Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Clujul, Bihorul şi Maramureşul, judeţele preferate de turişti în regiunea de Nord-Vest

Turiştii care vizitează regiunea de nord-vest a ţării aleg ca destinaţie, în principal, judeţele Cluj, Bihor şi Maramureş, potrivit datelor colectate de Direcţia Regională de Statistică Bistriţa-Năsăud, pe primele şase luni ale anului.
Statisticienii au luat în calcul numărul oficial de turişti care s-au cazat peste noapte în hoteluri, pensiuni turistice sau pensiuni agroturistice, potrivit Agerpres
Buletinul statistic publicat pe site-ul Direcţiei Regionale de Statistică arată că, în perioada ianuarie-iunie, regiunea de nord-vest a fost vizitată de aproximativ 680.000 persoane, două treimi dintre acestea preferând să se cazeze la hoteluri.
Sejurul mediu a fost de două zile, iar cei mai mulţi turişti au vizitat judeţele Cluj, Bihor şi Maramureş, în special în lunile iunie şi mai.
Judeţul Cluj a avut aproximativ 290.000 de turişti, fiind urmat de Bihor, cu peste 193.000 de turişti, şi Maramureş, cu puţin peste 90.000 de turişti cazaţi.
Judeţul Bistriţa-Năsăud se află pe locul patru, cu de două ori mai puţini turişti decât Maramureş, urmat de judeţul Satu Mare, cu circa 42.500 de turişti, şi judeţul Sălaj, cu puţin peste 18.000 de turişti.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Datacor vrea să investească 1,35 mil. euro în Parcul Industrial Bistrița

Articolul următor

HIpark – 39 mil. euro, proiect mixt de birouri & rezidențial în Iași

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share