Legea prevenției este binevenită, deși mai trebuie extinsă, și ar trebui să ducă la reducerea corupției în cazul controalelor statului la firme, concentrate în special la firmele mici, a declarat miercuri secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Cristian Pârvan, în cadrul unei dezbateri cu privire la Legea prevenției, citat de agerpres.ro.
„Evident că nu putem să fim egali (firmele mici cu multinaționalele — n.r.). Și atunci, pentru că nu suntem egali, toată activitatea de control se focalizează pe această zonă (a firmelor mici — n.r.) și atunci apare corupția. Pentru că nu ne place să discutăm, dar se consideră costuri de oportunitate la o firmă fie a lua amendă fie a da mită controlorului ca să mă lase în pace. Și atunci, această Lege a prevenției trebuie să limiteze acest târg între controlor și cel controlat, prin creșterea bunăvoinței”, a mai spus Pârvan, susține sursa citată.
Potrivit acestuia, firmele mici din România sunt mult mai expuse față de multinaționale la controalele instituțiilor statului, pentru că reprezentanții acestora nu au pregătirea necesară pentru a se descurca într-o legislație fiscală covârșitoare.
„Nu este vorba de faptul că un segment este mai controlat și altul mai puțin, ci de pregătirea necesară acestor întreprinzători care au pornit de la zero, se confruntă cu o legislație formată din peste 30.000 de acte normative emise în ultimii 27 de ani, avem peste 30 de instituții de control, dacă nu mai multe, pentru că apar mereu. Și atunci când ai 90% din firme cu până la 9 salariați, spuneți-mi și mie cine este capabil să facă față la această presiune extraordinară care apasă pe micii întreprinzători”, a adăugat Pârvan.
În acest condiții, reprezentantul oamenilor de afaceri a reamintit faptul că AOAR a solicitat de multă vreme adoptarea unor măsuri care să permită unui antreprenor ca, la demararea afacerii, să ceară el să vină controlul, să îl îndrume ce să facă, să îi facă plan de conformare, nu să vină direct cu amenda.
Mai mult, Pârvan a atras atenția că unele instituții de control nu au publicate instrucțiuni pentru cei care vor să se conformeze. El a dat ca exemplu ISU care, în ciuda evenimentelor din ultimii ani, nu afișează pe site informații pentru cei care vor să fie în legalitate din acest punct de vedere.
Contribuabilii care constituie contravenții ar putea beneficia de măsuri de prevenție o singură dată pentru fiecare faptă, într-un termen de 5 ani, dacă autoritățile vor adopta Legea prevenției.
Practic, autoritatea care constată contravenția nu va putea aplica sancțiunea contravențională la prima constatare ci va încheia un proces-verbal de constatare a neregulilor și va redacta planul de conformare, care va cuprinde aspecte ce trebuie remediate, precum și termenul de conformare pentru fiecare faptă. Termenul de conformare nu poate fi mai mic de 7 zile lucrătoare.
După expirarea termenului de conformare, autoritățile pot relua controlul iar în situația în care se constată că nu au fost respectate obligațiile stabilite în planul de conformare, în termenul acordat, se pot aplica sancțiunile prevăzute de actele normative.
Contribuabilul beneficiază de măsurile de prevenție o singură dată pentru fiecare faptă care constituie contravenție, într-un termen de 5 ani.
Spre exemplu, Legea prevenției nu se aplică pentru sancțiunile prevăzute pentru fapte precum munca la negru, respectiv pentru primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, sancțiunea fiind amendă de la 10.000 la 20.000 de lei pentru fiecare persoană identificată. În acest caz nu va fi admis sistemul prevenției deoarece s-ar ajunge la încurajarea muncii nedeclarate, prin nesancționarea acestei fapte.
Citește și:
Evenimentul „Secretele Antreprenorului de Succes” revine la Oradea pe 4 iunie
Tema ediției din acest an, „Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”,…
30 mai 2025
Oradea, cel mai dinamic ecosistem de startup-uri din România în 2025
Oradea își continuă creșterea accelerată ca ecosistem de startup-uri și inovare emergent, marcând cea mai spectaculoasă creștere dintre…
30 mai 2025
Trei din patru antreprenori români cred în șansă ca factor al succesului în afaceri
Antreprenorii români rămân optimiști în ciuda provocărilor economice și cred că șansa are un rol important…
30 mai 2025
400 de specialiști din peste 10 țări, la cea mai mare conferință de Employer Branding din CEE
PORR România – partener principal în cadrul EBcon 2025. EBcon – conferința de employer branding, cel mai…
29 mai 2025
Iulian Ghișoiu, specialist SEO – interviu despre marketing; personal branding & corporate branding
Află tips & tricks în marketingul online, info de background care-ți luminează o serie de direcții, și părerea…
29 mai 2025
Ce măsuri așteaptă microîntreprinderile și întreprinderile mici de la viitorul Guvern
În perioada 15.05-22.05.2025, IMM România a realizat un sondaj privind percepția antreprenorilor asupra situației economice și a măsurilor…
28 mai 2025
AVE deschide înscrierile pentru Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2025
Înscrierile sunt deschise pentru toți directorii din unitățile publice de învățământ preuniversitar din România, până pe 20 iulie…
27 mai 2025
Comisia Europeană ar putea prelungi PNRR cu 18 luni
Parlamentul European dezbate azi o propunere de prelungire a PNRR pentru România cu 18 luni. Propunerea, făcută de…
20 mai 2025
Investiții
Universitatea din Oradea va avea un nou cămin cu 795 de locuri în 390 de camere
Universitatea din Oradea a deschis joi – 5 iunie 2025, încă o pagină din istoria devenirii ei europene.…
6 iunie 2025
Trenul electric PESA, prezentat în 22 mai la Oradea, a intrat în probe
După sosirea în țară, prezentat în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant, organizată de Club Feroviar,…
5 iunie 2025
Se montează grinzile la pasajul suprateran din Oșorhei pe DN1, la ieșirea spre Aleșd
Săptămâna aceasta a început montarea grinzilor la pasajul suprateran de la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd. Pasajul va…
5 iunie 2025
Fabrica elvețiană de înaltă tehnologie – VAT, și-a inaugurat noul sediu la Arad
O nouă investiție cu capital străin s-a concretizat în județul Arad: fabrica elvețiană VAT, specializată în tehnologii industriale…
5 iunie 2025
Timișorenii, interesați de mobilitatea urbană
Miercuri seară la Co Work Timișoara a avut loc lansarea oficială și prima prezentare a Invest, un accelerator…
5 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Alte 11 contracte „Anghel Saligny” au fost semnate, în valoare de 135 milioane lei
Noi contracte în valoare de 135,51 milioane lei au fost semnate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Infrastructură
ARL Cluj – Strabag a ridicat o treime din Pasajul Italsofa
Constructorul clujean toarnă structurile de susținere și lucrează la rampa de acces, breteaua de legătură Șomcuta și terasamentele…
6 iunie 2025
Exproprierile pe Centura Metropolitană a Clujului costă 200 milioane €
Primăria Cluj-Napoca (PCN) a dat liber la proiectarea tronsonului cel mai consistent al viitoarei șosele de mare viteză…
5 iunie 2025
Euras are un an să reabiliteze Palatul Administrativ din Cluj
Conducerea Instituției Prefectului Cluj i-a pus în vedere antreprenorului termenul limită în care trebuie să se încadreze cu…
5 iunie 2025
Clujul marilor proiecte pe hârtie
Metroul, trenul metropolitan și centura metropolitană propriu-zisă încă nu au ajuns în faza de șantier, conform listei proiectelor…
5 iunie 2025
Se montează grinzile la pasajul suprateran din Oșorhei pe DN1, la ieșirea spre Aleșd
Săptămâna aceasta a început montarea grinzilor la pasajul suprateran de la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd. Pasajul va…
5 iunie 2025
“Expresul” de Tureni, funcțional din 1 iulie
Conexiunea dintre Autostrada Transilvania (A3) și Drumul Național 1 (DN1) menită să ocolească municipiul Turda va fi circulabilă…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Trenul metropolitan Brașov – licitație pentru a prinde 230 milioane euro
Asociația de Transport Brașov a reluat licitația pentru transportul feroviar metropolitan pe un sistem cu trei magistrale: Stupini…
2 iunie 2025
Turism
Bihorul va avea strategie de dezvoltare turistică pe termen mediu și lung
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat marți, 2 iunie 2025, contractul pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare…
5 iunie 2025
Trenul electric PESA, prezentat în 22 mai la Oradea, a intrat în probe
După sosirea în țară, prezentat în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant, organizată de Club Feroviar,…
5 iunie 2025
NTT DATA a actualizat varianta de mobil pentru Via Transilvanica
Asociația Tășuleasa Social (ATS) a anunțat noua unealtă digitală pentru descoperirea traseului turistic care străbate România. „Ești pregătit…
4 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Educație
Clujenii de la CO Angels au câștigat marele premiu la Innovation Labs
În finala competiției, Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) Cluj a fost reprezentată de două echipe, fiecare propunând soluții tehnologice inovatoare.…
6 iunie 2025
Universitatea din Oradea va avea un nou cămin cu 795 de locuri în 390 de camere
Universitatea din Oradea a deschis joi – 5 iunie 2025, încă o pagină din istoria devenirii ei europene.…
6 iunie 2025
KESZ a ridicat structura de rezistență a Institutului de Cercetare în AI
Universitatea Tehnică a marcat simbolic momentul prin așezarea unui copac în cel mai înalt punct al clădirii, conform…
5 iunie 2025
Cum s-au autoclasificat universitățile din Cluj
Patru instituții de învățământ superior din oraș se vor a fi de educație și cercetare avansată, iar alte…
5 iunie 2025
Civitas va preda servicii de extensie agricolă la Cluj după modelul american
Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj, Romanian-American Foundation (RAF) și University of Georgia (SUA) au prezentat programul pilot…
4 iunie 2025
TenarisSilcotub a schimbat designul spațiilor de interacțiune și recreere de la UTCN
Cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici a inaugurat un proiect de design…
4 iunie 2025
Aradul, pe radarul Elveției: Planuri pentru investiții și reforme în educație și sănătate
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a avut o întâlnire de lucru cu Excelența Sa Massimo Baggi, ambasadorul…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
