Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

ARL Cluj a finalizat varianta de ocolire a municipiului Carei. Investiție totală de peste 70 mil. lei

Varianta de ocolire a municipiului Carei a fost dată în folosință.

Lucrările la centura municipiului Carei au fost începute cu în vara anului 2012. Valoarea totală a lucrărilor, conform CNADR, era de 72.976.189,00 lei, din care 62.029.761,00 lei reprezintă contribuţia nerambursabilă a Uniunii Europene prin Fondul European de Dezvoltare Regională (85% din valoarea totală eligibilă). Iniţial, termenul de finalizare prevăzut era 15 martie 2014. Termenul a fost decalat întrucât spaniolii de la Grupo Empresarial Magenta care au câștigat inițial licitația au renunțat la contract, potrivit satumarenews.ro.

În luna decembrie a anului trecut, CNAIR a scos la licitație lucrările de finalizare a variantei de ocolire a municipiului Carei. Valoarea estimată a lucrărilor era de 14,805 milioane lei, fără TVA.

Câștigătoarea licitației a fost desemnată Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj SA, deținută de concernul austriac Strabag. Valoarea de adjudecare a lucrărilor de finalizare a centurii Careiului a fost de 11,59 milioane lei, fără TVA.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Un oraș în oraș: Proiect pe 237 de hectare, care va avea 15-20.000 de locuințe, la Cluj Napoca

Articolul următor

Societatea civilă de avocați Grecu și Asociații a primit premiul pentru proprietate intelectuală în cadrul Galei Premiilor The Times/Legal Innovation

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share