Fonduri Europene Ultimele stiri

ADR Vest: Prelungire cu 3 luni a apelurilor din axa 4 destinate municipiilor reședință de județ

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest informează că în data de 21.12.2018, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice (MDRAP) în calitate de Autoritate de Management a Programului Operațional Regional 2014-2020, a emis ordinele de prelungire ale termenului de depunere pentru cererile de finanţare în cadrul apelurilor de proiecte destinate municipiilor reședință de județ până la data de 29.03.2019, ora 12.00.

Astfel, au fost prelungite toate cele 5 apeluri de proiecte aferente Axei prioritare 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile:
• Obiectivul specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă;
• Obiectivul specific 4.2 – Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului;
• Obiectivul specific 4.3 – Oferirea de sprijin pentru regenerarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale;
• Obiectivul specific 4.4 – Creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie şi sprijinirea participării părinţilor pe piaţa forţei de muncă;
• Obiectiv specific 4.5 – Creșterea calității infrastructurii educaționale relevante pentru piața forței de muncă.

Vă reamintim că alocarea în cadrul axei prioritare 4 aferentă Regiunii Vest este de 150,37 milioane euro, iar alocările pentru fiecare municipiu reședință de județ sunt: municipiul Arad – 43,33 milioane euro, municipiul Deva – 26,73 milioane euro, municipiul Reșița – 26,98 milioane euro și municipiul Timișoara – 53,33 milioane euro.

Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 este unul dintre programele prin care România poate accesa fondurile europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada actuală de programare. Alocarea estimată se ridică la 8,25 miliarde euro, din care 6,7 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE, prin FEDR, iar 1,5 miliarde de euro – contribuția națională. Autoritatea de Management a programului funcționează la nivelul MDRAP.

Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 finanțează proiecte care contribuie la obiectivul general de creştere a competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii şi serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor.

Related posts

Brașov: Din 2020, doar cu autovehicule Euro IV în centrul orașului pentru transportul special și greu

Papuc Irina

Decanul Facultății de Medicină din Cluj-Napoca, Anca Dana Buzoianu, a primit Ordinul Naţional de Merit al Republicii Franceze

Stefana Muresan

Partenerii Enel își redeschid din magazinele din Ardeal

Nora Dumitrescu

Diplomați și oamenii de afaceri din spațiul lingvistic german, îndemnați de primarul Sibiului să susțină evenimentele culturale

Papuc Irina

Lucrări de modernizare a 80 km de cale ferată, între Simeria şi Arad, cu o valoare de circa 770 mil euro, pentru trenuri cu viteză de până la 160 km/h

Stefana Muresan

Reinventarea afacerilor în România: Universum lansează un abonament economic de mâncare livrată acasă

Ion Surdu

Nouă loturi de autostradă, însumând 100 km, se vor recepţiona în acest an

Stefana Muresan

TripnHeal: România poate deveni un centru important pentru turismul dentar

Papuc Irina

„Coloana Infinitului”, sursa de inspirație pentru o clădire de birouri din China

Stefana Muresan

Demersuri pentru un centru național de medicină regenerativă la Tîrgu-Mureș

Stefana Muresan

Compania CBA Nord Vest, 63 de magazine sub brandul Privat

Stefana Muresan

Reabilitarea subsectiunii feroviare Apata – Cata, atribuita unui consortiu de firme turcesti. Contract de 600 milioane de euro

redactia

Spitalul Sf. Constantin din Brașov, afa­ceri de aproximativ 10 mil. euro

Stefana Muresan

VGP expected to post substancial higher net profit for full year 2019

Papuc Irina

Muncitorilor de la Silcotub li se verifică temperatura la poarta fabricii

Nora Dumitrescu

Muzeul ASTRA, trei stele în Ghidul Michelin

Stefana Muresan

Gruia Stoica, acţionarul grupului Grampet, preia controlul fabricii de medicamente Polisano din Sibiu

redactia

FOTO: Ceragrim Ungheni, Mureș – După 25 de ani

Ligia Voro

The Bridge va avea cel mai mare restaurant dintr-o cladire de birouri

Ionut Oprea

Michelin oprește producția la Zalău. 3.000 de angajați afectați

Nora Dumitrescu

Vânzări record pe piața rezidențială

Ligia Voro

[Enjoy Transylvania!] Bran – Castelul inimii Reginei Maria

Transilvania Business

Enel deschide la Timișoara prima stație de încărcare a mașinilor electrice situată într-un aeroport

Stefana Muresan

Incidentele cibernetice, în topul riscurilor de care companiile se tem, arată studiul anual Allianz Risk Barometer

Papuc Irina

Leave a Comment