Depozitarul Central distribuie dividende pentru acționarii Romgaz începând de miercuri, până pe 27 iulie 2020, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
“Emitentul va distribui acționarilor dividendele aferente anului 2016, precum și dividende suplimentare rezultate din repartizarea unor rezerve și a rezultatului reportat, utilizând serviciul național lansat de Depozitarul Central. Valoarea dividendului brut pe acțiune este de 3,82 lei. Acționarii care beneficiază de dividende sunt cei înregistrați în registrul acționarilor emitentului, la data de 5 iulie 2017. Plata dividendelor către acționarii emitentului se efectuează începând cu data de 26 iulie 2017”, se arată în document.
Acționarii care sunt clienți ai unui Participant la sistemul de compensare-decontare și registru al Depozitarului Central își pot încasa dividendele prin intermediul acestuia.
Pentru acționarii care nu au cont deschis la un participant al sistemului RoClear, plata se face prin transfer bancar, în baza solicitărilor transmise de acționari sau în numerar la ghișeele bancare ale BRD-GSG din întreaga țară.
Începând cu anul 2015, ca urmare a modificării cadrului de reglementare aplicabil distribuirii dividendelor și a oricăror alte sume cuvenite deținătorilor de valori mobiliare, distribuirea dividendelor se efectuează prin intermediul Depozitarului Central și al participanților la sistemul de compensare decontare și registru.
Citește și:
Oradea are aeroport nou. S-a inaugurat noul terminal al Aeroportului Oradea
Un terminal la cele mai înalte standarde, de două ori și jumătate mai mare decât vechiul terminal, și…
18 mai 2024
Festivalul Creației și Artelor Iarmaroc la Sat în Parcul Etnografic Cluj
Mai mult de 50 de creatori adunați într-un singur loc au pornit Iarmaroc la sat, un festival ce…
18 mai 2024
PORR Construct a finalizat Centura Sântandrei cu trei luni mai devreme
Vineri, 17 mai, s-a semnat procesul verbal de dare în circulație a Centurii Sântandrei. Traficul rutier va fi…
18 mai 2024
Marii constructori și-au căutat angajați la „Bursa Locurilor de Muncă” de la Oradea
Selina, Construcții Erbașu, Webuild Oradea și Dumexim au avut o ofertă consistentă de locuri de muncă pentru sectorul…
17 mai 2024
Animawings începe operarea zborurile Cluj – București
Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj (AIAIC) a anunţat debutul curselor spre Bucureşti operate în premieră de compania aeriană…
17 mai 2024
Porsche pregătește “o investiție de proporții” la Cluj. Cum va arăta noul centru
Complexul cu showroom de prezentare și service va fi amplasat în zona aeroportului, inaugurarea fiind programată pentru anul…
17 mai 2024
Biopharma Plasma investește 37 mil. euro în Eurobusiness Park I Oradea
Societatea Biopharma Plasma companie subsidiară Biopharma Plasma Limited din Ucraina, intenționează să construiască in Oradea, în Parcul Industrial…
17 mai 2024
Își revine piața rezidențială a Clujului
Direcția Județeană de Statistică a anunțat dinamica autorizațiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale în martie și în…
17 mai 2024