Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere decontează facturi pentru un lot din autostrada Transilvania, lucrare ce s-ar putea finaliza la sfârşitul acestui an.
Oficialii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere plătesc facturile asocierii Strabag-Straco pentru autostrada Braşov-Târgu Mureş-Cluj-Oradea, lotul Ungheni-Ogra. Conform datelor CNAIR, asocierea Strabag-Straco încasează 3,74 milioane lei pentru o parte din lucrările aferente celor 10,1 km din autostrada Ungheni-Ogra, anunta capital.ro.
Autostrada Braşov – Borş, Tronson Targu Mures – Câmpia Turzii, lotul Ungheni-Ogra costă 251 milioane lei, fără TVA. Proiectantul acestui lot este Search Corporation, iar consultantul este Egis Route Scetauroute – Egis International. Contractul a fost semnat în 24 ianuarie 2015, iar lucrările, demarate la începutul anului trecut, au ca dată estimată de finalizare decembrie 2017, termenul iniţial fiind jumătatea acestui an. Stadiul fizic al lucrărilor este de aproximativ 30%, iar cel financiar este de 22,641%.
Lucrările pentru lotul de autostradă Ungheni-Ogra se desfăşoară în baza unui acord de mediu eliberat în aprilie 2016, iar autorizaţia de construire a fost obţinută în iunie 2016.
Citește și:
Banatul sârbesc devine o mică Cappadocia în acest weekend
Bănățenii sunt invitați la Festivalul Baloanelor Zburătoare Kikinda, Banatul sârbesc- 23 – 26 Mai 2024, ediția nr. 2. Bănățenii…
23 mai 2024
Unde se duc absolvenții când se duc. Lecții de la antreprenorii Clujului
Tactici de impresionare a angajatorilor pentru salarii cât mai mari, dar și modalități de dobândire a experienței necesare…
23 mai 2024
Clujul are primul microbuz electric din Transilvania
Primul microbuz 100% electric din zona Ardealului a ajuns în comuna clujeană Panticeu. Cu o capacitate de 19+1…
23 mai 2024
Louis Tomlinson și Tom Grennan, în premieră la Untold
Votat ca unul dintre cele mai mari evenimente muzicale din lume, Untold se pregătește să își deschidă porțile…
23 mai 2024
Transilvania College Cluj va avea secție de liceu bilingvă
Începând din anul școlar 2024-2025, Transylvania College, școala internațională britanică din Cluj-Napoca, își extinde activitatea. Transylvania College, școala…
23 mai 2024
Antreprenori din Regiunea 7 Centru au aflat despre oportunitățile de finanțare
Evenimentul organizat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în parteneriat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR)…
23 mai 2024
BCR lansează George Smart Protect, prima asigurare 100% online pentru microîntreprinderi și PFA
Banca Comercială Română continuă să extindă ecosistemul digital George și anunță lansarea George Smart Protect, primul produs de…
23 mai 2024
OFA- UGIR, invitație la dialog: „30 pentru 2030 – Priorități pentru IMM-urile din România”
Într-o epocă în care întreprinderile mici și mijlocii sunt esențiale pentru vitalitatea economică și într-un demers ambițios de…
23 mai 2024