Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informază producătorii agricoli că în data de 12 aprilie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial, Hotărârea nr. 211/2017 privind distribuirea unei sume pentru producătorii de lapte din suma stabilită în anexa la Regulamentul UE.
Ajutorul financiar se acordă producătorilor de lapte, persoane juridice (PJ), persoane fizice (PF), persoane fizice autorizate (PFA), intreprinderi individuale (II), şi intreprinderi familiale (IF) care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
– Deţin un efectiv de vaci de lapte de minim 3 şi maxim 9 capete, pe beneficiar, identificate şi înregistrate în Registrul Naţional al Exploataţiilor (RNE) la data depunerii cererii;
– Au livrat/vândut direct minim 4 tone de lapte în perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016;
– Să deţină Registrul Individual al Exploataţiei (RIE) cu cod ANSVSA;
– Produc şi livrează/vând direct lapte la data depunerii cererii.
Producătorii de lapte care deţin un efectiv de vaci de lapte mai mic de 3 capete sau mai mare de 9 capete nu beneficiază de prevederile prezentei hotărâri.
Cererile pentru această schemă de ajutoare de adaptare excepţională destinată producătorilor de lapte se depun la Centrele APIA până la data de 2 mai 2017, inclusiv, însoţite de următoarele documente (care se prezintă şi în original):
– Copie a BI/CI al/a solicitantului persoană fizică;
– Copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului în cazul persoanelor juridice PJ/PFA/II/IF;
– Copie de pe paşaportul fiecărei vaci de lapte existente în exploataţie la data depunerii cererii;
– Copie de pe prima şi ultima pagină din RIE, din care să rezulte numărul de vaci existente în exploataţie la data depunerii cererii;
– Extras din RNE care atestă numărul de vaci de lapte identificate şi înregistrare la data depunerii cererii detaliat pe crotalii;
– După caz, copii de pe facturi sau de pe fila din carnetul de comercializare sau copie de pe avizul de însoţire a mărfii şi/sau de pe dispoziţia de încasare pentru producătorii care efectuează vânzarea laptelui prin automate de lapte, prin care să se ateste livrarea/vânzarea direct a minim 4 tone lapte în perioada 1 aprilie 2015-31 martie 2016;
– După caz:
– copie de pe cel puţin un contract cu un prim-cumpărător, încheiat pe o perioadă de minimum 6 luni, valabil la data depunerii cererii, însoţită de copii de pe cel puţin o factură sau cel puţin o filă din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, datată în anul 2017;
– copie de pe fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, pentru vânzarea direct datată în anul 2017;
– copie de pe cel puţin un aviz de însoţire a mărfii şi de pe cel puţin o dispoziţie de încasare a valorii/documente fiscal aferente laptelui comercializat în anul 2017
– copie de pe cel puţin o factură de vânzare directă a laptelui în anul 2017, prin PFA, II, IF, PJ.
– Dovadă cont bancar activ bancă/trezorerie.
Suma alocată pentru acest tip de ajutor excepţional este de 24.284.644,98 de lei, echivalent a 5.448.041,5 de euro, care se asigură din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017.
Plăţile pentru ajutoarele de adaptare excepţionale destinate producătorilor de lapte şi fermierilor din alte sectoare de creştere a animalelor se efectuează până la data de 30 iunie 2017.
Citește și:
37 000 de puieți vor fi plantați la ediția a III-a a proiectului „Bihorul Plantează”
Consiliul Județean Bihor lansează ediția a treia a proiectului „Bihorul Plantează”, o inițiativă de educație ecologică și protecție…
13 martie 2025
APIA plătește peste 297 milioane lei pentru motorina aferentă anului 2024
Vești bune pentru fermieri. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează începând…
13 martie 2025
Andras Lepedus, fermier campion cu hibridul P8834
Compania Corteva Agriscience continuă seria prezentărilor fermierilor campioni la porumb din campania 2024, iar de această dată a…
13 martie 2025
Domeniul Regal de la Săvârșin se pregătește pentru primirea turiștilor
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a consacrat ziua de miercuri, 12 martie, unor întâlniri cu colectivul Fundației Colecția…
13 martie 2025
Gustul autentic al Transilvaniei, pe pârtiile de la Șureanu
La Șureanu, turiștii nu doar schiază, ci și descoperă gusturile autentice ale Transilvaniei. Prin programul „Șureanu – Producători…
12 martie 2025
Simbiose și Corteva: acord pentru a aduce o soluție biologică agricolă în Europa
Prin această colaborare, Corteva va avea drepturi exclusive de distribuție pentru solubilizatorul de fosfor al Simbiose în peste…
12 martie 2025
Universitatea din Oradea partener în AGRI-SOCIAL, un nou proiect internațional
Universitatea din Oradea este partener al proiectului AGRI-SOCIAL: Advancing Growth and Resilience through the Integration of Socially Vulnerable…
11 martie 2025
INDAGRA 2025. Tradiție și inovație, cultivate cu pasiune pentru viitor
ROMEXPO, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României, anunță deschiderea oficială a înscrierilor la INDAGRA…
11 martie 2025
Investiții
Utilaje de ultimă generație din fonduri UE pentru întreținerea drumurilor bihorene
Bihorul vrea să depună spre finanțare din fonduri europene un proiect în valoare de 47,7 milioane de lei…
14 martie 2025
Premieră județeană în chirurgia oncologică la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor
În data de 28 februarie 2025, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor (SCJUBH), a avut loc, în…
14 martie 2025
Construcții Erbașu va realiza Drumul Expres Oar – Satu Mare (10,38 km)
Constructorul Drumului Expres Oar – Satu Mare a fost desemnat Construcții Erbașu, potrivit directorului CNAIR, Cristian Pistol. Antreprenorul…
13 martie 2025
Selina Grup a ajuns la 75% cu lucrările la noul ambulatoriu din Oradea
Pe șantierul noului ambulatoriu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor din Oradea, Selina Grup este tot mai…
13 martie 2025
Proiecte deosebite în 2024, planuri mari pe 2025 la Universitatea din Oradea
Rectorul Universității din Oradea, Constantin Bungău, a prezentat miercuri, 12 martie 2025, în cadrul unei conferință de presă,…
12 martie 2025
Universitatea din Oradea partener în AGRI-SOCIAL, un nou proiect internațional
Universitatea din Oradea este partener al proiectului AGRI-SOCIAL: Advancing Growth and Resilience through the Integration of Socially Vulnerable…
11 martie 2025
Magistrala M300 Cluj-Oradea, foarte greu și practic imposibil de finalizat la termen
Cei 166,5 kilometri care trebuie electrificați și modernizați între Cluj-Napoca și granița cu Ungaria înaintează pe alocuri bine…
11 martie 2025
Regenerare urbană la Victoria, cu 4 milioane euro
Fostul oraș mono-industrial Victoria, consacrat pentru industria chimică regională, dorește să-și schimbe „fața”. Administrația publică locală reconfigurează mediul…
11 martie 2025
Infrastructură
Decizii în Maramureș: OMD se reorganizează, SDP rămâne la județ
Administrația județeană a decis să elibereze clădirea în care funcționează Organizației de Management al Destinației (OMD) în favoarea…
14 martie 2025
Utilaje de ultimă generație din fonduri UE pentru întreținerea drumurilor bihorene
Bihorul vrea să depună spre finanțare din fonduri europene un proiect în valoare de 47,7 milioane de lei…
14 martie 2025
Dimex 2000 modernizează rețeaua de apă-canal din Baia Mare
Municipalitatea băimăreană a consemnat începerea lucrărilor la proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată…
13 martie 2025
Construcții Erbașu va realiza Drumul Expres Oar – Satu Mare (10,38 km)
Constructorul Drumului Expres Oar – Satu Mare a fost desemnat Construcții Erbașu, potrivit directorului CNAIR, Cristian Pistol. Antreprenorul…
13 martie 2025
Selina Grup a ajuns la 75% cu lucrările la noul ambulatoriu din Oradea
Pe șantierul noului ambulatoriu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor din Oradea, Selina Grup este tot mai…
13 martie 2025
Bugetul anual al Clujului: 1 miliard €. “Ne trebuie de trei ori pe-atât”
4,9 miliarde de lei este propunerea de buget a municipalității clujene în 2025, dintre care 3,1 miliarde pentru…
11 martie 2025
Magistrala M300 Cluj-Oradea, foarte greu și practic imposibil de finalizat la termen
Cei 166,5 kilometri care trebuie electrificați și modernizați între Cluj-Napoca și granița cu Ungaria înaintează pe alocuri bine…
11 martie 2025
Operatorul feroviar german a plătit milioane euro pentru întârzieri și anulări. Aviz CFR Călători
Ce se întâmplă în Germania când trenurile întârzie ori sunt anulate? Deutsche Bahn, operatorul feroviar german, a plătit…
11 martie 2025
Turism
Decizii în Maramureș: OMD se reorganizează, SDP rămâne la județ
Administrația județeană a decis să elibereze clădirea în care funcționează Organizației de Management al Destinației (OMD) în favoarea…
14 martie 2025
Cloud-ul regional al Ardealului va costa 45 milioane €
Proiectul pe fonduri europene va fi pus în mișcare începând din această vară, beneficiare fiind șase județe din…
13 martie 2025
Domeniul Regal de la Săvârșin se pregătește pentru primirea turiștilor
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a consacrat ziua de miercuri, 12 martie, unor întâlniri cu colectivul Fundației Colecția…
13 martie 2025
Gustul autentic al Transilvaniei, pe pârtiile de la Șureanu
La Șureanu, turiștii nu doar schiază, ci și descoperă gusturile autentice ale Transilvaniei. Prin programul „Șureanu – Producători…
12 martie 2025
Magistrala M300 Cluj-Oradea, foarte greu și practic imposibil de finalizat la termen
Cei 166,5 kilometri care trebuie electrificați și modernizați între Cluj-Napoca și granița cu Ungaria înaintează pe alocuri bine…
11 martie 2025
Castelul Teleki, restaurat pe banii Europei
Acest proiect va reprezenta un pas important în conservarea patrimoniului cultural și în valorificarea potențialului turistic al județului…
10 martie 2025
“Vrem zborul Cluj – Nisa înapoi!”. Apel din patru țări
Dispariția cursei aeriene dintre cele două orașe reduce afacerile regionale și turismul, dar și traficul generat de studenți,…
10 martie 2025
Răzvan Pîrjol pleacă de la conducerea SC Turism Felix SA, începând cu 1 aprilie 2025
După mai puțin de un an de când a preluat această funcție (1 mai 2024), directorul general al…
9 martie 2025
Educație
Studenții orădeni s-au întrecut în idei la „Innovation Labs – Idea Jam”
Universitatea din Oradea a fost, vineri – 14 martie 2025, gazdă a unui eveniment „Innovation Labs – Idea…
14 martie 2025
Echipa Thermo Vault de la Universitatea Transilvania din Brașov a câștigat competiția E.ON Energy Challenge, ediția 2025
Cele șase echipe calificate în finala competiției studențești E.ON Energy Challenge, alături de mentorii lor, au avut parte…
14 martie 2025
Ministrul Educației, Daniel David, vine la Oradea STEAM Conference
Oradea STEAM Conference este un eveniment unde se dorește dezbatarea și găsirea de soluții pentru încurajarea inovației și…
13 martie 2025
Proiecte deosebite în 2024, planuri mari pe 2025 la Universitatea din Oradea
Rectorul Universității din Oradea, Constantin Bungău, a prezentat miercuri, 12 martie 2025, în cadrul unei conferință de presă,…
12 martie 2025
Gala Elitelor Arădene, ediția a IV-a, în 15 martie la Palatul Cultural din Arad
Având ca parteneri Primăria Municipiului Arad, Consiliul Județean Arad, Filarmonica Arad, Centrul Cultural Județean Arad precum și reprezentanți…
12 martie 2025
Universitatea din Oradea partener în AGRI-SOCIAL, un nou proiect internațional
Universitatea din Oradea este partener al proiectului AGRI-SOCIAL: Advancing Growth and Resilience through the Integration of Socially Vulnerable…
11 martie 2025
Ford a livrat 34 de microbuze electrice școlare la Cluj
Microbuzele au fost achiziționate în cadrul unui proiect finanțat cu 7 milioane de euro prin Planul Național de…
11 martie 2025
Brandul Helen Doron aniversează 40 de ani de excelență în educație
Grupul educațional Helen Doron, un reper global în domeniul predării limbii engleze ca limbă străină, celebrează 40 de…
11 martie 2025
Zi de Zi știri economice:
