Grigore Nicuşan, artistul care transformă sticla în bijuterii

L-am întâlnit pe artistul plastic sticlar Grigore Nicuşan, nume care impune respect printre artiştii sticlari din România, în centrul oraşului Sărmaşu, la cea de-a 15-a ediţie a Zilelor Sărmăşene, eveniment în cadrul căruia a organizat o expoziţie inedită care s-a bucurat de un real succes în rândul localnicilor.
Reporter: Unde aţi învăţat meşteşugul de sticlar?
Grigore Nicuşan: Am început la Sărmaşu, în 1969-1970. Am lucrat vreo trei ani, apoi am plecat militar şi după satisfacerea stagiului militar am continuat să lucrez la Prodcomplex Târgu-Mureş. Acolo am întâlnit artişti plastici care lucrau la un nivel deosebit produse artistice, cu amprentă artistică. Atunci m-am desprins de meşteşug spre artă. Apoi, în anii 1987-1988 a fost o expoziţie naţională la Muzeul de Artă al Republicii din Bucureşti, unde au participat toţi artiştii plastici din toate fabricile de sticlă din România. Vreo 50-60 de fabrici de sticlă din România. Era un salon de sticlărie şi ceramică. Acolo am luat locul întâi. Lucram în tandem cu Torok Levente, care acum e în Ungaria. Succesul acela mi-a dat un imbold şi un curaj extraordinar de a lucra mai departe. Acela a fost începutul meu în creaţie, mi-am dat seama că am potenţial creativ şi am continuat. În Muzeul de Artă al Republicii a fost reţinută o vază creată de mine, denumită „Vază festivă”. Ea se află şi acum în Muzeul de Artă al României, plus 28 de piese au fost reţinute pentru protocol, pentru Nicolae Ceauşescu.
Rep.: În prezent, ce se întâmplă cu produsele realizate de dumneavoastră?
G.N.: Au căutare. Timp de 12 ani am avut atelierul meu personal, dar m-am oprit în urmă cu aproape trei ani. Consider că nu este un climat sănătos pentru afaceri de acest gen în România. Nu e vorba că aş dori vreun ajutor, ci consider că statul ar trebui să lase artiştii să lucreze liberi şi să aprecieze acest tip de muncă, unde primează creaţia. Am oprit atelierul, deşi aveam comenzi pentru 85-90% din producţie. Am şi eu o vârstă, 66 de ani, şi eu zic că e destul. Mă cheamă în Austria, în Germania, am colaborat chiar acum câteva săptămâni cu o firmă din Germania şi am realizat câteva produse unicat în România.
Rep.: În ce constă tehnica respectivă?
G.N.: Atmosfera în cuptor poate să fie de două feluri: reducătoare de flacără sau oxidantă. La flacăra reducătoare, unde e mai mult gaz decât aer, se întâmplă că se metalizează culoarea. Dacă e verde, ea nu mai rămâne verde, rămâne metalizată, de culoare albastru. Uneori, în tehnica de prelucrare a sticlei metalizarea culorii este considerată un defect, dar eu am exploatat acest fenomen, am urmărit metalizarea şi am obţinut acest efect la maxim. Astfel, am realizat multe lucrări prin această tehnică. Aş fi vrut să rămân cu un cuptoraş mic, numai pentru creaţie. Nu s-a putut din păcate, dar vă mărturisesc că mă simt mult mai degajat, chiar foarte bine aşa.
Rep.: Mai apreciază românii arta sau competiţia a fost câştigată de kitschuri?
G.N.: Din păcate, puţini concetăţeni de-ai noştri ştiu să aprecieze arta şi creaţia la adevărata ei valoare. Chinezăriile şi alte kitschuri fără nicio valoare artistică au succes deoarece lipseşte acea cultură a valorii, iar majoritatea cumpărătorilor sunt interesaţi doar de preţ, respectiv ca acesta să fie cât mai scăzut.
A consemnat Alex TOTH