Consiliul Judetean Cluj a depus în vederea aprobării finantării nerambursabile proiectul vizând „Îmbunătătirea infrastructurii rutiere de importantă regională – Traseu Regional Transilvania Nord, Drumul Apusenilor, prin modernizarea DJ 108K (limita Judet Bihor – Baraj Drăgan) si DJ 764B (Baraj Drăgan – intersectie DN1)”.
„Modernizarea cu fonduri europene a celor două drumuri judetene, generic incluse în Drumul Apusenilor, vizează în principal impulsionarea dezvoltării economice a acestui întreg areal cu un imens potential, facilitând accesul turistilor spre numeroase obiective din zonă”, a declarat presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise.
Valoarea totală a proiectului este de 159.811.640,26 lei, din care 3.712.859,41 lei reprezintă contributia Consiliului Judetean Cluj, compusă din 2% aferentă cheltuielilor eligibile si din cheltuieli neeligibile (TVA), restul sumei de 156.098.780,85 lei (98%) reprezentând asistenta financiară nerambursabilă solicitată din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operational Regional 2014 – 2020.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă cresterea gradului de accesibilitate a zonei montane a judetului Cluj – Drumul Apuseni, situată în apropierea retelei de transport TEN-T, prin reabilitarea infrastructurii rutiere judetene din această zonă, în vederea asigurării unei mobilităti cât mai ridicate a populatiei, bunurilor si serviciilor din judetul Cluj.
Astfel, proiectul urmăreste îmbunătătirea parametrilor tehnici, mai exact cresterea vitezei, a sigurantei rutiere si a portantei pe sectoarele de drum cuprinse în Drumul Apuseni, respectiv DJ 108K (limita jud. Bihor – Baraj Drăgan) de la km. 26+455 la km. 29+495 si DJ 764B (Baraj Drăgan – intersectie DN1) de la km. 0+000 la km. 22+164,500. Conform studiilor de trafic efectuate, după implementarea proiectului se estimează o crestere cu aproximativ 35% a vitezei medii de deplasare actuale pe sectoarele de drum vizate. De asemenea, pentru cresterea sigurantei rutiere vor fi realizate o serie de elemente, multe din ele inexistente în momentul de fată, precum semnalizare rutieră, 9052,55 mp de trotuare, sapte statii de autobuz, sapte parcări auto, borduri coborâte, 10.694,50 m de parapete de sigurantă, 10 limitatoare de viteză si patru benzi rezonatoare, cinci sisteme de avertizare luminoasă si 10 console metalice, plase si bariere elastice de protectie pietre, 6,151 km aliniamente de arbori, amenajare trecere la nivel cu calea ferată, etc.
Beneficiarii principali ai implementării proiectului vor fi locuitorii comunelor Poieni si Săcuieu care tranzitează zilnic cei 25,64 de km de drum judetean reabilitat, agentii comerciali din zonă, dar, mai ales, miile de turisti care vin anual în această zonă de munte a judetului, fie în tranzit, fie pentru a se delecta si a se caza în unitătile de cazare aflate în zonă.
Citește și:
Cum va arăta prima “casă” a Filarmonicii Transilvania
Academia de Muzică Gheorghe Dima (AMGD) îi va închiria sala Heritage, una dintre cele mai moderne din Europa,…
16 iulie 2025
Reconstrucție verde la Nădlac: cel mai ambițios proiect urban din istoria locală
Orașul Nădlac demarează cel mai amplu proiect european din istoria orașului: investiție de 24 milioane lei pentru regenerare…
16 iulie 2025
Autostrada dintre județele Cluj și Sălaj, exclusă din PNRR
Porțiunea dintre Nădășelu și Poarta Sălajului din A3 rămâne cu finanțare incertă, fiind eliminată de pe lista proiectelor…
15 iulie 2025
+ONE Brașov, incubatorul care pune startup-urile în mișcare în inima Transilvaniei
La intersectia dintre inovație, antreprenoriat și colaborare public-privată, incubatorul de afaceri +ONE, lansat la CATTIA Brașov de către…
15 iulie 2025
Revoluție pe șine în Oradea: încă un tramvai nou produs de Astra Vagoane Călători SA
Al doilea tramvai nou a ajuns la Oradea: parte dintr-un lot de 9 vehicule moderne pentru transportul public.…
14 iulie 2025
Maramureșul trece la nivelul următor: investitori mari în parcurile industriale
Administratorul parcurilor de specializare inteligentă (PSI) din județ a lăsat în urmă promovarea locală sau regională: o extinde…
14 iulie 2025
Ardelean Company va moderniza marile bulevarde din Baia Mare
Contractul de 10 milioane de euro este finanțat din bani europeni, prin Programul Regional Nord-Vest (PRNV). ”Este unul…
14 iulie 2025
Când va fi gata construcția celui mai mare aquapark din Nord – Vestul României
Cel mai mare aquapark din Nord – Vestul țării se va construi între stațiunile Băile Felix și Băile…
11 iulie 2025
Investiții
Reconstrucție verde la Nădlac: cel mai ambițios proiect urban din istoria locală
Orașul Nădlac demarează cel mai amplu proiect european din istoria orașului: investiție de 24 milioane lei pentru regenerare…
16 iulie 2025
Oradea își redescoperă inima verde – începe transformarea Parcului 1 Decembrie
Începând cu, 15 iulie 2025, Primăria Oradea a emis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a Parcului…
16 iulie 2025
Care sunt județele cele mai dezvoltate din regiunile Vest, Nord Vest și Centru
O analiză care are la bază informații oferite de platforma SMARTreports powered by BRIDGE-to-INFORMATION, evidențiază faptul că cifra…
15 iulie 2025
Revoluție pe șine în Oradea: încă un tramvai nou produs de Astra Vagoane Călători SA
Al doilea tramvai nou a ajuns la Oradea: parte dintr-un lot de 9 vehicule moderne pentru transportul public.…
14 iulie 2025
Maramureșul trece la nivelul următor: investitori mari în parcurile industriale
Administratorul parcurilor de specializare inteligentă (PSI) din județ a lăsat în urmă promovarea locală sau regională: o extinde…
14 iulie 2025
Iulius Mall Cluj – experiența care fidelizează. Lider pe piața locală
Un studiu realizat de agenţia MKOR în luna mai 2025, la cererea companiei IULIUS, confirmă atractivitatea Iulius Mall…
14 iulie 2025
Top 25 de companii din Transilvania și Banat în funcție de cifra de afaceri
Primele 25 de companii din regiunile de dezvoltare Vest, Nord – Vest și Centru au o cifră de…
11 iulie 2025
Când va fi gata construcția celui mai mare aquapark din Nord – Vestul României
Cel mai mare aquapark din Nord – Vestul țării se va construi între stațiunile Băile Felix și Băile…
11 iulie 2025
Infrastructură
De ce pierd autostrăzile Ardealului finanțările europene
Nerespectarea de către autoritățile române a legislației UE și lentoarea derulării proiectelor lasă Autostrăzile Transilvania (A3) și Unirii…
16 iulie 2025
Jakub Kotala, noul CEO al Saint-Gobain România
Saint-Gobain România deschide un nou capitol în drumul său spre succes prin numirea lui Jakub Kotala în funcția…
16 iulie 2025
Martin Eriksson, fondatorul Mind the Product, ajunge la Timișoara
Martin Eriksson, fondator Mind the Product, vine la Prow 2025 – Conferința pentru Produsele digitale, Tehnologie și Inovație…
16 iulie 2025
Care sunt județele cele mai dezvoltate din regiunile Vest, Nord Vest și Centru
O analiză care are la bază informații oferite de platforma SMARTreports powered by BRIDGE-to-INFORMATION, evidențiază faptul că cifra…
15 iulie 2025
Autostrada dintre județele Cluj și Sălaj, exclusă din PNRR
Porțiunea dintre Nădășelu și Poarta Sălajului din A3 rămâne cu finanțare incertă, fiind eliminată de pe lista proiectelor…
15 iulie 2025
Revoluție pe șine în Oradea: încă un tramvai nou produs de Astra Vagoane Călători SA
Al doilea tramvai nou a ajuns la Oradea: parte dintr-un lot de 9 vehicule moderne pentru transportul public.…
14 iulie 2025
13 ani pentru primul drum expres de Cluj
Cea dintâi șosea cu acest regim din județ, DEx 4, a devenit funcțională, însă fără soluționarea optimă a…
10 iulie 2025
Opt oferte pentru construirea pasajelor pietonale subterane de pe Centura Oradea
Interes crescut din partea firmelor de construcții pentru una dintre cele mai importante investiții în infrastructura pietonală a…
10 iulie 2025
Turism
Târgul Meșterilor Populari din România, ediția XXXII, revine în weekend la Oradea
Între 18–20 iulie 2025, Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal organizează în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor,…
15 iulie 2025
Băile Cojocna, „resuscitate” în stațiune balneară
Baza de tratament subdimensionată necesită intervenții consistente, restaurantul este utilizat doar parțial, iar clădirea hotelului a funcționat foarte…
11 iulie 2025
7 lucruri care nu trebuie să lipsească din bagajul pentru plajă
Sosirea sezonului cald marchează momentul perfect pentru planuri la mare, zile relaxante sub soare și ieșiri pe nisip.…
11 iulie 2025
Atmosferă istorică la Timișoara: Festivalul Medieval al Castelului Huniade te poartă înapoi în timp, printre cavaleri și domnițe
Festivalul Medieval al Castelului Huniade are loc între 11–13 iulie și aduce în prim plan cavaleri, ateliere, muzică…
11 iulie 2025
Când va fi gata construcția celui mai mare aquapark din Nord – Vestul României
Cel mai mare aquapark din Nord – Vestul țării se va construi între stațiunile Băile Felix și Băile…
11 iulie 2025
Andreea Marinescu: „Hotelul modern trebuie să fie un spațiu viu, sustenabil și relevant pentru comunitate”
“Ne dorim să fim mai mult decât o destinație de cazare. Vrem să fim o alegere conștientă, un…
10 iulie 2025
Târgul de Turism al României – Ediția de Toamnă
Cel mai mare târg de turism are loc la ROMEXPO! După succesul remarcabil al ediției din februarie, care…
8 iulie 2025
Megaproiect de 25 milioane € la Salina Turda. “Să evităm un dezastru ca la Praid”
Municipalitatea cere statului bani pentru lucrări urgente de punere în siguranță și consolidare pentru obiectivul care atrage anual…
7 iulie 2025
Educație
AQUACARAȘ premiază excelența în educație
Compania AQUACARAȘ premiază excelența în educație, acordând burse de 2.500 lei unui număr de 11 elevi din județul…
15 iulie 2025
Ziua Națională a Contabilului Român 2025: De la cifre la smart accounting
Digitalizarea aduce multe beneficii, dar și multe provocări pentru profesia de contabil și expert contabil. Ziua Națională a…
14 iulie 2025
Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj, magnet de studenți
Numărul candidaților la admiterea în instituția clujeană de învățământ superior a crescut, în 2025, cu 660 față de…
14 iulie 2025
Roboții orădeni Afrodita și Jon Bot Jovi au făcut furori la YOKOZUNA Robot Yūshō
Echipele TOR și DARK din cadrul Robotics Club Oradea al Facultății de Inginerie Managerială și Tehnologică – rezultate…
14 iulie 2025
Topul înscrierilor timpurii la UBB: 1. Psihologie, 2. Drept, 3. Economice
Numărul candidaților din prima zi a admiterii la facultățile universității din Cluj este aproape dublu față de anul…
11 iulie 2025
Universitatea Babeș-Bolyai va sprijini tinerii cercetători în DeepTech
Instituția clujeană de învățământ superior participă la un proiect finanțat prin programul Horizon Europe al Uniunii Europene (UE).…
8 iulie 2025
Mai puțini șomeri în județul Bihor: cifrele AJOFM Bihor arată o tendință pozitivă
La sfârșitul lunii iunie 2025, rata șomajului în județul Bihor a coborât la 2,05%, potrivit datelor centralizate de…
7 iulie 2025
EU GREEN aduce inovația sustenabilă la Universitatea din Oradea
Timp de cinci zile, între 7 și 11 iulie 2025, Universitatea din Oradea este gazda întâlnirilor directe din…
7 iulie 2025
Zi de Zi știri economice:
