Branduri de succes, create în Transilvania, și cum se construiește povestea din jurul unui brand au fost temele principale care au definit cea de-a doua conferință organizată de revista Transilvania Business. Ne-au încântat cu poveștile lor manageri și proprietari de afaceri din domeniile IT, energie, agricultură, curierat sau cercetare-dezvoltare. Consultanți din domeniul brandingului ne-au oferit și instrumentele uzitate în construcția unui brand, iar specialiștii în proprietate intelectuală ne-au arătat cum să ne protejăm o marcă.
Felix Arion, managerul AgroTransilvania Cluster, a mărturisit că România și Uniunea Europeană au forțat clusterul AgroTransilvania, înființat în 2013, să sară câteva etape, să se maturizeze și să se bată cu francezii și alte naționalități cu o experiență de 20 de ani în clustere, pe inovare și specializare inteligentă.
“În acest sens, sigur, noi în momentul de față avem ca și misiune să devenim un pol integrator, astfel încât, în domeniul agro-industrial, lumea să se refere la AgroTransilvania Cluster ca la cel mai important actor de pe piața regională”, a subliniat Felix Arion.
Clusterul are astăzi 70 de membri, pornind la începuturi cu 20, și s-a extins din Cluj spre Nord-Vestul țării și puțin din București, și anume cu organizatorul Târgului Agraria.
Ideea a fost simplă, și anume să fie creat un lanț de valoare, astfel încât micii producători să nu bântuie în căutarea pieței de desfacere. În momentul de față, AgroTransilvania Cluster are întreg lanțul de valoare, inclusiv elemente catalizatoare, cum sunt centrele de cercetare, trei universități, Primăria Cluj-Napoca, Consiliul Județean Cluj și o firmă prin intermediul căreia sunt vândute produsele micilor producători, cu două puncte de vânzare în Iulius Mall și în Polus Center.
“Am beneficiat între 2013-2015 de un proiect în valoare de aproximativ 200 de mii de euro, prin POSCCE, prin care ne-am crescut imaginea, marca și toate elementele”, a mai spus acesta.
Cum deja sublinia Felix Arion, în 2013 s-a schimbat optica, iar de la emergență, clusterul a sărit direct la specializare inteligentă și inovare, fiind implicat în mai multe proiecte cu finanțare europeană, proiecte pe PNDR etc.
Felix Arion a mai amintit de proiectul privind dezvoltarea a șapte laboratoare care să poată certifica produsele până la nivel de ADN. Proiectul este în valoare de peste 4 milioane de euro, și este dezvoltat împreună cu USAMV Cluj și INCDTIM. “Ce încercăm noi să facem este ca în momentul de față prin marca respectivă, AgroTransilvania Cluster, să garantăm în fața consumatorilor că produsele respective corespund și sunt ceea ce ne dorim, astfel încât consumatorii să nu se simtă, știu eu, înșelați de ceea ce consumă. Mai mult ne dorim să devenim un organism de certificare la nivel european”, a conchis Felix Arion.
Ligia VORO
Citește și:
Mediciniștii clujeni își prezintă invențiile la Technology Transfer Days
Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu (UMFIH) Cluj va organiza evenimentul în perioada 14-15 mai. Technology Transfer…
13 mai 2024
PitechPlus și Webhelp, integrate sub umbrela Concentrix
Furnizorul de software din Cluj-Napoca și compania Webhelp România au fost înglobate în liderul global în tehnologie și…
13 mai 2024
Facultatea de Business sărbătorește 30 de ani cu o suită de conferințe
Progresul continuu al instituției a determinat creșterea numărului de studenți, de la 34 în anul universitar 1995-1996, la…
13 mai 2024
Producătorii bio din Republica Moldova au venit la Cluj-Napoca
Expozanții din raionul Hîncești au oferit vizitatorilor de pe platoul Sălii Sporturilor produse alimentare ecologice. Târgul Produs de…
13 mai 2024
Cel mai mare utilaj agricol din lume, pe ogoarele de la Terracult, județul Arad
Viitorul agriculturii este strâns legat de tehnologie. Și-au dat seama de acest lucru și reprezentanții Terracult, una dintre…
13 mai 2024
Leader Team Broker menține neschimbate, în 2024, prețurile pachetelor de asigurare IT
Leader Team Broker de asigurare, integrator de oferte specializat în pachete complexe de asigurări de răspunderi profesionale IT…
13 mai 2024
„Noaptea Muzeelor 2024” – Muzica Palatelor Orădene, cu vin și bere
Sâmbătă, 18 mai, între orele 19:00-24:00, Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice (Oradea Heritage) deschide porţile obiectivelor turistice…
13 mai 2024
AntreprenorING 6.0, eveniment pentru studenți organizat de Universitatea Oradea
Baza „Gaudeamus”, de la Stâna de Vale, a Universității din Oradea (UO) a găzduit, în acest weekend, un…
13 mai 2024