Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Începe construcția Podului Centenarului din Oradea, investiție de 2,5 mil. euro

Primăria Oradea a prezentat primele imagini cu viitorul Pod al Centenarului. Potrivit oficialilor locali, săptămâna viitoare vor începe lucrările la acest obiectiv.
“Saptamana aceasta s-a lucrat la devierile de retele din acele zone, iar incepand cu finalul saptamanii vitoare se va trece la constructia efectiva a noului pod, pana la sfarsitul lunii martie, urmand a se introduce cate 8 piloti forati, pe fiecare parte“, a declarat viceprimarul Florin Birta.
Podul va fi construit, in intregime, din metal, va avea cate o banda de circulatie pe fiecare sens si cate o banda de biciclete, ce vor asigura traversarea lui de catre biciclisti.
Termenul de finalizare a constructiei Podului Centenarului este 1 Decembrie 2018, iar valoarea totala a investitiei se ridica la 2,5 milioane de euro (TVA inclus).
Primăria Oradea a finalizat, in luna septembrie 2017, procedura de licitație pentru “Demolarea Pasarelei Plevna din beton armat peste Crișul Repede, elaborare proiect tehnic pentru execuție, obținere autorizații și execuție lucrări pentru construire pod peste Crișul Repede între str. Plevnei și str. Szigligeti Ede.
După evaluarea ofertelor s-a stabilit câștigătorul licitației, respectiv Asocierea S.C FREYROM S.A – S.C PROCONS GROUP S.R.L – S.C AQUACONS S.R.L – S.C ELECTRO EXCEL GREEN CONSULTING S.R.L, cu o valoare ofertată de 9.641. 895,37 lei fără TVA. Durata de execuție conform contractului este de 14 luni.







Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

2017, cel mai bun an ca producţie pentru producătorul de prefabri­c­ate ASA CONS din Turda

Articolul următor

Romgaz va investi în acest an 856 de milioane de lei la termocentrala Iernut

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Citeste mai mult

Atlàss Experience by Ramada Sibiu

O nouă eră a evenimentelor corporate, în cel mai mare și mai modern centru de conferințe din Sibiu
Investiții
Citeste mai mult

COVER STORY. Despre consolidarea industriei farmaceutice și viziunea pe termen lung cu Mihai Fugarevici, GM STADA România

Fabrica STADA din Turda a împlinit un an de la inaugurarea oficială, un moment de cotitură pentru industria farmaceutică românească. „Pe lângă poziționarea geografică strategică, am avut în vedere și talentul pe care îl găsim în zonă atunci când am ales Turda. Orașul se află în apropierea a două centre universitare farmaceutice importante, cum ar fi UMF Cluj și UMFST Târgu Mureș, care pregătesc anual absolvenți farmaciști.”
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Atlàss Experience by Ramada Sibiu

O nouă eră a evenimentelor corporate, în cel mai mare și mai modern centru de conferințe din Sibiu
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share