Gheorghe Chindriș a pus bazele primului sat românesc pe tărâm american, un proiect unic prin care i-a adus pe românii de acolo mai aproape de originile lor. După 13 ani în SUA, s-a întors în țară și este membru în consiliul de administrație al singurei companii de minerit din România, Cupru Min Abrud, scrie elitaromaniei.ro.
Gheorghe Chindriș s-a născut în Ieud (Maramureș) în 1960, unde își finalizează și studiile generale. Liceul l-a făcut la Cluj-Napoca, iar facultatea la Institutul de Mine din Petroșani. După facultate s-a întors în Cluj, la mina Băișoara, unde a lucrat 13 ani. La 31 de ani a devenit director la această mină. Șapte ani a ocupat această funcție, după care a fost trimis la companie la Deva, unde timp de 3 ani a ocupat funcția de director general adjunct.
A aplicat mai mult în joacă pentru Loteria Vizelor, deoarece aici avea tot ce îi trebuia. Nu exista niciun motiv serios pentru care să-și dorească să se mute în SUA. Spre surprinderea sa, a fost acceptat. Se întâmpla în 2001.
A plecat cu gândul de a sta un an de zile, însă s-a adaptat foarte repede la lumea americană. În România trăia un stres continuu, însă America îi conferea o liniște aparte, pentru că totul era așezat, la locul lui. De aceea, a tot amânat cu câte un an revenirea în țară.
S-a întors acasă abia în 2012, iar de atunci merge în SUA mai mult în concedii.
În SUA, alături de câțiva prieteni, a înființat ”Societatea Culturală Româno-Americană Avram Iancu”. Așa a început să se implice în organizarea multor acțiuni prin care comunitatea română de acolo păstra legătura cu originile sale.
Potrivit publicației citate, în 2009, i-a venit ideea să creeze ”Satul românesc din America”. Atunci Biserica Sfânta Treime din Detroit a achiziționat o nouă proprietate constând în 25 hectare de teren de la un camp catolic care intrase în faliment după criza din 2008. Această locație aflată la 150 km de Detroit a fost cumpărată cu sprijinul unui român inimos. Prima realizare a fost în 2013, când au dus din Bârsana (Maramureș) 3 porți și o toacă.
Patronul unei firme din țară s-a oferit atunci să finanțeze integral construirea mânăstirii din respectivul sat, făcută în România și transportată în 2015 în SUA. Acum e ridicată, acoperită, și se fac finisajele interioare. Ultimul pas e să se construiască câteva căsuțe cu material de acolo, deoarece e mai ușor. Șindrila însă este adusă din România.
Următorul pas ar fi o reproducere a casei lui Avram Iancu, apoi căsuțe din Ieud, din Bucovina și din Regat. Dacă se vor mai implica și alți români, numărul acestora ar putea să crească.
Acestea urmează a fi expuse sub forma unui muzeu, deoarece în SUA legile sunt foarte stricte și este greu să se obțină autorizațiile pentru a putea fi locuite. Totuși, cei interesați să viziteze acest sat românesc au la dispoziție 60 de locuri de cazare pe acest domeniu.
În prezent, Gheorghe Chindriș este director executiv al companiei Cupru Min Abrud și membru în Consiliul de Administrație al societății.
Sursa foto: facebook/Gheorghe Chindriș