PRIAevents organizează conferința PRIA Agriculture, însoțită de Gala PRIA Romanian Farmers în cadrul căreia fermierii români vor fi premiați și anul acesta, la București, în 28 septembrie 2017.
Conferința PRIA Agriculture este cel mai important eveniment al toamnei pentru agricultură și reprezintă o reală platformă de dezbatere între autorități, fermieri și companiile care își desfășoară activitatea în acest sector.
Gala PRIA este dedicată fermierilor români ce au investit resurse financiare, foarte multă muncă și experiența lor de-a lungul timpului și astfel au contribuit la dezvoltarea sau menținerea agriculturii României pe un loc bun în UE.
În cadrul acestei gale vor fi recunoscute eforturile și contribuția fermierilor români care au investit capital românesc, timp, muncă, cunoștințe și energie pentru agricultura noastră.
Agricultura este vitală pentru întreaga lume. Uniunea Europeană alocă un buget mare și o atenție deosebită acestui sector. De aceea, politica agricolă comună (PAC) consolidează competitivitatea și sustenabilitatea agriculturii din UE, prin acordarea de plăți directe fermierilor și prin măsuri de piață și finanțează programele de dezvoltare a zonelor rurale din Uniune.
Și în țara noastră agricultura joacă un rol extrem de important, însă există încă loc de creștere, potențialul României în sectorul agricol fiind foarte mare. În cadrul conferinței vom vorbi despre anumite probleme cu care ne confruntăm, dar vom afla și soluțiile sau sugestiile pentru o creștere esențială a agriculturii în România.
„Conferința PRIA Agriculture reprezintă cel mai important eveniment din această toamnă pentru agricultură și reunește reprezentanți ai autorităților, asociații, fermieri și companii care activează în agricultură. În cadrul Galei PRIA Romanian Farmers – ne vom concentra pe recunoașterea eforturilor îndelungate ale fermierilor români si vom afla poveștile lor de succes, dar și ce provocări au avut de-a lungul timpului”, declară Raluca Voivozeanu, organizatoarea PRIA Agriculture și a Galei PRIA Romanian Farmers.
Printre temele abordate în cadrul conferinței se vor regăsi: prioritățile Guvernului în ceea ce privește agricultura României; aplicarea prevederilor Politicii Agricole Comune (PAC) și ale Politicii Comune de Pescuit; seceta și sistemul de irigații în România; cumpărarea și vânzarea terenurilor agricole, cadastrarea; contractele futures în agricultură; fonduri europene și simplificarea procedurilor, subvenții și situația plăților; crearea fondului mutual – de când ar putea intra în vigoare și ce riscuri va acoperi; camerele agricole – cum se pot organiza acestea; măsuri fiscale pentru agricultură – spre ex. compensarea datoriilor cu subvențiile, obligațiile privind TVA-ul; schema de minimis pentru energia necesară agricultorilor; legea51 și relația fermier – retailer; rolul Ministerului Mediului pentru agricultură; bilanțul anului 2017, precum și soluții pentru a avea un 2018 agricol mai bun.
Conferinţele PRIA aduc în atenție cele mai importante teme de dezbatere din fiecare domeniu și reunesc un numar mare de participanți, dar și mass – media. Cu o experienţă de peste 12 ani echipa PRIAevents este recunscută pentru organizarea evenimentelor premium pentru fiecare sector al economiei.
Mai multe detalii despre agenda evenimentului PRIA Agriculture şi modalități de înscriere pentru participare puteți găsi pe http://priaevents.ro/conferinta-pria-agriculture-si-gala-pria-romanian-farmers-2017/
Fermierii români care au fost premiați în cadrul Galei PRIA Romanian Farmers 2016, au fost: Laurentiu BACIU, Presedinte LAPAR; Nicolae SITARU; Constantin BAZON; Gheorghe ALBU; Ilie POPESCU; ȘERBAN LUCIAN; Emil DUMITRU – Presedintele Federației Naționale PRO AGRO; Dimitrie MUSCĂ; Dr. Ing. Marian VERZEA, iar Casa de Avocatură Popovici Nițu Stoica & Asociații și CEC Bank au primit premii pentru preocuparea față de problemele agriculturii din țara noastră.
PRIA Agriculture reunește peste 200 participanți – fermieri, reprezentanți ai autorităților, companii care activează in agricultură și în domenii conexe.
Citește și:
Conexiuni și lecții de business: eveniment special la Incubatorul CRESC Oradea Mare
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a reunit joi, 3 iulie 2025, reprezentanții unora dintre companiile reprezentative din…
5 iulie 2025
Marketing și comunicare pentru zootehnia românească
Grupul Agrointeligența și ID Media Communication lansează un parteneriat strategic pentru sprijinirea companiilor din sectorul zootehnic din țara…
4 iulie 2025
Corteva Agriscience, premiată la Gala BookLand
Compania internațională de știință și tehnologie agricolă a fost recunoscută pentru contribuția sa la sprijinirea oportunităților educaționale din…
4 iulie 2025
PT315 și PT314, hibrizi campioni de rapiță în județul Brăila
Ne aflăm la debutul campaniei de recoltare a rapiței, iar compania Corteva Agriscience a dat startul campaniei de…
3 iulie 2025
Digitalizarea, cea mai mare provocare pentru companiile de arhivare fizică
Foarte multe companii de arhivare au făcut pasul spre digitalizare, pas care a însemnat și creșterea exponențială a…
3 iulie 2025
Cea mai tânără câștigătoare a programului TalentA inspiră noua generație de fermieri
Sprijinirea femeilor în agricultură reprezintă o investiție strategică în viitorul unor sisteme alimentare reziliente, incluzive și sustenabile. Ca…
2 iulie 2025
Mare târg în Maramureș. Produs de România, la prima descindere
Timp de trei zile, expoziția își propune să aducă împreună zeci de producători, artizani și vizitatori într-un spațiu…
2 iulie 2025
Avril modernizează Piața Dumbrava Nord cu 3 milioane de euro
Unitatea agroalimentară din municipiul Zalău este cuprinsă într-un proiect de modernizare cu fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest…
1 iulie 2025
Investiții
Spitalul Județean Bihor, un exemplu de performanță și autonomie financiară
Vineri, 4 iulie 2025, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic Județean…
4 iulie 2025
7 oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate la Inelul Metropolitan de Nord
Joi, 3 iulie 2025, ora 15:00 a fost termenul limită de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate…
4 iulie 2025
La Oradea începe construcția pasajelor supraterane la ieșirile spre Cluj și Satu Mare
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat contractele pentru execuția a două pasaje rutiere supraterane, la ieșirea…
3 iulie 2025
Reșițenii cu tunurile pe Guvern: când se redeschide Arsenal Reșița?
Încă din prima zi de campanie electorală pentru alegerile prezidențiale, jurnaliștii din Banat au sărit cu tunurile pe…
3 iulie 2025
DP World lansează în România primul scanner tip drive-through din CEE
Scannerul îmbunătățește securitatea și eficiența activității comerciale în România, iar, în plus, oferă predictibilitate business-urilor pe lanțurile de…
3 iulie 2025
Parcurile PSI din Bihor, deschise pentru business: licitații în Aleșd, Beiuș, Ștei și Marghita
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025, procedura de concesionare prin licitație…
2 iulie 2025
Aquaparkul Nymphaea investește 4,08 milioane lei pentru atragerea vizitatorilor
Un bazin de înot, un tun cu spumă cu efect de jet, destinat activităților recreative, o mașină de…
1 iulie 2025
Afaceri de peste 9 miliarde de lei, derulate de primele 10 companii din Satu Mare
La 9.181,25 milioane de lei se ridică cifra de afaceri cumulată a primelor zece firme din județul Satu…
30 iunie 2025
Infrastructură
7 oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate la Inelul Metropolitan de Nord
Joi, 3 iulie 2025, ora 15:00 a fost termenul limită de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate…
4 iulie 2025
Primul drum expres din Cluj va avea parapet dublu New Jersey
Acest sistem este mult mai robust și mai ușor de întreținut decât cel din metal și a început…
3 iulie 2025
La Oradea începe construcția pasajelor supraterane la ieșirile spre Cluj și Satu Mare
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat contractele pentru execuția a două pasaje rutiere supraterane, la ieșirea…
3 iulie 2025
Parcurile PSI din Bihor, deschise pentru business: licitații în Aleșd, Beiuș, Ștei și Marghita
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025, procedura de concesionare prin licitație…
2 iulie 2025
Dealurile Transilvaniei, sperietoarea “drumarilor”
Alunecările de teren sunt cel mai des invocate de administrație pentru întârzierile de 10-15 ani în concretizarea autostrăzilor,…
1 iulie 2025
Hidronic, povestea unei companii din Cluj-Napoca care mișcă apa și transformă comunitățile.
Hidronic a început cu ambiția de a construi local ceea ce alții aduceau din afară. Astăzi, compania este…
27 iunie 2025
Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale
„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
26 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
Turism
7 oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate la Inelul Metropolitan de Nord
Joi, 3 iulie 2025, ora 15:00 a fost termenul limită de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate…
4 iulie 2025
Maramureșul cere pădurile de pe traseul mocăniței. “Pierdem 100.000 de turiști”
Administrația județeană vrea să preia administrarea Văii Vaserului de la Romsilva și să o transforme în zonă protejată…
3 iulie 2025
Parc botanic cât un cartier lângă Băile Figa. Proiecte de 70 mil. € la Beclean
Grădina Urbană Transilvania (GUT) și parcul de specializare inteligentă se numără printre marile investiții programate în orașul din…
1 iulie 2025
„Festivalul Părădăicilor” de la Macea: gust autentic și tradiție locală
Evenimentul ajuns la a XV-a ediție devine un model de dezvoltare rurală prin promovarea produselor locale, implicarea comunității…
1 iulie 2025
Aquaparkul Nymphaea investește 4,08 milioane lei pentru atragerea vizitatorilor
Un bazin de înot, un tun cu spumă cu efect de jet, destinat activităților recreative, o mașină de…
1 iulie 2025
Comisia Europeană a făcut team building pe Via Transilvanica
Vicepreședintele instituției, Roxana Mînzatu, a participat, în județul Bistrița-Năsăud, la o dezbatere despre mediul rural și a inaugurat…
30 iunie 2025
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
Educație
Conexiuni și lecții de business: eveniment special la Incubatorul CRESC Oradea Mare
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a reunit joi, 3 iulie 2025, reprezentanții unora dintre companiile reprezentative din…
5 iulie 2025
Parteneriat strategic între Universitatea Babeș-Bolyai și Palo Alto Networks
Colaborarea cu liderul mondial în securitate cibernetică (CS) se va reflecta în formarea academică, programele de licență, masteratul…
4 iulie 2025
900 de copii din România, sprijiniți pentru educație și dezvoltare socio-emoțională
În anul școlar 2024–2025, Fundația Regală Margareta a României a oferit sprijin educațional, material, social și emoțional pentru…
3 iulie 2025
Rețeaua, valoarea în business și cinnamon rolls, într-un eveniment marca Sibiu IT Cluster
Într-un mediu economic aflat în continuă transformare, succesul unei afaceri nu mai poate fi separat de formarea profesională…
2 iulie 2025
Clujul scoate de la buget 16 milioane € pentru noul spital de copii
Banii din rectificarea bugetului propriu al instituției județene vor fi alocați de pentru continuarea alertă a lucrărilor la…
2 iulie 2025
Cărturești propune pentru RIVUS Cluj-Napoca cea mai mare librărie și cel mai nou concept edutainment din România
O mare varietate de cărți și produse de papetărie, cafenea și spații de joacă, ateliere creative și educaționale,…
1 iulie 2025
Începe admiterea la Universitatea din Oradea. În premieră, Învățământ dual
Universitatea din Oradea are alocate 2.020 de locuri bugetate pentru sesiunea de admitere 2025. Odată cu luna iulie…
1 iulie 2025
Alba va avea un campus de învățământ profesional de 20 milioane €
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca va oferi programe de inginerie mecanică și economică industrială, dar și de tehnologia construcțiilor…
30 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
