Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Mihai Daraban (CCIR): Creștere economică cu efecte imediate

Comunităţile de afaceri din cele 12 ţări care fac parte din Iniţiativa celor Trei Mări pot implementa proiecte comune de ordinul zecilor de miliarde de euro, a declarat, luni, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban.

”Această reuniune (Summitul Iniţiativei celor Trei Mări de la Bucureşti, n.r.) poate deschide oportunităţi de cooperare economică. Poate descătuşa energii pentru consolidarea creşterii economice cu efecte imediate. Din punct de vedere economic, esenţa Iniţiativa celor Trei Mări o reprezintă proiectele comune. În acelaşi timp, se poate deschide un spaţiu larg în domenii extrem de variate într-un context de creştere economică şi deschidere către investiţii şi proiecte comune. Proiecte de ordinul zecilor de miliarde de euro pot să fie implementate de comunităţile de afaceri din ţările participante. Camerele de comerţ din cele 12 ţări membre, împreună cu întreaga comunitate de afaceri pe care o reprezintă, aşteaptă să-şi aducă contribuţia la implementarea acestora’, a afirmat Daraban, în cadrul primei ediţii a Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări, organizată la Romexpo în cadrul Summitului Iniţiativei celor Trei Mări. Potrivit preşedintelui CCIR, oamenii de afaceri au capacitatea de a utiliza oportunităţile create la nivel politic şi de a transforma viziunea în realitate.

‘În general, acordul dintre camerele de comerţ subliniază, în mod clar, schimbul de informaţii referitor la societăţile comerciale, unitatea lor, solvabilitatea lor şi, nu în ultimul rând, lucrăm la diseminarea oportunităţilor de afaceri. Pentru comunitatea de afaceri aşteptarea este de a fi identificate proiecte comune şi modalităţile de finanţare a lor. Forumul este cel mai complex eveniment la organizarea căruia a contribuit Camera de Comerţ şi Industrie a României. Personal, sunt foarte optimist şi aici aş vrea să remarc dorinţa comunităţilor de afaceri de a folosi oportunităţile deschise de această excelentă cooperare politică şi de a le transforma în proiecte de dezvoltare menite să aducă mai multă prosperitate şi mai multă coeziune în această parte a Europei. Contaţi pe oamenii de afaceri! Ei au această capacitate de a utiliza oportunităţile create la nivel politic şi de a transforma viziunea în realitate’, a spus Mihai Daraban.

Timp de două zile se desfășoară, la Palatul Cotroceni, cel de-al treilea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări, la care participa nouă şefi de stat, doi preşedinţi de Parlamente naţionale, un prim-ministru şi un ministru al Afacerilor Externe, fiind organizat în Bucureşti şi un forum de afaceri.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Elis Pavaje a finalizat achiziția fabricii Fruhwald, investiție de peste 1 mil. euro

Articolul următor

Gruia Stoica, acţionarul grupului Grampet, preia controlul fabricii de medicamente Polisano din Sibiu

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share