Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Școala „Oltea Doamna” din Oradea, 100 de ani de existență

După Colegiul Național Emanuil Gojdu, care și-a aniversat centenarul în urmă cu două săptămâni, a venit rândul Școlii Gimnaziale „Oltea Doamna” să aniverseze frumoasa vârstă de 100 de ani.

Aniversarea a fost marcată printr-o serie de activităţi derulate pe parcursul întregii săptămâni. Acestea au culminat cu evenimentele majore care au avut loc vineri, 18 octombrie, la sediul școlii și la Filarmonica de Stat Oradea.

În cadrul festivității de la Filarmonica de Stat au luat cuvântul cele două directoare ale instituției, Florina Musca și Liliana Bocoi, care au evocat istoricul școlii de la înființarea din 1919 până azi.

După discursul directorilor a urmat o prezentare video a școlii și a activităților de care beneficiază cei peste o mie de elevi care urmează studiile la această instituție renumită de învățământ.

Ilie Bolojan, Ioan Mihaiu și Alin Novac
FOTO: PRIMARIA ORADEA

La festivitate au participat și prefectul Ioan Mihaiu, primarul Ilie Bolojan și inspectorul școlar general Alin Novac.

În discursul său, primarul Ilie Bolojan a felicitat instituția cu ocazia aniversării și a mulțumit conducerii şcolii Oltea Doamna pentru organizarea acestui eveniment. „În acești an sărbătorim centenarul și, oricine orice ar spune, cel mai important moment pentru comunitatea românească din Ardeal este Marea Unire din 1918, iar orașul Oradea a încercat în acești ani de marcare a centenarului să traseze niște jaloane importante. Unul dintre jaloanele majore este cea a învățământului românesc din Oradea, la care cele două unități fanion, Liceul Gojdu și Școala Oltea Doamna, au marcat anul acesta 100 de ani. Deoarece Oltea Doamna este una dintre cele mai bune școli din municipiu, vreau să felicit toți profesorii care au predat în această școală, pentru că echipa de astăzi nu face decât să preia acel brand care a fost consolidat în ani de zile de către profesorii care astăzi sunt pensionari, iar celor care clădesc zi de zi caracterele tinerilor orădeni în Oltea Doamna le mulțumesc că țin această linie”, a declarat Ilie Bolojan.

Ana Blandiana
FOTO: PRIMARIA ORADEA

Evenimentul a fost marcat de prezența fascinantă a scriitoarei Ana Blandiana, absolventă a Școlii Gimnaziale „Oltea Doamna”, care a destăinuit felul în care a început povestea sa cu această şcoală. Ana Bladiana a menționat că pentru ea a fost o onoare să învețe la prima școală românească de fete din Oradea după Mare Unire.

Atmosfera de sărbătoare a continuat cu un spectacolul artistic regizat și montat sub egida Teatrului „Regina Maria” – Trupa Arcadia, în interpretarea elevilor Școlii Gimnaziale „Oltea Doamna”, urmat de muzica Corului Filarmonicii de Stat.

Școala Gimnazială „Oltea Doamna” a fost înfiinţată acum 100 de ani, după Marea Unire, ca liceu românesc de stat pentru fete. Primul an școlar sub autoritatea Regatului României a început în octombrie 1919, cu opt clase şi un total de 332 de eleve. Denumirea „Oltea Doamna”, după mama domnitorului Ștefan cel Mare, a fost atribuită în anul 1921.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, instituția s-a refugiat în Beiuș. În 1947, revenită în Oradea, şcoala a fost transformată în Liceul Teoretic de Fete nr. 1, având circa 400 de eleve. La debutul anului școlar 2019-2020, școala are 36 de clase de elevi din ciclul primar și gimnazial, cu un număr de 1.015 elevi și 7 grupe de preșcolari cu 175 de copii, pregătiți de 65 de cadre didactice. În prezent, școala se bucură de recunoaștere internațională, iar faptul că „Oltea Doamna” este o instituţie de elită este atestat şi de participarea exemplară la olimpiadele și concursurile școlare pe discipline, unde elevii şcolii au obținut un număr de 195 de premii la etapele județene și naționale, doar în anul 2019.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Bucovina și Clujul își vând produsele tradiționale la comun

Articolul următor

Județele Sălaj, Satu Mare și Maramureș, conectate printr-un drum modernizat

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share