Clever Taxi, aplicație prezentă în peste 20 de orașe din România și care are peste 600.000 de utilizatori, a fost preluată de germanii de la Mytaxi care sunt parte a grupului Daimler, tranzacția fiind una de cel puțin 10 milioane euro, se arată într-un comunicat de presă.
Mytaxi, liderul european pe piața de e-hailing, a anunțat astăzi că a achiziționat în proporție de 100% compania Clever Tech din România, deținătoarea aplicației populare Clever Taxi pentru găsit un taxi. Cu această achiziție, mytaxi își consolidează prezența pe piața internațională a mobilității și își întărește poziția de lider pe piața europeană de e-hailing. Părțile au fost de acord să nu divulge detaliile tranzacției, însă valoarea achiziției a fost o sumă de opt cifre(cel puțin 10 milioane de euro).
Clever Taxi a fost lansată în 2010 de Mihai Rotaru și Alex Dumitru, funcționează în 20 de orașe importante din România, are peste 17.000 de șoferi înregistrați și peste 600.000 de utilizatori pasageri. Din 2010, Clever Taxi a onorat mai mult de 40 de milioane de curse pe teritoriul României, devenind cea mai mare aplicație de e-hailing din țară. Platforma Clever Taxi va continua să funcționeze, astfel că toți șoferii și clienții Clever Taxi vor putea să se bucure în continuare de aplicație.
Prin această achiziție strategică, mytaxi accelerează expansiunea internațională a aplicației de comandă taxi în Europa. Lansată în 2009, mytaxi este prima aplicație din lume care a creat o legătură directă între pasageri și șoferii de taxi. Cu un volum global de peste 10 milioane de descărcări, peste 120.000 de șoferi înregistrați și disponibilitate în 70 de orașe din 10 țări europene, mytaxi este liderul de piață în industria aplicațiilor e-hailing. România devine a 11-a țară din Europa în care mytaxi funcționează.
Andrew Pinnington, Chief Executive Officer, mytaxi spune: „Suntem încântați să primim Clever Taxi în familia mytaxi. Fiind prima aplicația de găsit taxi din România cu 17.000 de șoferi înregistrați și 600.000 de pasageri, Clever Taxi se potrivește perfect cu mytaxi.
Această achiziție recentă subliniază ambiția noastră de a dezvolta și crește mobilitatea urbană în Europa. Este un alt pas în a face mytaxi cel mai mare, cel mai bun și cel mai iubit furnizor de taxi din Europa – furnizăm zilnic magie către milioane de oameni din regiune.“
Klaus Entenmann, Daimler Financial Services, declară: „mytaxi este o componentă fundamentală a ofertei noastre de mobilitate, iar creșterea sa europeană organică și dinamică rămâne o componentă strategică importantă pentru mobilitatea foarte accesibilă.“
Mihai Rotaru, cofondator și CEO, Clever Taxi, spune: „Suntem foarte încântați să ne alăturăm echipei mytaxi pentru că această achiziție facilitează îndeplinirea viziunii comune pe piața de transport. Din 2010, Clever Taxi a deschis drumul pentru modul în care te deplasezi în orașele din România. mytaxi este un partener ideal pentru noi, pentru că suntem hotărâți să investim în piața locală, astfel încât să oferim cea mai sigură și legală formă de transport autorizat și pentru a ajuta oamenii să se deplaseze mai ușor prin soluții de mobilitate avansate. Așteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu echipa mytaxi pentru a dezvolta noi soluții inovatoare de mobilitate atât pentru șoferi, cât și pentru pasageri. Intenționăm să dezvoltăm un centru local de Cercetare și Dezvoltare (R&D) în București pentru a furniza tehnologia necesară pentru mobilitatea globală și suntem în plin proces de recrutare și angajare în toate aspectele afacerii și tehnologiei.“
Mytaxi este un produs al companiei Intelligent Apps GmbH, fondat în iunie 2009, și este prima aplicație care pune în legătură directă pasagerul cu un șofer de taxi. Cu peste 10 milioane de descărcări și peste 120.000 de șofer înregistrați, mytaxi este liderul pieței de e-hailing din Europa. Aplicația este disponibilă în 70 de orașe din 11 țări din Europa. Cu aproape 400 de angajați, mytaxi activează în Germania, Austria, Polonia, Spania, Italia, Portugalia, Marea Britanie, Irlanda, Suedia, Grecia și România. Din septembrie 2014, Mytaxi este o subsidiară a Daimler Mobility Services GmbH (parte din grupul Daimler).
Citește și:
Cerasela Naie-Tatu: „66% dintre români sunt în Burnout!”
Sănătatea angajaților și a proprietarilor de afaceri este un subiect actual în business și a făcut subiectul celui…
21 iunie 2025
Un nou cămin, la standarde europene, în Campusul Universității din Oradea
Vineri, 20 iunie 2025, s-a pus piatra de temelie a unui nou cămin studențesc în Campusul Universității din…
20 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
De 6 ani ROMGAZ investește în educație și în formarea viitoarei generații de specialiști
ROMGAZ, cel mai mare producător, principal furnizor de gaze naturale și cel mai mare operator de depozite de…
20 iunie 2025
Construiește-ți cariera alături de profesioniștii din industria auto: alege școala duală la Star Transmission & Star Assembly!
Vrei să înveți o meserie apreciată și căutată pe piața muncii? Pregătește-te pentru viitor încă din timpul școlii…
20 iunie 2025
Daniela Hagmann, CEO Geodata Services: Economiile produse de digitalizarea administrației publice cât bugetul Ministerului Sănătății
În pas cu constructorii consacrați, administrațiile publice evoluează pe linia digitalizării și, implicit, a standardizării proceselor înspre eficientizarea…
20 iunie 2025
Simonis: „Centrul de Recuperare Lovrin, încă o promisiune pe care reușim să o onorăm”
Consiliul Județean Timiș, prin președinte, a semnat contractul de construcție al Centrului de Recuperare Medicală Ortopedie și Traumatologie…
20 iunie 2025
TUȚU TRANS – Un sfert de secol de evoluție: De la Transport la Agricultură
Un drum construit pas cu pas, un proces de transformare continuă, ghidat de respect, responsabilitate și pasiune. Aceasta…
20 iunie 2025
Investiții
Un nou cămin, la standarde europene, în Campusul Universității din Oradea
Vineri, 20 iunie 2025, s-a pus piatra de temelie a unui nou cămin studențesc în Campusul Universității din…
20 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Simonis: „Centrul de Recuperare Lovrin, încă o promisiune pe care reușim să o onorăm”
Consiliul Județean Timiș, prin președinte, a semnat contractul de construcție al Centrului de Recuperare Medicală Ortopedie și Traumatologie…
20 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Despre digitalizarea instituțiilor publice și a IMM-urilor la Oradea Innovation Day
Parcul Științific și Tehnologic Bihor a găzduit miercuri, 18 iunie 2025, Oradea Innovation Day, un eveniment dedicat accelerării…
19 iunie 2025
SIGNAL IDUNA obține aprobarea ASF pentru achiziția pachetului majoritar al Garanta Asigurări
SIGNAL IDUNA ASIGURARE REASIGURARE anunță primirea aprobării finale din partea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru achiziționarea pachetului…
19 iunie 2025
Aparatură medicală de ultimă generație pentru spitalul din Arad prin fonduri RO-HU
Spitalele din județele Arad și Békés vor fi dotate cu aparatură medicală modernă, esențială pentru prevenția, diagnosticarea și…
18 iunie 2025
Conferința BE INSPIRED. MAKE IT HAPPEN! ajunge la Craiova în 19 iunie
Seria de conferințe regionale „Be Inspired. Make it Happen!”, organizată de Asociația B-Leader împreună cu Doingbusiness.ro și…
18 iunie 2025
Infrastructură
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Daniela Hagmann, CEO Geodata Services: Economiile produse de digitalizarea administrației publice cât bugetul Ministerului Sănătății
În pas cu constructorii consacrați, administrațiile publice evoluează pe linia digitalizării și, implicit, a standardizării proceselor înspre eficientizarea…
20 iunie 2025
Aparatură medicală de ultimă generație pentru spitalul din Arad prin fonduri RO-HU
Spitalele din județele Arad și Békés vor fi dotate cu aparatură medicală modernă, esențială pentru prevenția, diagnosticarea și…
18 iunie 2025
Se știu câștigătorii licitației pentru construirea a patru pasaje rutiere noi în Oradea
Asfamixt, Selina plus Drum Asfalt, și PORR Construct, vor construi cele patru pasaje rutiere la ieșirea din Oradea,…
18 iunie 2025
Încă un pas pentru construirea drumului spre Aquaparkul dintre Băile Felix și 1 Mai
Consiliul Județean Bihor a aprobat, joi, 12 iunie 2025, indicatorii tehnico-economici actualizați pentru Inelul Rutier Metropolitan. Prin această…
12 iunie 2025
Politehniștii clujeni au testat “Autostrada Erbașu”
Constructorii sectorului Suplacu de Barcău – Chiribiș al A3 le-au prezentat stadiul lucrărilor și le-au explicat provocările proiectului.…
12 iunie 2025
Robotul zidar, în acțiune la nZEB Expo 2025
nZEB Expo, cel mai mare eveniment din România dedicat construcțiilor eficiente energetic, își deschide porțile vinerea aceasta, pe…
11 iunie 2025
Marius Șoflete, co-organizator: nZEB Expo, un catalizator pentru construcții mai bune
Marius Șoflete este un pionier în domeniul proiectării și construcției de case pasive, iar remarcabil este că se…
10 iunie 2025
Turism
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Festivalul Medieval revine în perioada 4-6 iulie 2025, în Oradea
Noutățile Festivalului Medieval de la Oradea sunt bătăliile cu vikingi de pe Crișul Repede și demonstrațiile trupelor de…
20 iunie 2025
În weekend se deschide oficial sezonul de vară la Ghioroc – „Litoralul Vestului”
În cadrul unui peisaj estival, la doar câțiva kilometri de Arad, pe plaja de la Ghioroc, s-a deschis…
19 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Ionuț Popescu, Potcoava: “Noi depunem un dosar întreg pentru fonduri UE, ungurii, numai două coli”
Fondatorul centrului de echitație din Runcu și președintele Federației Române de Turism Ecvestru (FRTE) s-a arătat nemulțumit de…
17 iunie 2025
Eugen Tudosie, UNDA: “Avem un plan pe cinci ani, cu centru de evenimente și hotel-boutique”
Directorul general al complexului din București s-a referit, în cadrul Conferinței România 2030, atât la investiția în sine,…
17 iunie 2025
Avioane charter de la Cluj spre Insula Lesbos, în sezonul estival
AeroVacanțe, agenția organizatoare a grupului Aerotravel, a anunțat că din iunie, turiștii din Cluj se pot putea bucura…
17 iunie 2025
Educație
Un nou cămin, la standarde europene, în Campusul Universității din Oradea
Vineri, 20 iunie 2025, s-a pus piatra de temelie a unui nou cămin studențesc în Campusul Universității din…
20 iunie 2025
De 6 ani ROMGAZ investește în educație și în formarea viitoarei generații de specialiști
ROMGAZ, cel mai mare producător, principal furnizor de gaze naturale și cel mai mare operator de depozite de…
20 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Claudiu Mândru, Alfa Software, la Conferința România 2030 : “Lumea va fi digitală sau nu va fi deloc”
În prezent, marea majoritate a oamenilor nu își mai poate închipui viața în afara tehnologiei. Mai mult, încet-încet,…
19 iunie 2025
Despre digitalizarea instituțiilor publice și a IMM-urilor la Oradea Innovation Day
Parcul Științific și Tehnologic Bihor a găzduit miercuri, 18 iunie 2025, Oradea Innovation Day, un eveniment dedicat accelerării…
19 iunie 2025
Conferința BE INSPIRED. MAKE IT HAPPEN! ajunge la Craiova în 19 iunie
Seria de conferințe regionale „Be Inspired. Make it Happen!”, organizată de Asociația B-Leader împreună cu Doingbusiness.ro și…
18 iunie 2025
Alfred Simonis: „Sute de copii din Timiș nu mai au problema transportului la școală”
Investiție serioasă în mobilitatea educațională din Timiș: microbuze electrice pentru 29 de localități, prin PNRR, vor urma alte…
17 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
