Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Consulatul Onorific al Republicii Tunisiene a fost lansat oficial la Cluj-Napoca

Marţi, 25 iunie, Decebal Victor Cotoc a fost învestit în funcția de consul onorific al Tunisiei la Cluj Napoca. Ceremonia s-a desfășurat în incinta hotelului Opera Plaza, acolo unde au fost prezente oficialitățile pentru a consemna acest moment. Din Tunisia a fost prezenta Ambasadoarea Republicii Tunisiene în Romania, Excelenţa Sa doamna Raja Jhinaoui Ben Ali care a subliniat importanța acestui eveniment. Aceasta și-a manifestat bucuria față de faptul că Tunisia are de acum un consulat onorific și la Cluj-Napoca, un oraș atât de important pe plan național, dar și internațional.

Numirea domnului Decebal Cotoc s-a bazat pe încrederea care i-a fost acordată de către autoritățile tunisiene, având în vedere angajamentul său în a consolida legăturile de prietenie și cooperare dintre Tunisia și România, predispoziția sa de a apăra interesele Tunisiei și de a-i consolida prezența în regiunea Transilvaniei, precum și respectul autorităților și societății românești pe care l-a dobândit de-a lungul carierei sale profesionale, marcate de perseverență și succes. De fapt, în calitate de Consul Onorific al Tunisiei la Cluj, domnul Decebal Cotoc are ca misiune, în special, reprezentarea Tunisiei în orașul Cluj și chiar în întreaga regiune a Transilvaniei și revitalizarea relațiilor de cooperare existente dintre cele două părți, în coordonare cu Ambasada Tunisiei în România”, a declarat Ambasadoarea Republicii Tunisiene in Romania, ES doamna Raja Jhinaoui Ben Ali.

Nu au lipsit nici reprezentanții autorităților locale, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, domnul Dan Tarcea și prefectul județului Cluj, domnul Ioan Aurel Cherecheș, fiecare având câteva cuvinte care să marcheze importanța ceremoniei.

„Știm cu toții că Tunisia reprezintă o destinație turistică spectaculoasă, atât pentru peisajele sale, cât și pentru istorie și cultură. Dar, această țară mai are și un potențial extraordinar în ceea ce privește latura economică și investițiile în diferite domenii de activitate. În calitate de consul onorific al Republicii Tunisiene, voi face tot ceea ce e necesar pentru dezvoltarea relațiilor economice între cele două țări.”, a declarat Decebal Cotoc in calitate de consul onorific.

Ceremonia de lansare a Consulatului a fost precedata de Forumul de Business Româno-Tunisian unde au fost discutate oportunităţile de colaborare si dezvoltarea relaţiilor româno-tunisiene în toate domeniile de activitate.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

West Side Park, cel mai nou proiect rezidențial verde al Clujului

Articolul următor

București, capitala europeană a frumuseții și a modei pentru 3 zile!

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share