
Turism
7 oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate la Inelul Metropolitan de Nord
Joi, 3 iulie 2025, ora 15:00 a fost termenul limită de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate…
4 iulie 2025
Maramureșul cere pădurile de pe traseul mocăniței. “Pierdem 100.000 de turiști”
Administrația județeană vrea să preia administrarea Văii Vaserului de la Romsilva și să o transforme în zonă protejată…
3 iulie 2025
Parc botanic cât un cartier lângă Băile Figa. Proiecte de 70 mil. € la Beclean
Grădina Urbană Transilvania (GUT) și parcul de specializare inteligentă se numără printre marile investiții programate în orașul din…
1 iulie 2025
„Festivalul Părădăicilor” de la Macea: gust autentic și tradiție locală
Evenimentul ajuns la a XV-a ediție devine un model de dezvoltare rurală prin promovarea produselor locale, implicarea comunității…
1 iulie 2025
Aquaparkul Nymphaea investește 4,08 milioane lei pentru atragerea vizitatorilor
Un bazin de înot, un tun cu spumă cu efect de jet, destinat activităților recreative, o mașină de…
1 iulie 2025
Comisia Europeană a făcut team building pe Via Transilvanica
Vicepreședintele instituției, Roxana Mînzatu, a participat, în județul Bistrița-Năsăud, la o dezbatere despre mediul rural și a inaugurat…
30 iunie 2025
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
Educație
Conexiuni și lecții de business: eveniment special la Incubatorul CRESC Oradea Mare
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a reunit joi, 3 iulie 2025, reprezentanții unora dintre companiile reprezentative din…
5 iulie 2025
Parteneriat strategic între Universitatea Babeș-Bolyai și Palo Alto Networks
Colaborarea cu liderul mondial în securitate cibernetică (CS) se va reflecta în formarea academică, programele de licență, masteratul…
4 iulie 2025
900 de copii din România, sprijiniți pentru educație și dezvoltare socio-emoțională
În anul școlar 2024–2025, Fundația Regală Margareta a României a oferit sprijin educațional, material, social și emoțional pentru…
3 iulie 2025
Rețeaua, valoarea în business și cinnamon rolls, într-un eveniment marca Sibiu IT Cluster
Într-un mediu economic aflat în continuă transformare, succesul unei afaceri nu mai poate fi separat de formarea profesională…
2 iulie 2025
Clujul scoate de la buget 16 milioane € pentru noul spital de copii
Banii din rectificarea bugetului propriu al instituției județene vor fi alocați de pentru continuarea alertă a lucrărilor la…
2 iulie 2025
Cărturești propune pentru RIVUS Cluj-Napoca cea mai mare librărie și cel mai nou concept edutainment din România
O mare varietate de cărți și produse de papetărie, cafenea și spații de joacă, ateliere creative și educaționale,…
1 iulie 2025
Începe admiterea la Universitatea din Oradea. În premieră, Învățământ dual
Universitatea din Oradea are alocate 2.020 de locuri bugetate pentru sesiunea de admitere 2025. Odată cu luna iulie…
1 iulie 2025
Alba va avea un campus de învățământ profesional de 20 milioane €
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca va oferi programe de inginerie mecanică și economică industrială, dar și de tehnologia construcțiilor…
30 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
