Asociația Berarii României anunță evoluția pieței berii pe parcursul anului trecut. Volumul pieţei berii s-a menținut la 15,8 milioane hl, nivel atins și în 2015. Consumul pe cap de locuitor s-a situat la rândul său la nivelul anului precedent, de 80 l.
“Rezultatele anului 2016 reprezintă o evoluție firească pentru o piață concurențială, așa cum este piața berii. Contextul fiscal stabil a fost cel care a permis pieței berii să evolueze în mod natural, în lipsa unor factori de presiune care să-i condiționeze trendul.”, a declarat Shachar Shaine, Președinte Asociația Berarii României, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Asociației.
Producția de bere reprezintă un real stimul pentru creșterea economică a României, prin crearea de locuri de muncă la nivel național, generarea de valoare adăugată în cadrul tuturor activităților conexe și prin importante contribuții la bugetul de stat sub formă de taxe și impozite. Datorită caracterului său național, definit de producție locală în proporție de peste 97% și 70% ingrediente provenite din agricultura României, sectorul berii are o influență semnificativă asupra gradului de ocupare a forței de muncă, prin crearea, la nivelul întregii țări, direct și indirect, de aproximativ 85.000 locuri de muncă.
“Chiar și în condițiile în care volumul pieței în 2016 s-a menținut la nivelul anului anterior, un lucru este cert: industria berii deține toate atuurile pentru a rămâne un element cheie al evoluției pozitive a economiei locale. Agricultura României este unul dintre sectoarele asupra căruia producția de bere își pune în mod vizibil amprenta pozitivă. Astfel, datorită faptului că 70% din ingredientele berii provin din România, peste 10.000 de români au un loc de muncă în agricultură.”, a adăugat Julia Leferman, Director general Asociația Berarii României
Piața berii în 2016
Importuri: deși în 2016 importurile au înregistrat o foarte ușoară creștere față de anul precedent, de 0,09 milioane hl, atingând un total de 0,44 milioane hl, piața berii din România continuă să își păstreze caracterul profund național, ponderea producției locale rămânând la peste 97% din consumul intern.
Exporturi: în ceea ce privește exporturile, acestea au înregistrat o ușoară scădere, de 0,08 milioane hl față de anul anterior, atingând un total de 0,42 milioane Hl.
Investiții: eforturile investiționale ale membrilor Asociației au fost constante de-a lungul timpului, nivelul total al investiției înregistrând în 2016 un trend ascendent comparativ cu anul anterior. Astfel, valoarea investițiilor în 2016 s-a ridicat la 69,7 milioane euro, în creștere cu 14.2 milioane euro față de 2015.
Până în prezent, investițiile cumulate realizate de membrii Asociației de la intrarea acestora pe piață au atins un total de 1,4 miliarde Euro.
Număr de angajați: în ciuda unei ușoare scăderi a numărului de locuri de muncă în producția de bere, la nivelul membrilor Asociației, de la 3.700 în 2015 la 3.600 în 2016, industria berii rămâne un stimul important al economiei și contribuie la crearea unui număr de 85.000 locuri de muncă la nivel național.
Membrii Asociației Berarii României sunt producătorii Bergenbier, Heineken, United Romanian Breweries Bereprod, Ursus Breweries și Martens, alături de microberăria Clinica de Bere. Împreună, cei șase producători furnizează peste 80% din cantitatea de bere consumată în România. Totodată, din Asociație fac parte și reprezentanți ai producătorilor de materii prime: Soufflet Malț România și Asociația Producătorilor de Hamei.
Începând cu anul 2008, Asociația Berarii României face parte din organizația Berarii Europei, fondată în 1958, la Bruxelles.
Citește și:
Duval Furniture – tradiție, inovație și viziune made in Bihor
În spatele brandului „Duval Furniture”, cunoscut pentru scaunele și mesele elegante și personalizate din lemn, se află doi…
10 noiembrie 2025
Knauf Insulation – botez oficial al unei investiții de peste 140 de milioane euro
Cea mai modernă unitate de producție de vată minerală din Europa Centrală și de Est – inaugurată Povestea…
10 noiembrie 2025
Costul energiei, ajutoarele de stat și deficitul de automatizare apasă industria din România
„În total, în România există aproximativ 4.000 de roboți industriali în producție. Spre exemplu, în Turcia numărul roboților implicați în producție este de 35.000, iar în Polonia aproximativ 200.000”, - Ersu Han, T-Rob Robotics.
9 noiembrie 2025
Start în inovație: Incubatorul Cresc Oradea Mare primește cinci noi rezidenți
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a atras cinci noi startup-uri care și-au propus să își dezvolte și…
7 noiembrie 2025
ebm-papst România, punte de legătură între studenți și ingineria de vârf
ebm-papst România a găzduit a doua ediție a evenimentului „Engineering the Future, 2nd edition”, un eveniment de tehnologie…
6 noiembrie 2025
Transilvania, laboratorul cooperării româno-germane: între industrie, inovație și încredere
„Investițiile germane din România continuă să crească, chiar dacă în Germania unele scad. Vedem exemple ca Bosch, Continental sau Star Transmission la Sebeș – cea mai performantă unitate de producție a grupului Daimler din afara Germaniei”, Wolfgang Köber, președintele Clubului Economic German Transilvania.
4 noiembrie 2025
Efectul achizițiilor TeraPlast. Consiliul de Administrație – Board of the Year
Achizițiile Grupului Wolfgang Freiler și Optiplast, preluările Opal și unei fabrici în Ungaria de la Wavin se numără…
3 noiembrie 2025
COVER STORY. Despre consolidarea industriei farmaceutice și viziunea pe termen lung cu Mihai Fugarevici, GM STADA România
Fabrica STADA din Turda a împlinit un an de la inaugurarea oficială, un moment de cotitură pentru industria farmaceutică românească. „Pe lângă poziționarea geografică strategică, am avut în vedere și talentul pe care îl găsim în zonă atunci când am ales Turda. Orașul se află în apropierea a două centre universitare farmaceutice importante, cum ar fi UMF Cluj și UMFST Târgu Mureș, care pregătesc anual absolvenți farmaciști.”
3 noiembrie 2025
Investiții
PORR Construct și CJ Bihor au semnat contractul pentru pasajul rutier peste linia de tram-tren
Miercuri, 12 noiembrie 2025, la sediul Consiliului Județean Bihor, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui…
12 noiembrie 2025
Duval Furniture – tradiție, inovație și viziune made in Bihor
În spatele brandului „Duval Furniture”, cunoscut pentru scaunele și mesele elegante și personalizate din lemn, se află doi…
10 noiembrie 2025
Knauf Insulation – botez oficial al unei investiții de peste 140 de milioane euro
Cea mai modernă unitate de producție de vată minerală din Europa Centrală și de Est – inaugurată Povestea…
10 noiembrie 2025
Sebastian Lascu preia funcția de City Manager al Municipiului Oradea
Începând de luni, 10 noiembrie 2025, medicul stomatolog Sebastian Lascu a preluat, cu titlu interimar, funcția de City…
10 noiembrie 2025
Costul energiei, ajutoarele de stat și deficitul de automatizare apasă industria din România
„În total, în România există aproximativ 4.000 de roboți industriali în producție. Spre exemplu, în Turcia numărul roboților implicați în producție este de 35.000, iar în Polonia aproximativ 200.000”, - Ersu Han, T-Rob Robotics.
9 noiembrie 2025
Cresc Oradea Mare: locul unde ideile devin afaceri și afacerile devin povești de succes
Antreprenorii din Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare, inspirați de povești de succes și noi parteneriate. Rezidenții Incubatorului…
8 noiembrie 2025
AFIR deschide noi linii de finanțare: oportunități majore pentru fermierii din Bihor
Veste bună pentru fermierii bihoreni: noi linii de finanțare europeană prin AFIR, în cadrul Planului Strategic PAC 2023–2027,…
7 noiembrie 2025
De la brutărie la succes european: milioane de euro pentru procesarea alimentelor
În perioada următoare, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) urmează să lanseze o nouă serie de programe de…
6 noiembrie 2025
Infrastructură
PORR Construct și CJ Bihor au semnat contractul pentru pasajul rutier peste linia de tram-tren
Miercuri, 12 noiembrie 2025, la sediul Consiliului Județean Bihor, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui…
12 noiembrie 2025
Dimex 2000 și Kareol Serv reabilitează rețeaua de apă-canal a Băii Mari
Cele două companii de construcții vor acționa pe străzile Coșbuc, Silviculturii și Anton Pann din municipiul maramureșean. În…
12 noiembrie 2025
Conexiunea dintre Maramureș și autostrăzile Europei costă 1 miliard de euro. Cum arată traseul final
Proiectul Drumului Expres (DEx) Baia Mare – Satu Mare a primit aviz favorabil din partea Companiei Naționale de…
7 noiembrie 2025
Apare a doua bucată de autostradă funcțională în Sălaj
Mobilizarea pe șantierul secțiunii Zimbor – Poarta Sălajului a Autostrăzii Transilvania (A3) este una bună, apreciază șeful CNAIR,…
7 noiembrie 2025
Topul constructorilor de drumuri Bihor: Drum Asfalt, lider incontestabil!
Drum Asfalt, parte a Grupului Selina, și-a reconfirmat poziția de lider, clasându-se pe primul loc la categoria Întreprinderi…
5 noiembrie 2025
Cum susține CNAIR ritmul de lucrări pe marile șantiere în ciuda presiunilor bugetare
„Prioritatea este și rămâne menținerea fluxurilor financiare pentru proiectele aflate în prezent în derulare”, Cristian Pistol, director general CNAIR.
4 noiembrie 2025
A început forarea piloților la unul dintre pasajele ce va lega Oradea de DX Oradea – Arad
Luni, 3 noiembrie 2025, a început forarea piloților (stâlpi de susținere) la pasajul rutier subteran care se construiește…
3 noiembrie 2025
Alexandru Rogobete: „Oradea are cea mai performantă secție ATI din țară”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, impresionat de noul Ambulatoriu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea. Ministrul Sănătății, Alexandru…
2 noiembrie 2025
Turism
Darius Mârza: “Am creat Wonderland prin 400 de tranzacții imobiliare”
Fondatorul celui mai mare complex turistic din Ardeal, deținător al unui business de 150 milioane € pe Dealul…
11 noiembrie 2025
Visit Timiș a devenit membru oficial în una dintre cele mai importante rețele de promovare a turismului global
Visit Timiș a devenit membru oficial în una dintre cele mai importante rețele de promovare a turismului global,…
10 noiembrie 2025
Vinul, legenda și renașterea unei metropole a Transilvaniei sub ochii lui Turrepitz
Weinfest Mediaș Schmecker 2025
9 noiembrie 2025
Atlàss Experience by Ramada Sibiu
O nouă eră a evenimentelor corporate, în cel mai mare și mai modern centru de conferințe din Sibiu
9 noiembrie 2025
Cresc Oradea Mare: locul unde ideile devin afaceri și afacerile devin povești de succes
Antreprenorii din Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare, inspirați de povești de succes și noi parteneriate. Rezidenții Incubatorului…
8 noiembrie 2025
Start în inovație: Incubatorul Cresc Oradea Mare primește cinci noi rezidenți
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a atras cinci noi startup-uri care și-au propus să își dezvolte și…
7 noiembrie 2025
Jucu, Șărmășag și Șelimbăr, atestate ca zone cu resurse turistice
La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul României a aprobat, în atestarea ca zone cu resurse turistice a mai multor…
6 noiembrie 2025
Parteneriatul de 145 de ani dintre România și Germania, celebrat la Berlin prin cultură, dialog și cooperare
Corespondență de la Berlin - GALERIE FOTO. Transilvania Business, partener media pentru seria de evenimente diplomatice, culturale și economice între România și Germania.
6 noiembrie 2025
Educație
Viitorul liderilor umani se scrie acum, la The Human Shift Oradea
Leadership-ul se rescrie la Oradea: acolo unde tehnologia accelerează deciziile, iar oamenii le dau sens. Într-o lume în…
10 noiembrie 2025
Sebastian Lascu preia funcția de City Manager al Municipiului Oradea
Începând de luni, 10 noiembrie 2025, medicul stomatolog Sebastian Lascu a preluat, cu titlu interimar, funcția de City…
10 noiembrie 2025
Cresc Oradea Mare: locul unde ideile devin afaceri și afacerile devin povești de succes
Antreprenorii din Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare, inspirați de povești de succes și noi parteneriate. Rezidenții Incubatorului…
8 noiembrie 2025
Start în inovație: Incubatorul Cresc Oradea Mare primește cinci noi rezidenți
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a atras cinci noi startup-uri care și-au propus să își dezvolte și…
7 noiembrie 2025
ebm-papst România, punte de legătură între studenți și ingineria de vârf
ebm-papst România a găzduit a doua ediție a evenimentului „Engineering the Future, 2nd edition”, un eveniment de tehnologie…
6 noiembrie 2025
BMW și UBB au inaugurat Science Cafe la Cluj
Hubul din incinta companiei TechWorks România a grupului german este un spațiu de 100 mp conceput pentru a…
5 noiembrie 2025
Accelerator Imobiliar vine la Cluj! Know-how, lideri și networking, 20 noiembrie
Pe 20 noiembrie 2025, Cluj-Napoca va găzdui o nouă ediție a Acceleratorului Imobiliar, un eveniment de referință pentru…
5 noiembrie 2025
“Creierele” Clujului s-au întors acasă. Magnetul Smart Diaspora
1.000 de români din elitele cercetării mondiale participă la evenimentul organizat de Uniunea Universităților Clujene (UUC) ce transformă…
4 noiembrie 2025



