Despre eveniment
Reprezentanți ai celor mai mari companii din Ardeal, ambasadori și investitori străini, camere de comerț active în regiune, cele mai promițătoare startup-uri, primari, city manageri și jurnaliști, asociații de afaceri, oamenii esențiali pentru prosperitatea regiunii vor fi împreună și vor lucra împreună timp de două zile la idei care susțin dezvoltarea economiei din regiune și a economiei românești în general.
Am început cu un vis frumos, care s-a transformat într-o idee îndrăzneață, iar acum aceasta devine realitate. Desigur, au existat spaime legitime pe parcurs, dar cu voința celor implicați, iată-ne în măsură să anunțăm acest eveniment special.
Vrem să demonstrăm acum, în an de centenar mai mult ca oricând, că ignoranța nu salvează pe nimeni, doar colaborarea ne unește și creează idei valoroase care implementate bine duc în mod firesc la progres. Credem că oamenii produc cea mai multă valoare, iar “Transylvania Awards” va încuraja dialogul între profesioniști.
Parteneri de prestigiu
Raiffeisen Bank “pune responsabilitatea în lumină indiferent de industrie”
Raiffeisen Bank a crezut în demersul “Transylvania Awards” de la început pentru că, la rândul ei, și-a asumat să facă lucruri așa cum trebuie, lucruri care aduc progresul zi de zi, investind în proiecte valoroase și neacceptând o stare de fapt.
„Avem nevoie de dialog și de oportunități de colaborare pentru a crește sustenabil și pentru a avea un impact real atât în economie, cât și în societate și în comunitățile în care ne desfășurăm activitatea. Investițiile în regiunea Transilvania pot avea un succes și mai mare dacă încurajăm colaborarea cross-sectorială și dacă stimulăm, prin afacerile pe care le desfășuram aici, antreprenoriatul și interacțiunea la nivel local. Ne-am alăturat evenimentului “Transylvania Awards” pentru că aduce împreună profesioniști din toate domeniile, care cred că evoluția nu poate fi oprită, doar accelerată. Iar Alba Iulia este deja un pol al progresului în România”, ne-a declarat Steven van Groningen, CEO & Președinte Raiffeisen Bank.
Gazda evenimentului – Municipiul Alba Iulia
Locația: Cetatea Alba Carolina
Cu sprijinul Primăriei orașului – Partener principal al evenimentului – ne întâlnim în locul unde s-a înfăptuit Marea Unire, la 1 Decembrie 1918. Cetatea Alba Carolina are o însemnătate deosebită pentru oraș, fiind practic emblema acestuia. Alba Iulia este, de altfel, și campioana ”orașelor inteligente” din România și este fruntașă la atragerea fondurilor europene pentru dezvoltarea comunității. Ne vom întâlni deci cu oameni smart – parte dintr-o comunitate smart.
Pe lângă cei menționați mai sus, ne sunt alături și ne-au susținut parteneri media valoroși precum și asociații prestigioase ale oamenilor de afaceri, organizații ale investitorilor români și străini, alte companii naționale și internaționale.
Cea mai importantă conferință de business a Transilvaniei
Vor fi două zile în care oameni cu viziune vin pentru prima dată împreună, pentru a crea idei noi, companii noi, joburi noi. Proiecte care pot mișca o regiune, proiecte care pot mișca România. Vom discuta despre ce soluții găsim pentru dezvoltarea regiunii, a României în viitor.
În economia globalizată și digitalizată, inovația tehnologică este o sursă de creștere economică și de stabilitate. Avem nevoie pe lângă inovație, de investiții în infrastructură, de digitalizare și de oameni. Economia merge cu viteză mare și este orientată spre consum. Acest lucru trebuie schimbat. În ciuda faptului că forța de muncă rămâne o problemă majoră pentru angajatorii din România, companiile continuă să facă investiții. Toate entitățile prezente la conferință doresc să ajute în această direcție.
Structură eveniment
Evenimentul este împărțit în 3 capitole: Invest in Transylvania, Start-ups in Transylvania și Cities & People, ale căror conferințe și workshop-uri se vor desfășura în paralel, însă cu evenimente de networking și workshop-uri în comun.
Speakeri
La eveniment vor lua cuvântul personalități din lumea afacerilor, consuli și reprezentanți ai comunităților străine, traineri și consultanți specializați care ne vor împărtăși din experiența lor. Toți vor participa la workshop-uri și sesiuni de lucru adaptate nevoilor, vor expune participanții la idei și modele care au funcționat, vor lucra împreună la elaborarea de idei noi – totul pentru ca să valorificăm la maxim potențialul pe care îl avem în regiune.
Încurajarea schimbului de idei, bune practici și dezvoltarea mediului de business din inima României este unul din obiectivele majore ale evenimentului.
Dintre cei care vor lua cuvântul la eveniment menționăm:
Steven van Groningen – CEO Raiffeisen Bank Romania
Antonio Camara – Profesor Universitatea Nova de Lisboa
Dan Isai – CEO Salad Box
Ciprian Morar – CEO Lateral Inc.
Bernard Dewamme – Mental Coach Mentally Fit
Simona Baciu – Fondator Transylvania College
Alain Heureux – Serial Entrepreneur, Brussels Creative
Essi Silvennoinen – Team Coach Tiimiakatemia (Finland)
Saji Kumar – International Market Research Exper
Vă încurajăm să fiți parte din acest eveniment pentru că Alba Iulia devine destinația de business a începutului de toamnă în Transilvania. O experiență unică și memorabilă.
Programul complet și mai multe detalii aflați pe www.transylvaniaawards.com
Citește și:
Peste 300 de vinuri de top, de la 24 de crame, la Salonul Vinurilor Millésime
Salonul Vinurilor Millésime și-a consumat cea de-a VII-a ediție, în weekendul 13 – 15 iunie 2025…
23 iunie 2025
Clujul așteaptă investitorii din Shandong
Conducerea județului a prezentat chinezilor potențialul economic și investițional al acestuia, punând accent pe parcurile industriale publice Tetarom.…
23 iunie 2025
19 ani de Editura Edu – de la prima pagină la locul I în opțiunile cadrelor didactice
Editura EDU a împlinit 19 ani de când transformă idei în cărți și cărțile în bilete spre viitorul…
23 iunie 2025
Top 10 instituții de învățământ superior din România, potrivit QS University Rankings
În pragul perioadei de înscriere a absolvenților la facultate, a fost publicat QS University Rankings 2026, un clasament…
23 iunie 2025
Oresa Industra închiriază 4.000 mp către Sano, în Industra Park Arad
Oresa Industra, unul dintre jucătorii activi pe piața de spații logistice și industriale din România, anunță închirierea a…
23 iunie 2025
Kraków to host ABSL Summit for the third consecutive year
From 23 to 25 June, ICE Kraków Congress Centre will once again serve as the focal point for…
23 iunie 2025
Fermierii români se digitalizează. Acord cu autoritatea națională
Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă (CFRAP) a semnat un protocol de colaborare cu Autoritatea pentru Digitalizarea României…
23 iunie 2025
Porsche inaugurează la Cluj primul Art Pop-up din România
Locație de excepție, în centrul vibrant al Clujului Un spațiu neconvențional dedicat artei, designului și sustenabilității Punct de…
23 iunie 2025
Investiții
Clujul așteaptă investitorii din Shandong
Conducerea județului a prezentat chinezilor potențialul economic și investițional al acestuia, punând accent pe parcurile industriale publice Tetarom.…
23 iunie 2025
Top 10 instituții de învățământ superior din România, potrivit QS University Rankings
În pragul perioadei de înscriere a absolvenților la facultate, a fost publicat QS University Rankings 2026, un clasament…
23 iunie 2025
Noua parcare, pe 5 niveluri, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, gata în august
Drum Asfalt (lider de asociere) și Grup Construcții Est (asociat) au ajuns cu lucrările la parcarea supraetajată de…
23 iunie 2025
Investitorii clujeni s-au întâlnit cu managementul Contakt. Pas spre listarea la bursă
La hotelul Courtyard by Marriott a avut loc o întâlnire importantă între comunitatea locală de investitori și compania…
21 iunie 2025
Un nou cămin, la standarde europene, în Campusul Universității din Oradea
Vineri, 20 iunie 2025, s-a pus piatra de temelie a unui nou cămin studențesc în Campusul Universității din…
20 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Simonis: „Centrul de Recuperare Lovrin, încă o promisiune pe care reușim să o onorăm”
Consiliul Județean Timiș, prin președinte, a semnat contractul de construcție al Centrului de Recuperare Medicală Ortopedie și Traumatologie…
20 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Infrastructură
Noua parcare, pe 5 niveluri, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, gata în august
Drum Asfalt (lider de asociere) și Grup Construcții Est (asociat) au ajuns cu lucrările la parcarea supraetajată de…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Daniela Hagmann, CEO Geodata Services: Economiile produse de digitalizarea administrației publice cât bugetul Ministerului Sănătății
În pas cu constructorii consacrați, administrațiile publice evoluează pe linia digitalizării și, implicit, a standardizării proceselor înspre eficientizarea…
20 iunie 2025
Aparatură medicală de ultimă generație pentru spitalul din Arad prin fonduri RO-HU
Spitalele din județele Arad și Békés vor fi dotate cu aparatură medicală modernă, esențială pentru prevenția, diagnosticarea și…
18 iunie 2025
Se știu câștigătorii licitației pentru construirea a patru pasaje rutiere noi în Oradea
Asfamixt, Selina plus Drum Asfalt, și PORR Construct, vor construi cele patru pasaje rutiere la ieșirea din Oradea,…
18 iunie 2025
Încă un pas pentru construirea drumului spre Aquaparkul dintre Băile Felix și 1 Mai
Consiliul Județean Bihor a aprobat, joi, 12 iunie 2025, indicatorii tehnico-economici actualizați pentru Inelul Rutier Metropolitan. Prin această…
12 iunie 2025
Politehniștii clujeni au testat “Autostrada Erbașu”
Constructorii sectorului Suplacu de Barcău – Chiribiș al A3 le-au prezentat stadiul lucrărilor și le-au explicat provocările proiectului.…
12 iunie 2025
Robotul zidar, în acțiune la nZEB Expo 2025
nZEB Expo, cel mai mare eveniment din România dedicat construcțiilor eficiente energetic, își deschide porțile vinerea aceasta, pe…
11 iunie 2025
Turism
Peste 300 de vinuri de top, de la 24 de crame, la Salonul Vinurilor Millésime
Salonul Vinurilor Millésime și-a consumat cea de-a VII-a ediție, în weekendul 13 – 15 iunie 2025…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Festivalul Medieval revine în perioada 4-6 iulie 2025, în Oradea
Noutățile Festivalului Medieval de la Oradea sunt bătăliile cu vikingi de pe Crișul Repede și demonstrațiile trupelor de…
20 iunie 2025
În weekend se deschide oficial sezonul de vară la Ghioroc – „Litoralul Vestului”
În cadrul unui peisaj estival, la doar câțiva kilometri de Arad, pe plaja de la Ghioroc, s-a deschis…
19 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Ionuț Popescu, Potcoava: “Noi depunem un dosar întreg pentru fonduri UE, ungurii, numai două coli”
Fondatorul centrului de echitație din Runcu și președintele Federației Române de Turism Ecvestru (FRTE) s-a arătat nemulțumit de…
17 iunie 2025
Eugen Tudosie, UNDA: “Avem un plan pe cinci ani, cu centru de evenimente și hotel-boutique”
Directorul general al complexului din București s-a referit, în cadrul Conferinței România 2030, atât la investiția în sine,…
17 iunie 2025
Educație
Peste 300 de vinuri de top, de la 24 de crame, la Salonul Vinurilor Millésime
Salonul Vinurilor Millésime și-a consumat cea de-a VII-a ediție, în weekendul 13 – 15 iunie 2025…
23 iunie 2025
Fonduri elvețiene pentru implicare civică
Deși nu sunt, practic, fonduri europene, Elveția ne fiind membră a Uniunii Europene, ele au un statut similar…
23 iunie 2025
19 ani de Editura Edu – de la prima pagină la locul I în opțiunile cadrelor didactice
Editura EDU a împlinit 19 ani de când transformă idei în cărți și cărțile în bilete spre viitorul…
23 iunie 2025
Top 10 instituții de învățământ superior din România, potrivit QS University Rankings
În pragul perioadei de înscriere a absolvenților la facultate, a fost publicat QS University Rankings 2026, un clasament…
23 iunie 2025
Un nou cămin, la standarde europene, în Campusul Universității din Oradea
Vineri, 20 iunie 2025, s-a pus piatra de temelie a unui nou cămin studențesc în Campusul Universității din…
20 iunie 2025
De 6 ani ROMGAZ investește în educație și în formarea viitoarei generații de specialiști
ROMGAZ, cel mai mare producător, principal furnizor de gaze naturale și cel mai mare operator de depozite de…
20 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
