Compania daneză Ingleby, cea care şi-a extins portofoliul de terenuri arabile prin preluarea societăţii Campo D’Oro de la investitorul italian Giovanni Roncato, continuă să acumuleze pământ arabil pe teritoriul României, scrie economica.net. A devenit astfel, numai cu această societate, al patrulea cel mai mare exploatator de terenuri din România.
Grupul danez Ingelby, controlat de familia miliardarului de origine suedeză Hans Rausing, unul dintre cei mai bogaţi 100 de oameni din lume, a mai urcat anul trecut încă o poziţie în clasamentul celor mai mari exploatatori de terenuri arabile din România, indică datele Agenţiei de Plăţi la solicitarea Economia.
Prin societatea Campo D’Oro din judeţul Timiş pe care o controlează, familia daneză l-a depăşit pe omul de afaceri italian Luciano Martini care controlează compania Emiliana West Rom SRL şi care exploata în 2016 în jur de 12.000 de hectare de teren.
Potrivit sursei citate, grupul danez de ferme de familie Ingleby mai controlează însă şi alte companii cu afaceri în cultivarea cerealelor. Printre acestea se numără Cross Wind SRL, care deţine în judeţul Timiş culturi vegetale şi ferme de animale şi Green Gate SRL. Potrivit unei raportări a companiei, anul trecut compania exploata 19.369 de hectare în România pe care le-a cultivat cu cereale, fasole, seminţe de iarbă sau coacăze. Compania deţine, de asemenea, şi aproximativ 3.700 de hectare de pădure.
În total, Ingelby deţinea la 30 iunie 2017 peste 100.500 de hectare la nivel mondial, din care 81.500 teren arabil şi 7.261 hectare de pădure.
Danezii de la Ingleby exploatează mii de hectare în Timiș
