Acționarul principal de la Grupului Teraplast, Dorel Goia, a primit titlul de cetățean de onoare al județului Bistrița-Năsăud. Distincția i-a fost acordată pentru merite deosebite în promovarea și dezvoltarea economică și socială a județului.
„Domnul Dorel Goia prin activitatea sa a avut o contribuție importantă la dezvoltarea economică a județului. Primele investiții în județul Bistrița-Năsăud datează din 2001, când a achiziționat Hermes SA. Prin achiziționarea unor pachete semnificative de acțiuni la Teraplast SA și Rombat SA devine acționar la două dintre cele mai importante societăți comerciale din județ și implicit la societățile Terasteel SA Bistrița, Teraglass SA Bistrița, Politub SA Bistrița și Depaco Băicoi. De asemenea una, din marile realizări este extinderea investițională a societății Teraplast SA în Serbia și înființarea în anul 2017 a Terasteel Serbia, prima fabrică din străinătate inaugurată după anul 1990 și aflată integral în proprietatea unei societăți românești. (…) Luând în considerare faptul că domnul Dorel Goia este unul din cei mai importanți investitori din Transilvania, cu investiții în mai multe județe: Cluj, Sălaj, Maramureș, Satu-Mare și nu în ultimul rând județul Bistrița-Năsăud, contribuind la promovarea și dezvoltarea economică și socială a județului Bistrița-Năsăud, considerăm că deține calități și merite care îl recomandă pentru acest titlu”, se precizează în expunerea de motive cuprinsă în Hotărârea de Consiliu Județean prin care i s-a acordat omului de afaceri clujean titlul de ”Cetăţean de Onoare al Judeţului Bistriţa-Năsăud” .
Fost profesor de istorie în Cluj-Napoca, Dorel Goia a renunțat la această meserie pentru a intra în afaceri în anii ’90, fiind creditat acum ca unul dintre cei mai bogați români. Compania TeraPlast (listată la bursă) este controlată de Dorel Goia, care deține 46,7% din acțiuni.
Grupul TeraPlast este format din mai multe companii: TeraPlast (produse din PVC și poliolefine), TeraSteel (panouri sandwich, profile zincate), TeraGlass (ferestre și uși din PVC), Politub (din care TeraPlast deține 50% și care produce țevi polietilenă), TeraPlast Logistic (divizia de logistică), precum și două subsidiare în Ungaria și Serbia. În total, grupul deține șase fabrici localizate în Bistrița, la care se va adăuga și fabrica Depaco din Băicoi, județul Prahova.
Grupul a înregistrat anul trecut afaceri de 100 de milioane de euro (cifra exclude Depaco), iar 24% din business a fost generat de exporturi. TeraPlast a realizat investiții de circa 62 de milioane de euro în ultimul deceniu.
Citește și:
Un hub de excelență în România: ifm îmbină producția cu vânzările
Compania germană, ifm, continuă să investească pe termen lung în România, transformând unitatea locală într-un pol de excelență…
15 noiembrie 2025
Wörwag Pharma România — leadership cu suflet, performanță prin oameni
La Wörwag Pharma România, succesul nu se măsoară doar în cifre sau poziții de piață, ci mai ales…
15 noiembrie 2025
Campionii gustului tradițional, în duel la Festivalul „D’ale Porcului” 2025
Adevărații campioni la Turneul Campionilor de la Festivalul-Concurs „D’ale Porcului”, ediția a XII-a, desfășurat în 15 și 16…
15 noiembrie 2025
Sălăjenii vor circula pe autostradă până la Viena
Anul viitor va fi dat în trafic tronsonul Nușfalău – Borș al Autostrăzii Transilvania (A3), susține deputatul Lucian…
15 noiembrie 2025
Operatorii din turismul românesc fac echilibristică între afaceri și politică
Foști membri ai Guvernului României dau vina pe cei actuali pentru prăbușirea acestui sector până pe ultimul loc…
14 noiembrie 2025
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
SIXT ALWAYS YES aniversează 20 de ani în România și deschide cel mai nou dealership DACIA în București
DACIA UNION MOTORS face parte din grupul SIXT ALWAYS YES si este atasat celui mai mare service auto…
14 noiembrie 2025
Rețele Electrice Banat investește masiv în digitalizare în Caraș-Severin
Rețele Electrice Banat, parte a grupului PPC România, a demarat un program amplu de investiții pentru modernizarea infrastructurii…
13 noiembrie 2025
Investiții
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Rețele Electrice Banat investește masiv în digitalizare în Caraș-Severin
Rețele Electrice Banat, parte a grupului PPC România, a demarat un program amplu de investiții pentru modernizarea infrastructurii…
13 noiembrie 2025
Sonaca a inaugurat o hală de producție și a creat 160 de noi locuri de muncă
În urma semnării a trei contracte cu Airbus, Sonaca, unul dintre liderii globali ai industriei aerospațiale, își dublează…
13 noiembrie 2025
PORR Construct și CJ Bihor au semnat contractul pentru pasajul rutier peste linia de tram-tren
Miercuri, 12 noiembrie 2025, la sediul Consiliului Județean Bihor, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui…
12 noiembrie 2025
Duval Furniture – tradiție, inovație și viziune made in Bihor
În spatele brandului „Duval Furniture”, cunoscut pentru scaunele și mesele elegante și personalizate din lemn, se află doi…
10 noiembrie 2025
Knauf Insulation – botez oficial al unei investiții de peste 140 de milioane euro
Cea mai modernă unitate de producție de vată minerală din Europa Centrală și de Est – inaugurată Povestea…
10 noiembrie 2025
Sebastian Lascu preia funcția de City Manager al Municipiului Oradea
Începând de luni, 10 noiembrie 2025, medicul stomatolog Sebastian Lascu a preluat, cu titlu interimar, funcția de City…
10 noiembrie 2025
Costul energiei, ajutoarele de stat și deficitul de automatizare apasă industria din România
„În total, în România există aproximativ 4.000 de roboți industriali în producție. Spre exemplu, în Turcia numărul roboților implicați în producție este de 35.000, iar în Polonia aproximativ 200.000”, - Ersu Han, T-Rob Robotics.
9 noiembrie 2025
Infrastructură
Sălăjenii vor circula pe autostradă până la Viena
Anul viitor va fi dat în trafic tronsonul Nușfalău – Borș al Autostrăzii Transilvania (A3), susține deputatul Lucian…
15 noiembrie 2025
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Rețele Electrice Banat investește masiv în digitalizare în Caraș-Severin
Rețele Electrice Banat, parte a grupului PPC România, a demarat un program amplu de investiții pentru modernizarea infrastructurii…
13 noiembrie 2025
PORR Construct și CJ Bihor au semnat contractul pentru pasajul rutier peste linia de tram-tren
Miercuri, 12 noiembrie 2025, la sediul Consiliului Județean Bihor, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui…
12 noiembrie 2025
Dimex 2000 și Kareol Serv reabilitează rețeaua de apă-canal a Băii Mari
Cele două companii de construcții vor acționa pe străzile Coșbuc, Silviculturii și Anton Pann din municipiul maramureșean. În…
12 noiembrie 2025
Conexiunea dintre Maramureș și autostrăzile Europei costă 1 miliard de euro. Cum arată traseul final
Proiectul Drumului Expres (DEx) Baia Mare – Satu Mare a primit aviz favorabil din partea Companiei Naționale de…
7 noiembrie 2025
Apare a doua bucată de autostradă funcțională în Sălaj
Mobilizarea pe șantierul secțiunii Zimbor – Poarta Sălajului a Autostrăzii Transilvania (A3) este una bună, apreciază șeful CNAIR,…
7 noiembrie 2025
Topul constructorilor de drumuri Bihor: Drum Asfalt, lider incontestabil!
Drum Asfalt, parte a Grupului Selina, și-a reconfirmat poziția de lider, clasându-se pe primul loc la categoria Întreprinderi…
5 noiembrie 2025
Turism
Campionii gustului tradițional, în duel la Festivalul „D’ale Porcului” 2025
Adevărații campioni la Turneul Campionilor de la Festivalul-Concurs „D’ale Porcului”, ediția a XII-a, desfășurat în 15 și 16…
15 noiembrie 2025
Operatorii din turismul românesc fac echilibristică între afaceri și politică
Foști membri ai Guvernului României dau vina pe cei actuali pentru prăbușirea acestui sector până pe ultimul loc…
14 noiembrie 2025
Pe urmele Marii Uniri, la Arad – orașul unde s-a scris istoria României moderne
Circuitul turistic al clădirilor Marii Uniri a fost recunoscut oficial drept rută cultural-turistică de către Ministerul Economiei, Digitalizării,…
13 noiembrie 2025
Darius Mârza: “Am creat Wonderland prin 400 de tranzacții imobiliare”
Fondatorul celui mai mare complex turistic din Ardeal, deținător al unui business de 150 milioane € pe Dealul…
11 noiembrie 2025
Visit Timiș a devenit membru oficial în una dintre cele mai importante rețele de promovare a turismului global
Visit Timiș a devenit membru oficial în una dintre cele mai importante rețele de promovare a turismului global,…
10 noiembrie 2025
Vinul, legenda și renașterea unei metropole a Transilvaniei sub ochii lui Turrepitz
Weinfest Mediaș Schmecker 2025
9 noiembrie 2025
Atlàss Experience by Ramada Sibiu
O nouă eră a evenimentelor corporate, în cel mai mare și mai modern centru de conferințe din Sibiu
9 noiembrie 2025
Cresc Oradea Mare: locul unde ideile devin afaceri și afacerile devin povești de succes
Antreprenorii din Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare, inspirați de povești de succes și noi parteneriate. Rezidenții Incubatorului…
8 noiembrie 2025
Educație
Campionii gustului tradițional, în duel la Festivalul „D’ale Porcului” 2025
Adevărații campioni la Turneul Campionilor de la Festivalul-Concurs „D’ale Porcului”, ediția a XII-a, desfășurat în 15 și 16…
15 noiembrie 2025
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Pe urmele Marii Uniri, la Arad – orașul unde s-a scris istoria României moderne
Circuitul turistic al clădirilor Marii Uniri a fost recunoscut oficial drept rută cultural-turistică de către Ministerul Economiei, Digitalizării,…
13 noiembrie 2025
Proiectul „MERIT”, un pas important pentru medicina orădeană
Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea, în parteneriat cu instituții din Ungaria, a lansat proiectul…
13 noiembrie 2025
Românii se răzgândesc: munca în străinătate nu mai e visul de altădată
Tot mai puțini români vor să lucreze în afara țării. Aplicările pentru job-urile din străinătate au ajuns la…
13 noiembrie 2025
Viitorul liderilor umani se scrie acum, la The Human Shift Oradea
Leadership-ul se rescrie la Oradea: acolo unde tehnologia accelerează deciziile, iar oamenii le dau sens. Într-o lume în…