Unul din cei mai ambițioși dezvoltatori imobiliari pornește al doilea proiect – Green Residence!
Piața rezidențială a devenit în ultimul an principala atracție a celor interesați de a-și achiziționa o nouă locuință. Și este lesne de înțeles de ce. Mentalitatea și exigențele s-au schimbat, așa că cei interesați încep să se reorienteze și să nu mai investească în apartamente vechi, uneori de peste 50 de ani, care necesită renovare, când pot să-și achiziționeze la același preț un apartament într-un imobil nou.
Dezvoltatorul Ideal Home, parte din Grupul de firme Fomco, a înțeles acest lucru și a intrat puternic pe piață, cu două proiecte imobiliare în acest an.
În plin proces de finalizare a primului proiect (Parângului Smart Residence), care s-a bucurat de un real succes, dezvoltatorul Ideal Home a decis să-l pornească și pe al doilea. Acest jucător relativ nou de pe piața dezvoltatorilor locali arată că este extrem de ambițios și că are planuri serioase de creștere pentru viitor. „Mizăm pe calitate și prețuri corecte, așa că primul proiect deja a fost vândut în proporție de 56 % înainte de finalizarea lucrărilor de construcție. Asta ne-a arătat că există un interes ridicat pentru apartamente noi, construite la standarde înalte de calitate, așa că decizia de a demara și al doilea proiect a venit firesc pentru noi”, spune Bernát Nyulas, manager general Ideal Home.
Proiectul de locuire urbană în zonă verde
Green Residence este un complex de două blocuri în regim P+9, respectiv P+10, care vor fi construite la ieșirea din Tîrgu Mureș spre Livezeni, într-una din cele mai căutate zone rezidențiale, datorită combinației perfecte dintre caracterul practic al locuirii în zona urbană și vecinătatea pădurii, cu liniște, mult spațiu verde și o calitate excelentă a aerului. Vorbim de un proiect ambițios, de 154 de apartamente, construit pe un teren de 6.918 mp care vor fi dispuse pe o suprafață totală desfășurată de 13.500 mp.
Szidónia Székely, manager de proiect Ideal Home, spune că „este vorba despre un proiect cu apartamente foarte spațioase și luminoase, cu o compartimentare occidentală, nemaivorbind de terase imense, proiectate pentru toate necesitățile. La fel, în strategia de vânzări, avem grijă de nevoile și posibilitățile fiecărui potențial client, oferind pachete flexibile de finanțare și posibilitatea de a negocia direct cu noi, în situații mai speciale. Știm că multora le este foarte greu în zilele noastre să își poată achiziționa o locuință, așa că dorim să venim în sprijinul târgumureșenilor în acest sens. La fel, încercăm să introducem și o posibilitate de finanțare directă pentru cei care lucrează în străinătate și pot aplica foarte greu la credite. Sunt oferte pentru toate nevoile, pentru că proiectul presupune construirea de apartamente cu una, două, trei și patru camere, cu suprafețe de la 40 la 150 de metri pătrați. Dorim să nu fim doar un dezvoltator în plus pe piața mureșeană, cu condiții fixe și rigide, ci să devenim un partener de încredere, care analizează fiecare posibilitate și găsește împreună cu clienții pachetul optim pentru fiecare caz în parte. Între membrii echipei noastre, un pion important este proiectantul general At Studio Srl, care nu e doar un simplu “proiectant”, ci un adevărat “maimarbasa” al proiectelor de tip rezidențial. Printr-o colaborare strânsă cu dezvoltatorul, prin condeiul specialistului, încercăm să cristalizăm ideile și visele specialiștilor”.
Apartamentele Green Residence vor fi predate în stare semifinisată, pentru a lăsa la latitudinea fiecărui proprietar amenajarea și decorarea în stilul propriu.
Locația este ideală pentru mai multe tipuri de potențiali clienți, datorită amplasării în apropierea unor obiective de interes general. Astfel, proiectul se află la câteva minute de mers pe jos de supermarket-uri, școli, grădinițe, un complex sportiv, stații de autobuz, dar și de una din cele mai apreciate zone verzi împădurite a orașului. Totul, cu acces direct din drumul principal, printr-un drum de legătură amenajat.
Green Residence vă propune îmbinarea perfectă dintre caracterul practic al locuirii în zona urbană și vecinătatea pădurii, cu liniște, peisaj verde și calitate excelentă a aerului.
În spatele Ideal Home e o experiență de 15 ani
Deși poate părea fulminantă și inexplicabilă această evoluție a noului dezvoltator Ideal Home, secretul din spatele acestui brand este, de fapt, o afacere cu capital local, dezvoltată continuu începând cu anul 2002. Ideal Home este o nouă linie de business din cadrul Fomco Group, care activează în prezent în domeniile automotive ca one stop shop pentru vehicule mari, producția de mobilier și producția de energie electrică fotovoltaică. Proprietarul și managerul general al grupului, Bernát Nyulas spune că intrarea pe piața imobiliară este doar un alt pas dintr-un mai lung șir de decizii ambițioase pe care le-a luat de-a lungul celor 15 ani: „Ne-am extins către piața imobiliară pentru că am văzut un potențial mare pe care am dorit să-l exploatăm. Clienții târgumureșeni caută tot mai mult locuințe moderne bine construite, iar nouă ne place foarte mult în business două lucruri: unu – să nu ne plafonăm, ci mereu să facem lucruri curajoase și doi – să ne dezvoltăm continuu bazându-ne pe calitatea produselor și serviciilor pe care le oferim”.
Despre Green Residence
Al doilea proiect Ideal Home e unul foarte ambițios. În total vor fi 154 de apartamente, după cum urmează:
34 apartamente cu 1 cameră, cu suprafețe utile cuprinse între 39 și 48 mp;
114 apartamente cu 2 camere, cu suprafețe utile cuprinse între 73 și 81 mp;
4 apartamente cu 3 camere, cu suprafețe utile de 117 mp;
4 apartamente cu 4 camere tip Penthouse, cu suprafețe utile de 151 mp;
Toate acestea vor fi deservite de un total de 144 locuri de parcare amenajate și boxe subterane oferite opțional. Prețurile încep de la 639 de euro per metru pătrat util, iar dezvoltatorul va apela la cele mai bune agenții imobiliare locale pentru tranzacționarea lor, respectiv Fayora Imobiliare, Speed Imobiliare și Private Estate, care sunt parteneri ai proiectului.
Termenele estimative de finalizare pentru lucrările de construcție sunt 31 mai 2018 pentru blocul cu 9 etaje, respectiv 31 august 2018 pentru blocul cu 10 etaje.
Mai multe informații găsiți pe pagina web dedicată proiectului www.apartamentemures.ro, iar evoluția proiectelor o puteți urmări pe pagina de Facebook dedicată proiectului.
Pentru orice informație puteți suna la numărul de telefon 0726-136653.
Citește și:
Crama HB Wine din Miniș: patru Medalii de Aur la Vinarium 2025
Crama HB Wine, fondată de bihoreanul Horia Ban în Podgoria Miniș, a obținut patru Medalii de Aur la…
2 iunie 2025
Noul director de operațiuni al Leoni WSD a inspectat fabrica din Bistrița
Discuțiile de la fabricile din județele Bistrița-Năsăud și Argeș s-au axat pe realizările actuale, provocările operaționale și perspectivele…
2 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Trenul metropolitan Brașov – licitație pentru a prinde 230 milioane euro
Asociația de Transport Brașov a reluat licitația pentru transportul feroviar metropolitan pe un sistem cu trei magistrale: Stupini…
2 iunie 2025
Construiana alocă 6,5 milioane € în noua unitate din parcul industrial Baia Sprie
Societatea sătmăreană de lucrări de construcții administrată de Ana Dumitrescu a decis să investească în județul vecin Maramureș.…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Chef Regal de Ziua Feteștii regale
E CHEF REGAL marți, 3 iunie, de la 20:00, la restaurantul La Mama de la Muzeul Țăranului Român…
2 iunie 2025
Investiții

Alba Iulia, evaluat de OECD în categoria orașelor intermediare
Alba Iulia urmează să fie evaluată de o misiune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Experții internaționali…
31 mai 2025
Evenimentul „Secretele Antreprenorului de Succes” revine la Oradea pe 4 iunie
Tema ediției din acest an, „Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”,…
30 mai 2025
Asociația Businessului European Moldova pregătește investiții, în așteptarea proiectelor de infrastructură rutieră RO-MD
Interconectarea cu România reprezintă obiectivul principal pentru mediul de business din Republica Moldova. Asociația Businessului European și-a setat…
30 mai 2025
Oradea, cel mai dinamic ecosistem de startup-uri din România în 2025
Oradea își continuă creșterea accelerată ca ecosistem de startup-uri și inovare emergent, marcând cea mai spectaculoasă creștere dintre…
30 mai 2025
400 de specialiști din peste 10 țări, la cea mai mare conferință de Employer Branding din CEE
PORR România – partener principal în cadrul EBcon 2025. EBcon – conferința de employer branding, cel mai…
29 mai 2025
Infrastructură
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Trenul metropolitan Brașov – licitație pentru a prinde 230 milioane euro
Asociația de Transport Brașov a reluat licitația pentru transportul feroviar metropolitan pe un sistem cu trei magistrale: Stupini…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Bijuteria acvatică de la Câmpia Turzii. Cluj-Napoca mai așteaptă
În timp ce “capitala” Ardealului se întrece în anunțuri de aquaparkuri și complexuri uriașe, localități cu populație mai…
1 iunie 2025
Alba Iulia, evaluat de OECD în categoria orașelor intermediare
Alba Iulia urmează să fie evaluată de o misiune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Experții internaționali…
31 mai 2025
Asociația Businessului European Moldova pregătește investiții, în așteptarea proiectelor de infrastructură rutieră RO-MD
Interconectarea cu România reprezintă obiectivul principal pentru mediul de business din Republica Moldova. Asociația Businessului European și-a setat…
30 mai 2025
Oradea, capitala energiei verzi: Lider național în termoficarea geotermală
Municipiul Oradea a marcat joi, 29 mai 2025, finalizarea unuia dintre cele mai importante proiecte de eficiență energetică…
29 mai 2025
Inteco Holding va moderniza „Drumul Regelui”, pe porțiunea din județul Arad
Modernizarea drumului dintre Vața de Jos (Hunedoara) și Petriș (Arad), cunoscut sub numele de „Drumul Regelui”, a ajuns…
29 mai 2025
Turism
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Chef Regal de Ziua Feteștii regale
E CHEF REGAL marți, 3 iunie, de la 20:00, la restaurantul La Mama de la Muzeul Țăranului Român…
2 iunie 2025
Hotelul Univers își face sală de evenimente cu deschidere spre lac
Conducerea unității turistice din Cluj pregătește o nouă etapă în dezvoltarea complexului prin transformarea terasei de pe lacului…
1 iunie 2025
Românii sunt așteptați la Festivalul Baloanelor Zburătoare de la Kikinda
Zboruri, pleșcăviță și vorbă românească la înălțime la Festivalul Baloanelor Zburătoare din Kikinda Festival internațional cu echipaj…
30 mai 2025
Inteco Holding va moderniza „Drumul Regelui”, pe porțiunea din județul Arad
Modernizarea drumului dintre Vața de Jos (Hunedoara) și Petriș (Arad), cunoscut sub numele de „Drumul Regelui”, a ajuns…
29 mai 2025
Clujul are un nou hotel de cinci stele, parte dintr-un complex ridicat de la zero în locul fostului camping din Făget
Hotelul Elania Resort & Spa este situat în cartierul Făget, găzduieşte 53 de camere și restaurantul Eratto, urmând…
28 mai 2025
Educație
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Politehniștii clujeni vor ecologiza zona Someșeni
Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, studenții de la ingineria mediului, din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN),…
2 iunie 2025
Evenimentul „Secretele Antreprenorului de Succes” revine la Oradea pe 4 iunie
Tema ediției din acest an, „Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”,…
30 mai 2025
Oradea, cel mai dinamic ecosistem de startup-uri din România în 2025
Oradea își continuă creșterea accelerată ca ecosistem de startup-uri și inovare emergent, marcând cea mai spectaculoasă creștere dintre…
30 mai 2025
Trei din patru antreprenori români cred în șansă ca factor al succesului în afaceri
Antreprenorii români rămân optimiști în ciuda provocărilor economice și cred că șansa are un rol important…
30 mai 2025
351 de persoane înoată pentru o cauză nobilă la Swimathon Oradea 2025
Fundația Comunitară Oradea îi invită pe bihoreni la evenimentul caritabil Swimathon Oradea 2025 ce are loc sâmbătă, 31…
30 mai 2025
Ministrul educației: “O fuziune a universităților clujene trebuie să pornească de jos în sus”
Daniel David propune ca reforme în educație concentrarea academică, majorarea bugetelor pentru învățământ și cercetare, reducerea analfabetismului funcțional.…
29 mai 2025
Zi de Zi știri economice: