CNTEE Transelectrica a remis astăzi Bursei de Valori București două note privind propunerea de dividend brut per acțiune pentru anul financiar încheiat. Astfel, în 27/28 aprilie 2017, acționarii Transelectrica vor avea de ales între a distribui sub formă de dividende 75 % din profitul net, respectiv 90 % din acesta.
Prima propunere este de 1,881 lei dividend brut/acțiune, astfel că valoarea totală a dividendelor ce vor fi alocate acționarilor CNTEE Transelectrica SA, persoane juridice și fizice, române și străine, este de 137.883.210 lei. Această propunere este în concordanță cu Politica privind distribuția de dividende aprobată prin HAGA nr.1/28.03.2016.
Cea de-a doua propunere vine din partea acționarul majoritar, statul român, prin Ministerul Economiei, care a propus distribuirea a 90 % din profitul net către acționari, conform Memorandumului aprobat de Guvernul României. Astel, valoarea dividendului brut/acțiune propusă este de 2,257 de lei, valoarea totală cifrându-se la 165.445.191 de lei.
CNTEE Transelectrica SA va plăti dividendele aferente anului 2016 cuvenite acționarilor cu începere din data de 28 iunie 2017 iar data plății amânate va fi 30 noiembrie 2017.
Impozitul pe dividend urmează să fie reținut la sursa de către Transelectrica și virat la bugetul de stat.
Propunerea urmează să fie aprobată de Adunarea Generală a Acționarilor convocată pentru 27/28 aprilie.
CNTEE Transelectrica SA a mai precizat că va efectua plata dividendelor “prin intermediul Depozitarului Central și al participanților la sistemul compensare-decontare și registru, astfel: pentru acționarii ale căror interese sunt reprezentate de Participanți (Bănci Custode sau Brokeri) la Sistemul de compensare-decontare și registru al Depozitarului Central – plăți prin virament bancar în conturile Participanților; pentru acționarii care acționează în nume propriu – plăți prin virament bancar în contul deținătorilor nereprezentați de Participant/prin eliberare de numerar la ghișeele BRD-GROUPE SOCIETE GENERALE, agent de plată desemnat de TEL care are încheiat un contract cu CNTEE Transelectrica SA și cu Depozitarul Central”.
Acționarii nu vor avea de plătit comisioane, indiferent de modalitatea de plată.
Transelectrica, operatorul de sistem și de transport al energiei electrice, era deținută, la 31 decembrie 2016, de statul român, cu 58,6882 % din capitalul social, și diferența de către alți acționari.
Citește și:
Oradea are aeroport nou. S-a inaugurat noul terminal al Aeroportului Oradea
Un terminal la cele mai înalte standarde, de două ori și jumătate mai mare decât vechiul terminal, și…
18 mai 2024
Festivalul Creației și Artelor Iarmaroc la Sat în Parcul Etnografic Cluj
Mai mult de 50 de creatori adunați într-un singur loc au pornit Iarmaroc la sat, un festival ce…
18 mai 2024
PORR Construct a finalizat Centura Sântandrei cu trei luni mai devreme
Vineri, 17 mai, s-a semnat procesul verbal de dare în circulație a Centurii Sântandrei. Traficul rutier va fi…
18 mai 2024
Marii constructori și-au căutat angajați la „Bursa Locurilor de Muncă” de la Oradea
Selina, Construcții Erbașu, Webuild Oradea și Dumexim au avut o ofertă consistentă de locuri de muncă pentru sectorul…
17 mai 2024
Animawings începe operarea zborurile Cluj – București
Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj (AIAIC) a anunţat debutul curselor spre Bucureşti operate în premieră de compania aeriană…
17 mai 2024
Porsche pregătește “o investiție de proporții” la Cluj. Cum va arăta noul centru
Complexul cu showroom de prezentare și service va fi amplasat în zona aeroportului, inaugurarea fiind programată pentru anul…
17 mai 2024
Biopharma Plasma investește 37 mil. euro în Eurobusiness Park I Oradea
Societatea Biopharma Plasma companie subsidiară Biopharma Plasma Limited din Ucraina, intenționează să construiască in Oradea, în Parcul Industrial…
17 mai 2024
Își revine piața rezidențială a Clujului
Direcția Județeană de Statistică a anunțat dinamica autorizațiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale în martie și în…
17 mai 2024