Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Electrificarea liniei ferate Cluj – Oradea, din fonduri europene

Electrificarea și reabilitarea tronsonului Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor și lucrările de reabililitare de poduri, podeţe şi tuneluri de cale ferată de pe raza Regionalei CFR Cluj sunt cele două proiecte incluse în programul de finanțare.

Ambele proiecte sunt propuse pentru finanțare, potrivit Bursa Construcțiilor.  Complementar surselor de finanţare disponibile în bugetul său, compania CFR SA a primit o prefinanţare de 144 de milioane de euro, în baza acordurilor semnate cu Comisia Europeană (CE) pentru derularea proiectelor prin Mecanismul de Interconectare a Europei (CEF 2014-2020), conform reprezentanţilor societăţii de stat.

„Finanţările pentru compania CFR SA se fac în conformitate cu Master Planul General de Transport (MPGT) al României – document public, ce poate fi consultat pe site-ul Ministerului Transporturilor. MPGT oferă informaţii despre investiţiile programate de CFR SA, prioritizarea, valoarea şi eşalonarea lor până în 2030”, conform conducerii CFA SA.

Sursele de finanţare ale companiei sunt Programul Operaţional Infrastructură Mare, Mecanismul pentru Interconectarea Europei/ Connecting Europe Facility şi bugetul de stat. În derulare se află 13 contracte, pentru finanțare sunt propuse patru proiecte, în derulare sunt 10 proiecte, iar în pregătire, alte 20.

CFR SA vrea să absoarbă cât mai multe fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare, prin utilizarea în integralitate a fondurilor alocate anual de la bugetul de stat pentru proiectele de finanţare externă nerambursabilă.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Unique Smile, centrul de îngrijire dentară cu servicii stomatologice premium, echipă interdisciplinară și echipamente de ultimă generație

Articolul următor

Proiect educațional ”Kidibot Start-Up România”

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
CNIPT
Citeste mai mult

Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share