Visma Software, un dezvoltator norvegian de soluţii software pentru eficientizarea afacerilor, continuă recrutările pe plan local şi vrea să ajungă la 400 de angajaţi până la finalul acestui an. Compania, care are sediul în Sibiu, avea anul trecut un număr de circa 350 de angajaţi în birourile din Sibiu şi din Timişoara, anunță zf.ro.
„În ultimii 4 ani, numărul angajaţilor Visma Software a crescut cu 25- 30% pe an. În 2017 preconizăm o creştere de cel puţin 20%, dar va conta foarte mult şi factorul predictibilitate/ stabilitate legislativă (pe care în momentul actual îl considerăm impredictibil)“, a spus Sorin Rotariu, managing director al Visma Software, potrivit sursei citate.
Visma este principalul dezvoltator al produselor companiei – mamă, care are sediul în Oslo. Anul trecut, în România s-a înfiinţat şi compania Visma Holding, cu sediul tot în Sibiu.
„Holdingul este doar o unitate administrativă pentru o mai clară administrare a tuturor entităţilor Visma în România. În 2017, probabil că vom avea prima achiziţie im¬portantă care va face parte din holding. Şi nu va fi singura.“
În 2016, cifra de afaceri a Visma Software a fost de peste 12 milioane de euro, iar pentru 2017 compania estimează afaceri de 15 milioane de euro.
Citește și:
PORR Construct a finalizat Centura Sântandrei cu trei luni mai devreme
Vineri, 17 mai, s-a semnat procesul verbal de dare în circulație a Centurii Sântandrei. Traficul rutier va fi…
18 mai 2024
Marii constructori și-au căutat angajați la „Bursa Locurilor de Muncă” de la Oradea
Selina, Construcții Erbașu, Webuild Oradea și Dumexim au avut o ofertă consistentă de locuri de muncă pentru sectorul…
17 mai 2024
Animawings începe operarea zborurile Cluj – București
Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj (AIAIC) a anunţat debutul curselor spre Bucureşti operate în premieră de compania aeriană…
17 mai 2024
Porsche pregătește “o investiție de proporții” la Cluj. Cum va arăta noul centru
Complexul cu showroom de prezentare și service va fi amplasat în zona aeroportului, inaugurarea fiind programată pentru anul…
17 mai 2024
Biopharma Plasma investește 37 mil. euro în Eurobusiness Park I Oradea
Societatea Biopharma Plasma companie subsidiară Biopharma Plasma Limited din Ucraina, intenționează să construiască in Oradea, în Parcul Industrial…
17 mai 2024
Își revine piața rezidențială a Clujului
Direcția Județeană de Statistică a anunțat dinamica autorizațiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale în martie și în…
17 mai 2024
ATP Trucks Automobile lansează noile sale autotractoare la CoBuild
Compania producătoare de autovehicule de transport rutier și persoane din România anunță lansarea de noi produse în portofoliu.…
17 mai 2024
Mașini “ultimul răcnet”, prezente la un show auto din Maramureș
Camera de Comerț și Industrie Maramureș și Baia Mare Value Centre vor organiza, în perioada 24-26 mai, în…
17 mai 2024