Sibiul reprezintă o piață cu potențial, aflată în continuă expansiune, este una dintre concluziile „Outsourcing în 2018. Cele mai bune practici în adoptarea tehnologiei”, conferință dedicată comunității locale de servicii pentru afaceri din regiunea centrală a României. Evenimentul a avut loc ieri, la hotel Continental Forum, fiind primul de acest tip organizat de către Asociația Business Service Leaders în România (ABSL) în Sibiu.
Scopul evenimentului a fost facilitarea schimbului de bune practici între companiile din industria serviciilor pentru afaceri, recunoașterea provocărilor și oportunităților aduse de tehnologiile emergente, aprofundarea aspectelor practice în automatizarea proceselor și identificarea unui set de soluții pentru viitor.
Principalele subiecte de discuție au fost legate de adoptarea și implementarea eficientă a noilor tehnologii, stabilirea și atingerea obiectivelor în urma tehnologizării și abilitățile necesare, atât pentru implementarea corectă a noilor tehnologii, cât și pentru mentenanța acestora.
Una dintre principalele concluzii ale conferinței a fost cea legată de evoluția companiilor sibiene: multe dintre acestea se află în plin proces de implementare a noilor tehnologii, de identificare de instrumente eficiente și reorganizare a proceselor interne. Automatizarea cu ajutorul aplicațiilor robotice se poate face cu succes numai atunci când, înainte de implementarea soluției, etapele procesului sunt atomizate, oamenii sunt pregătiți și instruiți, iar liderii devin promotorii schimbărilor. Recomandările speakerilor din panelul de discuții pentru ca industria locală de outsourcing să crească au fost: investiții în infrastructură (in direcția transformării orașului într-un „smart city”), creșterea ofertei de spații de birouri, implicarea universităților în mediul de afaceri și dobândirea unui avantaj competitiv prin alinierea la noile tehnologii și modele de business.
„Noile tehnologii pot îmbunătăți calitatea și eficiența proceselor, reducând costurile, dar trebuie avut în vedere faptul că acestea acționează doar ca factor augmentativ al elementului uman. Tehnologia amplifică efortul uman și standardizează produsul muncii noastre, dar acest lucru este condiționat de calitatea pregătirii forței de muncă și poate avea un efect contrar celui scontat, amplificând erorile din sistem, în cazul pregătirii inadecvate a oamenilor care controlează procesul. Piața de muncă sibiană deține un potențial uman de foarte bună calitate și poate contribui la dezvoltarea industriei de Outsourcing din România, devenind o destinație importantă pentru investitorii din domeniu. Acesta este și motivul pentru care am decis să organizăm primul nostru Business Mixer în Sibiu”, a declarat Cătălin Iorgulescu, Vicepreședinte ABSL.
Conferința a fost urmată de o sesiune de dezbateri care a implicat participanții în discuții pe tema oportunităților și provocărilor existente în adoptarea proceselor asistate de robotică.
La acest Business Mixer au participat profesioniști din industrie, companii membre și non-membre ABSL și reprezentanți ai mediului de afaceri din regiune.
Evenimentul s-a încheiat cu o întalnire de networking organizată de către ABSL, împreună cu Camera de Comerț româno-britanică pentru comunitatea de business sibiană.
Reprezentanții companiilor de top care au împărtășit din experiența lor prin studii de caz și exemple de bune practici în industria serviciilor pentru afaceri sunt: Andrea Allocco – General Manager Technology Reply, Radu Andrei – Director, Management Consulting Deloitte, Alesandra Bratan – Consultant, Office Department JLL Bucharest Offices, Norman Frankel – antrepenor, investor și specialist în Cyber-Security, Roxana Gheorghe – Marketing and Engagement Manager ACCA Southeast Europe, Paula Mantea Urdas – Service Desk Manager Stefanini, Marius Marza – Senior Project Director, Transylvania Area Manager Corporate Office Solutions, Mihaela Robu – Business Development Manager ACCA, Cristina Rogobete – Strategic Clients Manager Romania Hays, Ionuț Stanciu – Manager Innovation and Technology – KPMG Romania.
Evenimentul a fost moderat de către Colin Lovering, Senior Vice-President Avison Young și Liliana Bizău, Senior Account Manager ABSL.
Despre ABSL
Asociația Business Service Leaders în România (ABSL) este cea mai importantă organizație care reprezintă sectorul de business services, adunând în componența sa cele mai importante companii din piață care își desfășoară activitatea în domenii precum Shared Services Center (SSC), Business Process Outsourcing (BPO), Information Technology Outsourcing (ITO), Research and Development (R&D).
Rolul ABSL România este de a susține expansiunea sectorului de Business Service și transformarea acestuia într-un vector important al creșterii economice a României. Asociația își atinge obiectivele prin facilitarea colaborării principalilor jucători, angajarea autorităților și grupurilor de interes în dezvoltarea aspectelor operaționale cheie ale industriei.
Din ABSL România fac parte atât companii autohtone, cât și multinaționale de profil, lideri regionali și globali precum: Accenture Services, Allianz Worldwide Partners, APT Resources & Services, Arvato Services Romania, Avison Young, Be Think Solve Execute, Bosch Service Solutions, Capgemini, Central Europe Technologies, Connections Consult, CRH Ciment Romania, DB Schenker, Deloitte Audit, DXC Technology, Ernst & Young, Eucom Business Language, Genpact Romania, Global Remote Services, Goodyear Dunlop Tires Operations Romania, H Group IT Expert, HP Enterprise, HP Inc Romania, Luxoft Professional Romania, Mazars Consulting, Microfocus, Microsoft Romania, Mood Media, Office Depot Service Center, OMV Petrom Global Solutions, Optima Solutions Services, PwC Romania, Process Solutions, Procter & Gamble Marketing Romania, Renault Business Services, Samsung SSCE, SCC Services Romania, SELIR, Societe Generale European Business Services, Stefanini Romania, TELUS International, TMF/UCMS Group Romania, UniCredit Business Integrated Solutions, Valoris Center, Vauban IT, Veeam Software, Vodafone Shared Services Romania, Webhelp, Wipro Technologies și WNS Global Services Romania.
De asemenea, ACCA, COS, Fine Law, HAYS, I Future, JLL, KPMG și SKANSKA susțin ABSL în calitate de parteneri strategici ai asociației.
Mai multe detalii despre ABSL găsiți pe www.absl.ro
Citește și:
Selina, cea mai mare companie de construcții din vestul României, a ieșit din insolvență
Societatea CITR, liderul pieței de insolvență și restructurare, anunță finalizarea cu succes a procesului de reorganizare a constructorului…
26 martie 2023
A 11-a ediție a International Robotics Championship va avea loc la Oradea
Între 20 și 22 aprilie, Oradea va deveni un hub internațional de robotică, unde vor participa peste 500…
26 martie 2023
15 milioane de euro pentru dotarea școlilor din Oradea cu mobilier și echipamente IT
Toate unitățile de învățământ din Oradea, aflate în subordinea Consiliului Local, vor putea fi dotate cu mobilier, echipamente…
26 martie 2023
Merck se implică într-un proiect de cercetare la Cluj
Gigantul american al vaccinurilor a intrat într-un proiect cu cea mai mare universitate din România. Merck Sharp &…
25 martie 2023
Ambasadorul României în Ungaria, în vizită la Simex și Podgoria Silvania
Gabriel-Cătălin Șopandă, ambasadorul țării noastre în Ungaria, s-a aflat într-o vizită de lucru în județul Sălaj. Ambasadorul a…
25 martie 2023
Brokerii clujeni, promotori ai transparenței la bursă
Grupurile clujene Banca Transilvania (BT) și BRK au făcut parte din comisia care a schimbat “regulile jocului” în…
25 martie 2023
Turda va avea teren de fotbal omologat UEFA
Au debutat lucrările de construire a bazei sportive de tip 1 din municipiul clujean. Compania Națională de Investiții…
25 martie 2023
Noile laboratoare aduc un nou program de Master la Facultatea de Litere a Universității Oradea
Consecventă proiectului său de a moderniza baza materială a instituției și de a pune la dispoziția tinerilor noi…
25 martie 2023
Zi de Zi știri economice:
