În vestul țării, electricienii sunt din ce în ce mai greu de găsit, chiar dacă li se asigură un salariu de început de peste 2.000 de lei pe lună, plus cazare, transport și instruire gratuite. După ce a împânzit toată țara cu anunțuri de angajare, fără prea mare succes, o firmă care asigură mentenanța liniilor electrice în județul Timiș va aduce electricieni din Serbia.
Criza forței de muncă din energie s-a adâncit în ultimii trei ani, povestește pentru Profit.ro Horațiu Radu, asociat și administrator al firmei Cons Electrificarea Instal din Timișoara, specializată în consultanță, proiectare și execuție de rețele electrice. Societatea, înființată în urmă cu 20 de ani, are 100-120 de salariați și asigură și mentenanța liniilor electrice în județul Timiș. Pe toată zona de Vest a țării, spune Rada, în momentul de față este o „criză groaznică” a forței de muncă din acest domeniu.
Electricienii calificați sunt foarte puțini și, în cele mai multe cazuri, în vârstă, iar, pentru a putea lucra, firmele nu fac altceva decât să caute personal necalificat, să-l înscrie la școli de afaceri și meserii pentru reconversia profesională, pentru ca apoi să-l angajeze și să-l formeze prin practică. „Deci le plătim școala, îi aducem la practică și îi învățăm. În ultima vreme, am școlarizat și calificat peste 40 de persoane”, explică Horațiu Rada.
Cu toate acestea, găsește foarte greu oameni dispuși să se angajeze, în ciuda faptului că electricienii pot avea venituri destul de mari, în funcție de categorie. Un electrician de nivel mediu poate ajunge la salariu net de peste 3.000 de lei pe lună, plus tichete, plus bonusuri, plus ore suplimentare, în condițiile în care sunt dispuși să le facă. „Acum, ca firmă, a lucra în acest domeniu este ca mersul pe sârmă, dar fără plasă, pentru că este foarte riscant”, afirmă omul de afaceri.
În momentul de față, Horațiu Rada a împânzit toată țara cu anunțuri că angajează electricieni, din Moldova până în Oltenia și Transilvania, și a întins antenele și în Ungaria și Serbia, încercând să recruteze și din aceste țări. Din străinătate, chiar dacă a găsit electricieni dispuși să vină în Timișoara, se lovește de problema protecției forței de muncă impusă de Comunitatea Europeană. Potrivit legislației, încă de la început trebuie să li se ofere acestor angajați salariul mediu pe România, adică 3.130 de lei brut. „Dar o forță de muncă pe care o aduci din afară nu o poți plăti de la început cu banii ăștia: urmează perioada de acomodare, investești în tehnologie, școlarizare etc.”, explică Rada.
Cu toate acestea, pare mult mai aproape de a angaja, pentru cele 30 de locuri pe care le are disponibile, electricieni din Serbia decât forță de muncă din țară, deși și românilor li se asigură cazare în apartamente mobilate și utilate din Timișoara, transportul, cheltuieli de deplasare spre locul de reședință în weekend plus bonusuri. Un electrician debutant, spune Horațiu Rada, câștigă peste 2.000 de lei net plus tichete, bonusuri, cazare, transport. „Găsim greu personal, chiar și necalificat, pentru că zona de vest este destul de industrializată și foarte mulți meseriași preferă să lucreze prin micile anunțuri, la negru sau la gri”, explică omul de afaceri.
Soluția pe care a găsit-o pe termen lung este să se îndrepte spre școlile de afaceri și meserii și să semneze parteneriate cu fostele licee energetice, să ia copiii din clasa a IX-a, să le asigure bursă, să le plătească școlarizarea și să aștepte până ies de pe băncile școlii. Firma pe care o conduce este implicată deja într-un proiect pilot alături de fostul liceu energetic din Timișoara, în care încearcă și această variantă de a forma elevii din clasa a IX-a până la electricieni.
Până atunci, însă, varianta Serbia pare cea mai accesibilă. „Nu așteptăm să termine elevii pe care îi pregătim școala și o să aducem forță de muncă de dincolo de granițele României, să le asigurăm condiții de masă, cazare, transport, plus instruire. În Serbia am găsit forță de muncă calificată, oameni care doresc să vină, iar în momentul de față suntem în discuție cu Oficiul de Imigrări”, mai spune omul de afaceri.
Citește și:
Afaceri de peste 9 miliarde de lei, derulate de primele 10 companii din Satu Mare
La 9.181,25 milioane de lei se ridică cifra de afaceri cumulată a primelor zece firme din județul Satu…
30 iunie 2025
Comisia Europeană a făcut team building pe Via Transilvanica
Vicepreședintele instituției, Roxana Mînzatu, a participat, în județul Bistrița-Năsăud, la o dezbatere despre mediul rural și a inaugurat…
30 iunie 2025
Apare un parc fotovoltaic de 5 milioane € în Sudul Bistriței
Noul obiectiv din extravilanul municipiului este finanțat prin Fondul de Modernizare (FM) și trebuie să fie gata până…
30 iunie 2025
Edilul Kölnului: “Clujul devine un hub economic vibrant în IT și tech”
Dr. Ralf Heinen, “primarul cu papion”, ne-a explicat, într-un interviu în exclusivitate mijlocit de Clubul Oamenilor de Afaceri…
30 iunie 2025
Colliers Romania appointed to coordinate the repositioning process for Unirea Shopping Centre in Bucharest and Brașov
Colliers Romania has been appointed to coordinate the repositioning process for two shopping centres – Unirea Shopping Centre…
30 iunie 2025
Alba va avea un campus de învățământ profesional de 20 milioane €
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca va oferi programe de inginerie mecanică și economică industrială, dar și de tehnologia construcțiilor…
30 iunie 2025
Se dărâmă un mit: digitalizarea nu aduce profit în industria auto
Tehnologiile digitale moderne cresc rapid eficiența utilizării activelor, însă nu contribuie la creșterea profitabilității în domeniu, arată cercetătorii…
30 iunie 2025
Business sustenabil: Cum reduce Lava Knitting costurile cu 50% fără să scadă producția
Într-o industrie în care eficiența este adesea privită ca o simplă reducere de costuri, Lucian Fetea, directorul general…
30 iunie 2025
Investiții
Afaceri de peste 9 miliarde de lei, derulate de primele 10 companii din Satu Mare
La 9.181,25 milioane de lei se ridică cifra de afaceri cumulată a primelor zece firme din județul Satu…
30 iunie 2025
Edilul Kölnului: “Clujul devine un hub economic vibrant în IT și tech”
Dr. Ralf Heinen, “primarul cu papion”, ne-a explicat, într-un interviu în exclusivitate mijlocit de Clubul Oamenilor de Afaceri…
30 iunie 2025
Business sustenabil: Cum reduce Lava Knitting costurile cu 50% fără să scadă producția
Într-o industrie în care eficiența este adesea privită ca o simplă reducere de costuri, Lucian Fetea, directorul general…
30 iunie 2025
Goldbach Group demarează un proiect de retail în cartierul Maurer Residence din Târgu Mureș
Goldbach Group, holding ce reunește opt companii care se implică activ în dezvoltarea și implementarea unor proiecte complexe…
30 iunie 2025
Biblioteca „Gheorge Șincai” se reinventează: digitalizare și cafenea literară
Lucrările de modernizare a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” din Oradea se apropie de final, cu un stadiu de…
28 iunie 2025
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Business de 8 miliarde lei în Arad: Ce companii au dominat economia județului în 2024
La peste 8,04 miliarde de lei se ridică cifra de afaceri pe anul 2024 a primelor 10 firme…
27 iunie 2025
Investiții de aproape 100 de milioane de lei în modernizarea a cinci parcuri orădene
În perioada următoare vor fi semnate contractele de lucrări pentru modernizarea a cinci parcuri importante din Oradea. Modernizarea…
27 iunie 2025
Infrastructură
Hidronic, povestea unei companii din Cluj-Napoca care mișcă apa și transformă comunitățile.
Hidronic a început cu ambiția de a construi local ceea ce alții aduceau din afară. Astăzi, compania este…
27 iunie 2025
Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale
„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
26 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
O asociere condusă de Global Industrial va executa pasajul subteran Oneștilor din Oradea
Asocierea formată din Global Industrial (lider), CML.RO și DP Proiect va avea la dispoziție 15 luni pentru finalizarea…
24 iunie 2025
Antreprenorul DPB consolidează în timp record DN 68A
Compania Drumuri și Poduri Banat a finalizat, înainte de termen, lucrările la DN 68A Coșava – Margina, unul…
24 iunie 2025
Noua parcare, pe 5 niveluri, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, gata în august
Drum Asfalt (lider de asociere) și Grup Construcții Est (asociat) au ajuns cu lucrările la parcarea supraetajată de…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Daniela Hagmann, CEO Geodata Services: Economiile produse de digitalizarea administrației publice cât bugetul Ministerului Sănătății
În pas cu constructorii consacrați, administrațiile publice evoluează pe linia digitalizării și, implicit, a standardizării proceselor înspre eficientizarea…
20 iunie 2025
Turism
Comisia Europeană a făcut team building pe Via Transilvanica
Vicepreședintele instituției, Roxana Mînzatu, a participat, în județul Bistrița-Năsăud, la o dezbatere despre mediul rural și a inaugurat…
30 iunie 2025
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
Peste 300 de vinuri de top, de la 24 de crame, la Salonul Vinurilor Millésime
Salonul Vinurilor Millésime și-a consumat cea de-a VII-a ediție, în weekendul 13 – 15 iunie 2025 în Cetatea…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Festivalul Medieval revine în perioada 4-6 iulie 2025, în Oradea
Noutățile Festivalului Medieval de la Oradea sunt bătăliile cu vikingi de pe Crișul Repede și demonstrațiile trupelor de…
20 iunie 2025
În weekend se deschide oficial sezonul de vară la Ghioroc – „Litoralul Vestului”
În cadrul unui peisaj estival, la doar câțiva kilometri de Arad, pe plaja de la Ghioroc, s-a deschis…
19 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
Educație
Alba va avea un campus de învățământ profesional de 20 milioane €
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca va oferi programe de inginerie mecanică și economică industrială, dar și de tehnologia construcțiilor…
30 iunie 2025
Ovidiu Oltean învață antreprenorii cum să scape de frica vorbitului în public
Un eveniment marca Connect Timișoara, parte a Bizz.Club, care are obiectiv atât realizarea unui serios networking între antreprenorii…
29 iunie 2025
Fără cozi, fără hârtii: AJOFM Bihor mută serviciile în online
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor anunță implementarea la nivel local a Platformei PULS, un…
29 iunie 2025
Vicepreședintele Comisiei Europene a ajuns la Cluj
Roxana Mînzatu a analizat, la sediul celei mai mari universități din România, noul proiect european „Union of Skills”.…
28 iunie 2025
Marketing și networking pentru antreprenorii bănățeni la Connect Timișoara
Călin Biriș a fost invitat de BizzClub și Connect Timișoara să vorbească antreprenorilor bănățeni despre marketing în cele…
28 iunie 2025
Digitalizare cu fonduri europene pentru bibliotecile din județul Arad
11 biblioteci din Municipiul Arad și din județul Arad fi vor dotate cu echipamente informatice, banii provenind din…
26 iunie 2025
Start în forță: șase afaceri creative intră în Incubatorul Cresc Oradea Mare
Șase startup-uri din domenii precum energie regenerabilă, publicitate, branding sau încălțăminte personalizată și-au găsit locul în Incubatorul de…
26 iunie 2025
Ministrul educației: “Dăm burse de 1,7 miliarde € fără să fim o forță economică”
Daniel David consideră că România are unul din cele mai generoase sisteme europene de burse, însă impactul acestuia…
25 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
