Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Wine of Moldova la Prowein 2019 – povestea unui succes anunțat

Republica Moldova a fost și în acest an o prezență demnă de luat în seamă la ediția aniversară a Târgului Internațional de Vinuri și Băuturi Spirtoase de la Dusseldorf, ProWein, ajuns la ediția cu numărul 25. Cei 38 de expozanți de peste Prut, reuniți sub aceeași umbrelă Wine of Moldova, au suprins din nou plăcut publicul prin organizarea impecabilă, scrie Vinul.ro.

Gheorghe Arpentin, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului, ne-a vorbit despre noutățile cu care s-a prezentat Moldova la târgul din acest an, dar și despre statisticile referitoare la piața vinului moldovenesc, principalele destinații ale vinurilor moldovenești și obiective viitoare.

În premieră la ProWein, Moldova a prezentat tipicitățile Indicațiilor Geografice Protejate și primele date pentru Denumirile de Origine Protejate

– Cu ce a venit Republica Moldova nou la actuala ediție a ProWein?

Pentru prima dată la această ediție am prezentat tipicitatea vinurilor din cele 3 regiuni cu Indicație Geografică Protejată (IGP), dar și primele date experimentale pe care le-am obținut pentru delimitarea primei zone pentru vinuri cu denumire de origine protejată. Au fost de asemenea promovate vinuri obținute din soiuri de selecție nouă și rezistente la diferite boli criptogamice și factori climaterici defavorabili (temperaturi joase).

Standul Republicii Moldova a atras zeci de vizitatori, care au avut ocazia să deguste vinurile moldovenești, dar și să afle informații despre producătorii autohtoni

În funcție de ce evoluții ați stabilit strategia de promovare de la ProWein și ce diferențe sunt față de anii trecuți?

Strategia aplicată vinurilor moldovenești este adaptată fiecăreia din piețele noastre țintă, dar posedăm și o strategie de promovare generică a vinului sub brandul de țară ”Vinul Moldovei. O legendă vie” care reprezintă valorile și angajamentul industriei vinului din țară față de consumatorii vinului moldovenesc.

Tendințele momentului: vinurile naturale, vinurile mai ușoare, cu o bună expresie a soiului

– Care ați constatat că sunt preferințele/cerințele clientului și ce fel de oameni sunt consumatorii de vin?

Preferințele consumatorului de astăzi se orientează din ce in ce mai mult spre vinuri obținute în condiții naturale și cu mai puține produse oenologice care deseori duc la uniformizarea gustului vinului. Din tendința aceasta fac parte vinurile naturale, bio, vinuri pentru vegani. O altă tendință a consumului este orientarea spre vinuri mai ușoare (mai puțin alcool), mai proaspete (cu o bună aciditate), cu o bună expresie a soiului din care sunt elaborate și cu un bun raport calitate preț.

Vinul moldovenesc crește an de an și a ajuns să reprezinte 14% din valoarea industriei agro-alimentare, 6% din total exporturi și 2% din PIB

– Care este situația actuală și cum a evoluat exportul de vin moldovenesc, după ultimele date?

În anul 2018, valoarea exportului de vin moldovenesc a înregistrat 2.886 mld, marcând o creștere de 11% comparativ cu media anilor 2015-2017. Astfel, acesta reprezintă 14% din valoarea creata de industria agro-alimentară, 6% din exporturile totale ale Republicii Moldova și 2% din PIB-ul țării.

Cele mai importante piețe de export pentru Moldova, dupa valoare, sunt: România, China, Polonia, Cehia, Rusia, Kazakhstan, Ucraina, Canada, Belarus, USA.

Obiectivul strategic: creșterea exportului de vin îmbuteliat

Potrivit lui Gheorghe Aprentin, obiectivul strategic al Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV) este creșterea și promovarea exportului vinurilor îmbuteliate: “aici ne mândrim cu rezultatele frumoase – exportul vinului imbuteliat din R. Moldova a înregistrat o creștere în volum de + 15% și în valoare +12% în comparație cu media 2015-2017. După destinații, creșterea în 2018 vs 2017 s-a înregistrat în: RO: +11% litri, +20% mdl; CZ +19 litri, +15% mdl; PL +3,6% litri, 0,5% mdl”.

– Care vedeți că sunt evoluțiile pe piața românească, în contextul în care este principala piață de export pentru Republica Moldova?

Pentru anul vitivinicol 2017/18, România a devenit prima destinație pentru vinurile moldovenești, “detronând” piața Chinei. Vinăriile din țară au generat o cifră de afaceri de 205 milioane, în creștere cu 41% comparativ cu media ultimilor 3 ani.

În România se remarcă o creștere consecutivă a importului vinurilor din Republica Moldova pe parcursul ultimilor 5 ani: +11% litri, +20% mdl – formând aproape o pătrime (25%) din importul total al vinurilor în România. O creștere de la 2% la 13% se remarcă la vinurile de calitate cu IGP.

– Ce alte destinații de export ale vinului moldovenesc au avut evoluții semnificative?

Avem, în ordine, creșteri semnificative în Canada + 57%, R. Cehă + 15%, Ucraina +14%, USA + 8% și Polonia + 5%.

– Ne puteți spune ce așteptări și obiective aveți și dacă strategia comună se referă doar la vin sau și la turism?

În primul rând, desigur, strategia noastră este de a crește notorietatea vinurilor moldovenești prin promovoarea lor sub brandul comun de țară – ”Vinul Moldovei. O legendă vie”, dar și dezvoltarea vinurilor cu Indicație Geografică Protejată și, în foarte scurt timp, lansarea  vinurilor cu denumire de origine. Aceste demersuri sunt îndreptate spre crearea valorii pentru vinurile moldovenești și pentru vinăriile din țară.

Pentru a face mai cunoscute vinurile noastre la noi pe piața domestică, suntem convinși că scopul acesta poate fi atins prin dezvoltarea oenoturismului, care a cunoscut în ultimii cinci ani o dublare a numărului de vinării care dispun de o infrastructură oenoturistică de bună calitate.

Emoții, calitate, autenticitate, excelență, preț

– Ce credeți că așteaptă piața românească de la vinurile moldovenești?

Emoții, calitate, autenticitate, excelență, bun raport calitate/preț.

– Care considerați că sunt tendințele generale ale pieței de vin din România?

Piața României este o piață foarte dinamică și consumul nu se deosebește substanțial de consumul caracteristic în general țărilor europene. Tendințele se vor menține spre consumul vinului cu un raport calitate/preț atractiv, vinuri proaspete, cu o bună expresie aromatică și echilibrate în gust. Vinurile din soiurile autohtone și asamblajele pe baza lor vor deveni din ce în ce mai solicitate de către consumatorul local.

Sursa: Vinul.ro

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Trenurile Softronic şi Astra Vagoane schimbă experiența mersului la mare

Articolul următor

TeraPlast și-a înființat propria firma de reciclare deșeuri din PVC

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share