Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Se inaugurează oficial cel mai mare planetariu din România

Vineri, 19 iulie 2019, se inaugurează oficial Supernova Planetarium, cel mai mare planetariu din România, instalat în Salina Slănic Prahova, la 208 metri adâncime – un proiect în valoare de peste 2 milioane de lei, inclusiv finanțare europeană. „Cerul de sub Pământ” se deschide în prezența inițiatorilor proiectului, invitaților și a publicului, aniversând împreună jumătate de veac de istorie: „APOLLO 11 – 50 de ani de la aselenizare”. Amfitrionul evenimentului va fi cosmonautul dr. ing. Dumitru Prunariu, membru de onoare al Academiei Române. 
Domul Supernova Planetarium de la Salina Slănic, proiect cu finanțare europeană inițiat de Telescoape.ro și Asociația Astronomică Urania din București, are cele mai mare dimensiuni din România, respectiv diametrul de 16 metri, dar și cel mai luminos sistem de proiecție de rezoluție 4K, cu sursă de lumină laser (24000 lumeni) fiind în același timp unul dintre planetariile mobile cele mai mari din Europa și din lume, la acest nivel.
Evenimentul de vineri, 19 iulie, sărbătorește una dintre cel mai mare realizări ale civilizației umane: primul pas al unui om pe un alt corp ceresc, laolaltă cu deschiderea oficială a planetariului, finalizat și pus în funcțiune deja din 2018.
„Turiștii au deja ocazia să participe la prezentări interactive ale constelațiilor și obiectelor de pe bolta cerească, respectiv să «navigheze» prin univers prin intermediul proiecțiilor fulldome (la 360°) ale sistemului laser 4K, de ultimă generație, instalat în planetariu”, arată Dragoș Brașov, inițiatorul proiectului și președintele Asociației Astronomice Urania.
Publicul poate participa la eveniment pe bază de bilet ce poate fi procurat zilele urmatoare de pe site-ul planetariu.ro.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

FOTO: Proiecte de politici publice schițate la Cluj de mai multe organizații

Articolul următor

NEPI negociază exclusiv cu AFI Europe vânzarea a 4 clădiri de birouri

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), lider național în distribuția de energie electrică, a pus în funcțiune asistentul virtual ChatVolt. 
Citeste mai mult

DEER a lansat asistentul virtual ChatVolt

Chatbot-ul activat de societatea clujeană va oferi informații rapide și actualizate privind întreruperile în alimentarea cu energie electrică.…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share