AAGES a semnat unu nou contract pentru cea de-a cincea Instalaţie de călire prin inducţie, cu o valoare de peste 300.000 de euro, cu firma Valeo, unul dintre principalii producători de componente auto din lume, se arată într-un anunţ publicat, miercuri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
‘Ponderea crescândă a instalaţiilor destinate clienţilor din industria de automobile în portofoliul AAGES asigură pe termen scurt creşterea ratei de profit în paralel cu lărgirea segmentului de piaţă în acest domeniu’, se precizează în document.
AAGES a înregistrat un profit net de 1,76 milioane lei, în primul semestru din acest an, în creştere cu 88,21% comparativ cu perioada similară din 2016, se arată într-un raport publicat pe site-ul BVB.
‘Cifra de afaceri s-a apreciat cu 5% (la peste 10,8 milioane lei) pe măsura creşterii producţiei vândute. Veniturile din vânzarea mărfurilor (de 449.459 lei) nu deţin o pondere semnificativă în totalul veniturilor din exploatare (13,2 milioane lei), dar au înregistrat un trend ascendent în perioada analizată (+34,3%)’, notează sursa citată.
De asemenea, cheltuielile din exploatare au crescut cu 21%, faţă de 28% cât au crescut veniturile din exploatare, generând un profit operaţional de 2,17 milioane lei, mai bun cu 87%, faţă de cel din perioada anterioară.
Cheltuielile cu personalul s-au apreciat cu 35%, în timp ce costurile cu serviciile externe şi alte cheltuieli de exploatare au scăzut cu 11%.
Costurile financiare nete au crescut cu 33.000 lei, pe fondul scăderii veniturilor cu 49% şi a cheltuielilor financiare cu 23%.
AAGES îşi desfăşoară activitatea în domeniul proiectării şi fabricării instalaţiilor de încălzire prin inducţie pentru o gamă largă de aplicaţii.
Citește și:
Noutățile tehnologice în echipamente și soluții industriale, la IDENTICOM4
A șasea ediţie a Târgului Internațional de Tehnologie şi Industrie IDENTICOM4 are loc anul acesta, în perioada 21-23…
11 mai 2024
Creditarea bancară dă semne de revenire, dar scăderea dobânzilor se lasă așteptată
Creditarea privată este unul dintre indicatorii care arată cât de bine funcționează o economie de piață. Desigur, cu…
11 mai 2024
Cum arată planul de țară al României?
În 2012, deci acum mai bine de un deceniu, în România se vorbea de reindustrializarea țării noastre. Au…
11 mai 2024
Nordic Group investește și la Izvin
Nordic Group, una un jucător important în piața distribuției de produse alimentare premium în rețele Retail, HoReCa și…
10 mai 2024
Candidații la Primăria Oradea și CJ Bihor în fața mediului de afaceri
Șapte partide și-au trimis candidații la Primăria Municipiului Oradea și Consiliul Județean Bihor la întâlnirea organizată de Federația…
10 mai 2024
Soluții pentru îmbunătățirea protecției culturilor împotriva dăunătorilor în condiții nefavorabile
Succesul fermierilor depinde de protecția corespunzătoare și eficientă a culturilor în prezența dăunătorilor care pot afecta productivitatea și…
10 mai 2024
„În politici trebuie să investești” – Simion Crețu, director general ADR Centru
Regiunea cu 220 km de autostradă și magistrală ferată modernizată a pus accentul pe conectivitate regională. ♦ Cum…
10 mai 2024
Cinema și fine dining la TIFF
Festivalul Internațional de Film Transilvania (Cluj-Napoca, 14–24 iunie) a făcut cunoscute filmele secțiunii Film Food. “Deseori, mâncarea înseamnă…
10 mai 2024