Unul dintre cele mai simple și naturale gesturi omenești, cum ar fi respiratul sau mersul în două picioare, este acela de a ne așeza la masă, de a ridica furculița și de a lua o îmbucătură suculentă, fără să ne gândim la porția dublă de ramificații globale din farfurie și anume: din Statele Unite vine carnea de pui ce au fost hrăniți cu porumb din Nebraska, roșiile vin din Turcia, cartofii din Olanda, bananele din Ecuador, uleiul de măsline din Sicilia, sucul de mere – nu de la Batoș, ci taman din Germania.
Societatea modernă ne-a eliberat de povara de a ne semăna, recolta și chiar de a prepara pâinea cea de toate zilele, în schimbul poverii de a plăti pentru ea. Remarcăm acest fapt doar atunci când prețurile cresc, iar consecințele lipsei noastre de atenție sunt profunde.
Creșterea vertiginoasă a prețurilor la alimente de acum zece ani a fost un semnal de alarmă pentru întreaga planetă, nebăgat prea mult în seamă, deși costurile de cumpărare a grâului și a porumbului s-au triplat atunci, iar prețul orezului a crescut de cinci ori, declanșând revolte în aproximativ 20 de țări și aruncând 75 de milioane de oameni în sărăcie, dacă bine vă mai aduceți aminte. Noi am continuat în același ritm, cu poluarea mediului în toate direcțiile și cu epuizarea fără cap a resurselor naturale.
Deși prețurile au scăzut acum din cauza imploziei economiei mondiale, încă se situează în apropierea valorilor-record, iar problemele de bază – rezerve scăzute de alimente, creștere demografică și tendința de plafonare a producției – nu au dispărut. Se estimează că schimbarea climei, cu anotimpuri tot mai calde și criza tot mai puternică a apei, va reduce recoltele într-o mare parte a lumii, schițând spectrul a ceea ce unii cercetători deja numesc „criza alimentară perpetuă”.
Ce ar putea, așadar, să facă o lume fierbinte, aglomerată și flămândă?
Câteva răspunsuri și soluții ne oferă Valentin Mărginean, unul dintre oamenii care a înțeles foarte bine importanța de necontestat a agriculturii și a existenței noastre prin intermediul ei, este, la ora actuală, printre cei mai de calitate fermieri ai județului Mureș, lucru prea bine cunoscut de către colegii săi. Aministrator al Klaus Agrar SRL din Adămuș, fermă care gestionează circa 1.200 de hectare de teren din Valea Târnavei Mici, la limita județelor Mureș și Alba, în localitățile Adămuș, Dâmbău, Mica și Bahnea, Valentin, împreună cu cei doi frați ai săi, Sorin și Gheorghe, de la care a deprins tainele pământului, cultivă cereale și plante tehnice: grâu, porumb, floarea soarelui, rapiță și soia.
Cele 1.200 de hectare se lucrează cu ajutorul unor utilaje de ultimă generație, unele dintre acestea fiind unice în județ și în țară, toate făcând parte din marca John Deere, brand care impune respect în rândul agricultorilor. Aflați care sunt acestea și ce știu ele să facă din interviul de mai jos. De asemenea, veți primi informații și despre cum să aveți o recoltă profitabilă dacă respectați întocmai anumiți pași.
Denisa Morar: Ce fel de utilaje noi aveți și care este diferența dintre acestea și cele vechi?
Valentin Mărginean: Pot spune că aproape tot parcul de utilaje este nou, în ultimii patru ani am schimbat cea mai mare parte dintre ele, ultimele achiziții fiind două tractoare John Deere de 215 cai putere, respectiv 400 cai putere. Am mai cumpărat recent o combină de recoltat John Deere de 400 cai putere, la pachet cu toate echipamentele aferente pentru recoltat grâu, porumb, rapiță, floarea soarelui și soia. De asemenea, ne-am perfecționat și cu achiziționarea unei semănătoare pentru plante prășitoare pe opt rânduri, care are un sistem de fertilizare și de administrare a îngrășămintelor microgranulate, aceasta putând lucra la viteze foarte mari fără a influența cu nimic precizia de semănat, buncarele foarte mari pe care le are în dotare ajutând la creșterea autonomiei și a suprafeței semănate. Un distribuitor nou de îngrășăminte chimice cu rata variabilă controlată prin GPS, care ajută la o administrare foarte precisă, chiar și la distanțe de 40 metri, fără lipsuri sau suprapuneri de doze a fost imperios necesar, așa că ne-am conformat și l-am adus în fermă.
D.M.: În ce ați mai investit în anul 2017, exceptând utilajele de teren?
V.M.: Având două combine de capacități mari, care pot recolta până la 600-700 tone de cereale zilnic, am fost nevoiți să investim și în partea de transport. Am achiziționat o remorcă de transbordare, cu o capacitate de 25 tone, tocmai pentru a face legătura între combina de recoltat și camioanele de transport, astfel, nemaiexistând timpi morți deoarece descărcarea se face concomitent cu recoltatul. Acest lucru ne ajută să creștem performanțele combinelor cu 20%. Toate tractoarele și combinele din fermă sunt asistate prin GPS, asta însemnând că odată programate, nu mai e necesar a fi conduse de către om, erorile nu mai apar, precizia este de 2,5 centimetri. În total, parcul de utilaje este compus din: șapte tractoare John Deere(JD) care au între 120 și 400 de cai putere, două combine de recoltat JD de 400 de cai putere, o mașină autopropulsantă pentru erbicidat JD, două semănători de păioase KHUN și HORSCH, două semănători pentru prășitoare KHUN, două distribuitoare de îngrășăminte chimice KHUN, precum și multe alte echipamente. Fără aceste mașinării speciale, nu am putea avea rezultatele dorite, dar ele nu pot garanta reușita, totuși. Vital în această meserie este să cunoști temeinic cerințele și preferințele pământului și ale plantelor pe care le cultivi, să respecți timpii de semănare, dar și cei de recoltare și să muncești cu preseverență și atenție.
D.M.: Din punct de vedere al recoltelor, ce îmi puteți spune despre anul precedent? Dar despre valorificarea produselor?
V.M.: Dacă mă raportez la calitate și cantitatea producțiilor din 2017, pot afirma că am avut un an bun, poate chiar mai bun decât 2016, excepție făcând cultura de porumb, unde am avut perioade îndelungate de secetă exact în momentele critice pentru dezvoltarea plantelor, neșansa a făcut să plouă cu grindină pe o suprafață foarte mare, aproximativ 150 hectare, iar o altă problemă majoră sunt animalele sălbatice (mistreții, în special), care distrug în masă, toate acestea ducând la diminuarea producției medii de porumb, astfel că am avut, din păcate, suprafețe atât de distruse, încât nici nu meritau să fie recoltate. Aflându-ne în centrul țării, aș putea spune că suntem dezavantajați la valorificarea produselor, nefiind nici la granița de vest, nici în apropierea Portului Constanța, unde se valorifică cele mai mari cantități de cereale. Costurile de transport sunt foarte mari, ducând la scăderea considerabilă a prețului la cereale.
D.M.: Cum procedați cu soiurile de hibrizi noi apăruți? În ce condiții îi folosiți?
V.M.: Pe cea mai mare parte din suprafața arabilă folosim soiuri deja consacrate și testate și la noi în fermă, dar în același timp, testăm anual hibrizi noi și după trei ani de testare, aceștia intră în cultura fermei. Părerea mea este că merită tot efortul în încercarea cultivării soiurilor noi deoarece genetica de ultimă generatie ne a demonstrat că se poate mult mai mult față de nivelul la care ne situăm noi astăzi.
Cum populația globului crește într-un ritm amețitor, îndreptându-se către nouă miliarde la jumătatea secolului, avem o nevoie imperioasă de o nouă revoluție verde susținută de oameni foarte pricepuți în agricultură, cum este cazul tânărului mureșean, Valentin Mărginean.
A consemnat Denisa MORAR
