Europarlamentarul PNL Daniel Buda consideră că România trebuie să țină “cu dinții” de legea prin care obligă supermarketurile ca 51% din produse să fie românești, chiar dacă s-a declanșat procedura de infringement, el fiind părere că este nevoie de un dialog cu Comisia Europeană, potrivit Agerpres.
“Nu trebuie să fim speriați de bombe că împotriva României s-a declanșat o procedură de infringement pe un act normativ pe care îl avem în vigoare. Din păcate, României i se aplică un dublu standard în ceea ce privește vânzarea produselor agroalimentare. Peste tot în lume pe unde am fost nu era problema să producă, problema este cum vinzi la un nivel la care să poți să reziști din punct de vedere economic. Și de aceea în România a apărut o astfel de lege, și eu spun că România trebuie să țină cu dinții de această legea, facem corecturile care se impun dar nu trebuie să dăm sub nicio formă înapoi.
Trebuie să avem un dialog constructiv cu cei de la Comisia Europeană și să-i facem să înțeleagă că așa cum în Germania, în Belgia, în alte state, există astfel de legi care permit vânzarea cu prioritate a produselor din lanțul scurt de aprovizionare, așa trebuie să avem și noi această posibilitate în România, astfel încât fermierii noștri să aibă dreptul și posibilitatea să vândă produsele lor în supermaketuri”, a declarat Buda, marți, într-o conferință de presă susținută la Satu Mare.
El a explicat că reprezentanții Comisie trebuie convinși că așa cum la supermarketurile din Bruxelles se vând produse locale, tot așa și în România trebuie să se vândă produse locale.
“România trebuie să facă pași serioși și fermi în această relație cu Comisia Europeană dacă se impuse să facem câteva corecturi sau explicații la nivel legislativ, le putem face, dar fermierii români trebuie să fie protejați raportat la ce se întâmplă comparativ cu fermierii din celelalte state. Am fost eu personal în magazinele din Bruxelles și am încercat să găsesc produse românești, n-am găsit mâncare din România. Decât în câteva magazine. Dar în supermarketurile de la ei nu găsești produse decât acolo din zona respectivă, din Belgia. Cum adică ei pot? Am întrebat. Cum adică tu poți să vinzi produse din lanțul scurt, eu în România încerc să fac și vii și spui că nu, încalci regulamentele tratatele. Nu! Eu spun că această chestiune trebuie să o explicăm foarte bine la Bruxelles și mai departe România trebuie să țină cu dinții de această legea pentru că altfel fermierii noștri care și așa sunt văduviți de foarte mutle resurse financiare comparativ cu celelalte state”, a completat Buda.
Citește și:
Aurora Boreală sau Furtunile geomagnetice – pericolul potențial suprem al unui viitor exclusiv electric
Oamenii s-au minunat de faptul că Aurora Boreală s-a putut vedea din locuri neobișnuite. În fapt, este vorba…
13 mai 2024
Cum arată planul de țară al României?
În 2012, deci acum mai bine de un deceniu, în România se vorbea de reindustrializarea țării noastre. Au…
11 mai 2024
Soluții pentru îmbunătățirea protecției culturilor împotriva dăunătorilor în condiții nefavorabile
Succesul fermierilor depinde de protecția corespunzătoare și eficientă a culturilor în prezența dăunătorilor care pot afecta productivitatea și…
10 mai 2024
Viballa, soluție de combatere a buruienilor cu frunză lată din cultura de floarea-soarelui
În culturile agricole, concurența directă a buruienilor cu planta de cultură are un impact negativ asupra producțiilor obținute.…
25 aprilie 2024
Produsele pentru tratarea semințelor, soluții sustenabile pentru fermieri
Succesul fermierilor poate depinde în mare măsură de protecția corespunzătoare și eficientă a semințelor în momentul însămânțării. Aceste…
15 aprilie 2024
Peste 11.000 de români stau în întuneric, potrivit Registrului Național al caselor fără energie electrică
Până la realizarea REGISTRULUI NAȚIONAL AL CASELOR FĂRĂ ENERGIE ELECTRICĂ (RNCFEE) se invoca lipsa informațiilor despre cetățenii care…
12 aprilie 2024
Anul în care va curge cu lapte și miere
Bun găsit, în 2024, dragi cititori, sper să aveți un an deosebit și să vă bucurați de succese…
8 aprilie 2024
Lecții de business, digitalizare, credite și fonduri europene la Business Evolution
Una dintre concluziile celui mai apreciat road show de conferințe de afaceri, Business Evolution, care a demarat la…
26 martie 2024