Ultimele stiri

Coaliția pentru Dezvoltarea României, solicitare de reanalizare a măsurilor din Ordonanța de Urgență 114/2018

La sfârșitul lunii ianuarie, Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) a transmis o scrisoare tuturor instituțiilor cu rol legislativ sau de reglementare din România, cu solicitarea de a reanaliza pertinența măsurilor din Ordonanța de Urgență 114/2018.

 

În sprijinul acestei solicitări CDR a prezentat detalii din perspectiva celor mai importante domenii afectate precum energie, telecomunicații, sectorul bancar sau sistemul de pensii private, dar și al impactului la nivelul cetățenilor.

„Mandatul meu, de a asigura coordonarea CDR pentru următoarele șase luni a început sub auspiciile unor schimbări de legislație care nu au făcut obiectul niciunei consultări cu mediul de afaceri, dar care au afectat profund zone importante ale economiei”. – Ramona Jurubiță, coordonatorul CDR în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019.

Ramona Jurubiță: „Ca urmare a scrisorilor noastre s-au deschis câteva canale de comunicare pe care le considerăm un început de dialog, atât din partea unor ministere, cât și din partea unor partide politice. În această săptămână vor debuta o serie de întâlniri și de aceea înnoim apelul public, tuturor celor care au primit analiza noastră, să fie deschiși la dialogul cu mediul de afaceri pentru a limita impactul acestor prevederi. Dincolo de efectele nefaste ale OuG 114, rămâne o întrebare deschisă pe care o vom adresa tuturor decidenților: există disponibilitatea de a suspenda aceste măsuri până la identificarea, în urma dialogului, a unor soluții pertinente? CDR este pe deplin pregătită pentru o discuție amplă privind sustenabilitatea bugetară, sistemul fiscal din România și legătura acestuia cu competitivitatea firmelor. ”Cred că împreună putem găsi cele mai bune soluții economice care să asigure pe termen lung resursele bugetare inclusiv pentru investiții esențiale pentru România.”

 

CDR are o coordonare rotativă cu un mandat de șase luni de zile. În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019 coordonarea este asigurată de Consiliul Investitorilor Străini prin Ramona Jurubiță care a preluat mandatul de la Adela Jansen din partea CCIFER.  În a doua jumătate a anului coordonarea CDR va fi asigurată de AOAR.

 

CDR este o inițiativă privată, apolitică, construită ca un acord de colaborare prin participarea colectivă a membrilor săi și reunește organizații cum sunt Camera Americană de Comerț în România (AmCham), Camera Franceză de Comerț în România (CCIFER), Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Camera de Comerț și Industrie Română-Germană (AHK), Romanian Business Leaders (RBL), Consiliul Investitorilor Străini (FIC), Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) sau Confederația Patronală Concordia (CPC).
Membrii CDR contribuie voluntar cu resursele și expertiza necesară formulării unor opinii comune cu privire la politici publice cu impact asupra mediului de afaceri. Companiile reprezentate de cele 25 de organizații de afaceri membre CDR angajează peste un milion de oameni și generează aproximativ 50% din PIB.

Related posts

Concurs de proiecte pentru amenajarea spațiului de deasupra Digi-parcării

Traian Dan

Aéroports de la Côte d’Azur: AG Real Estate, CityGate and Sheraton for first phase of Airport Promenade

Ionut Oprea

Reportaj Autostrada Sibiu-Pitești. Optimism pe șantierul Sibiu-Boița: „Stadiul fizic al lucrărilor, aproape dublu față de estimarea inițială”

Ion Surdu

Un nou Consiliu de Administrație la Romgaz. Surpriză sau nu prea?

Ligia Voro

Michelin oprește producția la Zalău. 3.000 de angajați afectați

Nora Dumitrescu

BERD aderă la programul BCR de emisiune a obligațiunilor nepreferențiale de rang senior

Papuc Irina

Castel construit în 1680 în Transilvania, una dintre cele mai bune afaceri familiale din Europa

Stefana Muresan

„Vinurile Împăraților”, din nou pe piață

Stefana Muresan

Turda, orașul din inima Transilvaniei care se transformă într-un oraș occidental!

redactia

Federația Patronilor Bihor organizează conferințe online pentru antreprenori

Traian Dan

Au fost desemnați finaliştii competiţiei E.ON Energy Globe Award România 2017

Ligia Voro

Irlandezii profită de Brexit. Vor să investească la Cluj

Nora Dumitrescu

Parlamentul obligă Guvernul să facă ”Autostrada Unirii”

Stefana Muresan

Continental este dublu câştigător la testul anvelopelor de iarnă ADAC 2018

redactia

 Pădurea JYSK la Roșia Montană – o miniplanetă verde  

Ligia Voro

Deloitte: Locuințele noi s-au scumpit în majoritatea statelor europene în 2019

Traian Dan

Blake Horsley to become P3’s Group Development Director

Ionut Oprea

Vinul.ro: În 2019, campioana din Cotnari e o grasă!

Stefana Muresan

Un spital modular va fi construit în curtea Spitalului Elias pentru pacienții cu Covid-19. Va fi gata în 4 săptămâni, iar proiectul poate fi replicat oriunde în țară

Papuc Irina

Ramina SRL, comerț de calitate pentru toată gama de clienți  

Ligia Voro

Gratuități pentru turiștii care vizitează Oradea

Traian Dan

CNR-CME, Electrica și ANRE, conferință despre energii din surse renegerabile

Ligia Voro

Ofertă CFR pentru călătorii nelimitate în 30 de țări europene

redactia

Canadienii de la Litens Automotive, nouă unitate de producție lângă Timișoara

Stefana Muresan

Leave a Comment