Producătorul de energie Hidroelectrica a obţinut anul trecut un profit net de 1,36 miliarde de lei, cel mai ridicat nivel din istoria companiei, a declarat, luni, conducerea companiei, potrivit Agerpres.ro.
În 2016, profitul net al companiei a fost de 1,228 miliarde de lei. Totodată, în primul trimestru al acestui an, Hidroelectrica a avut un profit net de 485 milioane de lei, faţă de 399 milioane de lei în aceeaşi perioadă din 2017, ca urmare a situaţiei hidrologice îmbunătăţite.
Marja EBITDA a crescut de la 67% în 2016 la 69% în anul trecut şi la 74% în primul trimestru al acestui an.
‘Iarna aceasta a fost o perioadă când am asigurat chiar şi peste 50% din totalul energiei consumate la nivel naţional’, au mai spus șefii Hidroelectrica.
Citește și:
Romgaz repornește forajele la Caragele
Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
28 aprilie 2024
La Brașov s-a lansat apelul de finanțare din cadrul programului City RAPTOR 2024
Lansarea oficială a apelului de finanțare din cadrul programului City RAPTOR 2024 a avut loc la Brașov. Startup-uri…
28 aprilie 2024
Capitala Europene a Culturii 2023 își culege roadele cu programul Legacy Timișoara
Programul Legacy Timișoara oferă Capitalei Europene a Culturii 2023 posibilitatea să își continuă parcursul cultural desfășurat de-a lungul…
28 aprilie 2024
Transapuseana, traversând ținutul pădurilor de basm
Transpuseana, cea mai mare investiţie pentru un drum judeţean din România, a fost inaugurată cu primul său episod…
28 aprilie 2024
Sorin Maxim, director general ADR Vest: „Investim, nu cheltuim!”
Regiunea Vest a reușit să atragă cu peste 40% mai mulți bani decât i-au fost alocați inițial prin…
28 aprilie 2024
Dumexim a semnat contractul pentru Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș
Vineri, 26 aprilie 2024, s-a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș.…
28 aprilie 2024
IMOTECA își mărește portofoliul din România și își extinde activitatea în Spania
Imoteca, The residential experts, își anunță extinderea semnificativă a portofoliului său din România și lansarea operațiunilor de consultanță…
28 aprilie 2024
Vine Iarmarocul la Cluj
Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
27 aprilie 2024