-Sistemul automat de alertă de urgență (eCall) este obligatoriu pentru fiecare nouă omologare din aprilie 2018
-Funcția reduce timpul de răspuns și poate duce la mai puține accidente rutiere
-Conectivitatea devine standard în vehicule datorită unității telematice
-Portofoliul de telematică al Continental este pregătit pentru producție și este disponibil în cel mai scurt timp
România se numără printre țările care contribuie la dezvoltarea unității de comandă telematice a Continental
La peste 20 de ani după ce primele mașini cu sisteme telematice avansate au ieșit de pe linia de producție, conectivitatea devine standard în fiecare vehicul cu o nouă aprobare de acest tip, începând din aprilie 2018, în Europa. De acum înainte, sistemul automat de apeluri de urgență, eCall, trebuie instalat în toate autoturismele noi care primesc aprobarea după aprilie 2018 în Uniunea Europeană, indiferent de producător, model sau categorie de preț. Continental, companie tehnologică, dezvoltă unități telematice începând cu 1996 și salută decizia Comisiei Europene privind eCall. „Pentru noi, eCall înseamnă că suntem cu un pas uriaș mai aproape de Vision Zero – mobilitatea fără decese sau răniri, deoarece ajutorul este acum în mod automat pe drum în caz de accident. Prin utilizarea unității telematice pentru alte aplicații, cum ar fi oferirea de informații în timp real despre fluxurile de trafic sau potențialele pericole, accidentele pot fi chiar evitate și blocajele reduse la minim”, spune Johann Hiebl, șeful departamentului Infotainment & Connectivity al Continental.
Timp de răspuns redus și mai puține decese din trafic
Datorită sistemului eCall, mașinile au un sistem de apel de urgență la bord care poate trimite automat o alertă de urgență cu locația exactă a vehiculului la cel mai apropiat centru de intervenție. Sistemul utilizează numărul standard de urgență în Europa, 112. Potrivit Comisiei Europene, acest lucru va reduce timpul de răspuns cu până la 40% în zonele urbane și chiar până la 50% în zonele rurale. În mod statistic, un timp de răspuns mai scurt înseamnă că victimele primesc ajutor mai repede, astfel încât se poate preveni înrăutățirea situației acestora. În același timp, conform informațiilor furnizate de Comisia Europeană, introducerea sistemului eCall ar putea reprezenta o reducere a numărului de decese cu 10% pe an în UE.
Sistemul automat eCall este activat de declanșarea unității de comandă a airbag-ului. De asemenea, este posibil să fie declanșat manual un apel de urgență, de exemplu dacă un conducător auto este martorul unui accident grav. În conformitate cu standardul european, un set minim de date trebuie transmis centrului de intervenție. Această telegramă de date are o lungime de 140 de octeți și conține date selectate pe baza relevanței acestora într-o situație de salvare de urgență, cum ar fi ora apelului de urgență, tipul și locația vehiculului, numărul pasagerilor, direcția de deplasare, modul în care a fost declanșat apelul de urgență și alte informații.
Echipe de ingineri și specialiști IT&C din România contribuie, alături de echipe din alte locații Continental, la dezvoltarea unității de comandă telematice, printre care și sistemul eCall și a specificațiilor acestui sistem.
Hardware-ul din mașina utilizată pentru funcția eCall este unitatea telematică încorporată, care constă în principal dintr-un modem (dispozitiv de acces la rețea), o antenă de poziționare prin satelit (de exemplu, Galileo) și electronice necesare pentru conectarea la vehicul și o baterie de rezervă. „Cu toate acestea, sistemul eCall este doar una dintre cele peste o sută de funcții care ar putea fi integrate în unitatea telematică a tuturor vehiculelor noi. Este o piatră de temelie importantă a conectivității holistice. Așadar, din aprilie 2018, mașina devine un smartphone pe roți, aducând la un loc lumea mobilă și cea digitală”, explică Hiebl.
Noile funcții și servicii activate prin conectivitate în vehicul includ actualizări de software pentru toate sistemele electronice. Aceste actualizări sunt realizate fără fir, printr-o interfață aeriană, fără a vizita un atelier de service. Același lucru este posbil și în cazul diagnosticării la distanță și anticipată a vehiculelor. Deoarece mașinile de astăzi sunt compuse din până la 100 de milioane de linii de cod, pe lângă eCall, aceste funcții de conectivitate se numără printre funcțiile principale ale unităților telematice moderne și cheie pentru a stabili viziunea conectivității holistice. În plus, conectivitatea poate asigura siguranța rutieră deoarece vehiculele pot să facă schimb reciproc de informații prin folosirea tehnologiei V2X (Vehicle-to-everything) și să se avertizeze reciproc de potențialele pericole de pe traseu.
Pentru a-și extinde și îmbunătăți activitatea în domeniul telematicii, Continental se ocupă deja de integrarea în vehicul a noilor standarde de rețele mobile LTE-Advanced și 5G. Sistemele telematice bazate pe eCall sunt deja pregătite pentru producție la Continental. Acestea pot fi adaptate la cerințele producătorilor de autovehicule și livrate în timp util.
Citește și:
Spitalul roboților de la Cluj. “Vom concura cu orice țară din lume”
Noua unitate medicală publică va fi axată pe chirurgia minim invazivă, efectuată cu ajutorul tehnologiei – proiect în…
3 iunie 2025
Aradul, pe radarul Elveției: Planuri pentru investiții și reforme în educație și sănătate
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a avut o întâlnire de lucru cu Excelența Sa Massimo Baggi, ambasadorul…
3 iunie 2025
“Expresul” de Tureni, funcțional din 1 iulie
Conexiunea dintre Autostrada Transilvania (A3) și Drumul Național 1 (DN1) menită să ocolească municipiul Turda va fi circulabilă…
3 iunie 2025
RebelDot își face debutul în Formula 1
Dezvoltatorul de software din Cluj clasat în top 1% al companiilor tehnologice globale în funcție de satisfacția clienților…
3 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Vinurile Domeniile Ostrov au luat medalii de aur și argint la competiții prestigioase
Domeniile Ostrov și-a reconfirmat excelența în arta vinificației printr-o serie impresionantă de distincții obținute la competiții internaționale de…
3 iunie 2025
ZF modelează tranziția către mobilitatea viitorului: tehnologii de propulsie de vârf pentru prezent și viitor
Platforma modulară, scalabilă și flexibilă SELECT e-drive, cheia pentru adaptarea globală la diversitatea tehnologică a propulsiilor electrice, în…
3 iunie 2025
Untold Universe caută designeri talentați pentru Designers’ Nest
Untold nu este doar un festival, este un univers. Unul în care energia, magia și libertatea se exprimă…
3 iunie 2025
Investiții
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Alte 11 contracte „Anghel Saligny” au fost semnate, în valoare de 135 milioane lei
Noi contracte în valoare de 135,51 milioane lei au fost semnate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Construiana alocă 6,5 milioane € în noua unitate din parcul industrial Baia Sprie
Societatea sătmăreană de lucrări de construcții administrată de Ana Dumitrescu a decis să investească în județul vecin Maramureș.…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
Alba Iulia, evaluat de OECD în categoria orașelor intermediare
Alba Iulia urmează să fie evaluată de o misiune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Experții internaționali…
31 mai 2025
Evenimentul „Secretele Antreprenorului de Succes” revine la Oradea pe 4 iunie
Tema ediției din acest an, „Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”,…
30 mai 2025
Asociația Businessului European Moldova pregătește investiții, în așteptarea proiectelor de infrastructură rutieră RO-MD
Interconectarea cu România reprezintă obiectivul principal pentru mediul de business din Republica Moldova. Asociația Businessului European și-a setat…
30 mai 2025
Infrastructură
“Expresul” de Tureni, funcțional din 1 iulie
Conexiunea dintre Autostrada Transilvania (A3) și Drumul Național 1 (DN1) menită să ocolească municipiul Turda va fi circulabilă…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Trenul metropolitan Brașov – licitație pentru a prinde 230 milioane euro
Asociația de Transport Brașov a reluat licitația pentru transportul feroviar metropolitan pe un sistem cu trei magistrale: Stupini…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Bijuteria acvatică de la Câmpia Turzii. Cluj-Napoca mai așteaptă
În timp ce “capitala” Ardealului se întrece în anunțuri de aquaparkuri și complexuri uriașe, localități cu populație mai…
1 iunie 2025
Alba Iulia, evaluat de OECD în categoria orașelor intermediare
Alba Iulia urmează să fie evaluată de o misiune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Experții internaționali…
31 mai 2025
Asociația Businessului European Moldova pregătește investiții, în așteptarea proiectelor de infrastructură rutieră RO-MD
Interconectarea cu România reprezintă obiectivul principal pentru mediul de business din Republica Moldova. Asociația Businessului European și-a setat…
30 mai 2025
Oradea, capitala energiei verzi: Lider național în termoficarea geotermală
Municipiul Oradea a marcat joi, 29 mai 2025, finalizarea unuia dintre cele mai importante proiecte de eficiență energetică…
29 mai 2025
Turism
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Chef Regal de Ziua Feteștii regale
E CHEF REGAL marți, 3 iunie, de la 20:00, la restaurantul La Mama de la Muzeul Țăranului Român…
2 iunie 2025
Hotelul Univers își face sală de evenimente cu deschidere spre lac
Conducerea unității turistice din Cluj pregătește o nouă etapă în dezvoltarea complexului prin transformarea terasei de pe lacului…
1 iunie 2025
Românii sunt așteptați la Festivalul Baloanelor Zburătoare de la Kikinda
Zboruri, pleșcăviță și vorbă românească la înălțime la Festivalul Baloanelor Zburătoare din Kikinda Festival internațional cu echipaj…
30 mai 2025
Educație
Aradul, pe radarul Elveției: Planuri pentru investiții și reforme în educație și sănătate
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a avut o întâlnire de lucru cu Excelența Sa Massimo Baggi, ambasadorul…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Politehniștii clujeni vor ecologiza zona Someșeni
Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, studenții de la ingineria mediului, din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN),…
2 iunie 2025
Evenimentul „Secretele Antreprenorului de Succes” revine la Oradea pe 4 iunie
Tema ediției din acest an, „Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”,…
30 mai 2025
Oradea, cel mai dinamic ecosistem de startup-uri din România în 2025
Oradea își continuă creșterea accelerată ca ecosistem de startup-uri și inovare emergent, marcând cea mai spectaculoasă creștere dintre…
30 mai 2025
Trei din patru antreprenori români cred în șansă ca factor al succesului în afaceri
Antreprenorii români rămân optimiști în ciuda provocărilor economice și cred că șansa are un rol important…
30 mai 2025
Zi de Zi știri economice:
