Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Donație semnificativă de echipamente medicale din Luxemburg pentru Spitalul Județean de Urgență Sibiu

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu anunță primirea unei donații substanțiale de echipamente medicale din partea INCCI Luxembourg (Institutul Național de Chirurgie Cardiacă și Intervenție Cardiologică). Donația a fost facilitată de către Lions Club Luxemburg Xenium, Romlux (România Luxemburg Business Forum Asbl) și Lions Bruckenthal Sibiu. Donația reprezintă un prim pas în implementarea la Sibiu a proiectului „SOS – Aorta”, care are ca obiectiv creșterea calității serviciilor medicale de urgență cardiovasculară.

Un set de echipamente a fost deja adus la SCJU în vara anului 2019. Dintre acestea, cele mai importante aparate sunt:
• C-Arm – unitate de imagistică mobilă utilizată în timpul procedurilor chirurgicale pentru care urmează procedurile de omologare și autorizare;
• consolă de laparoscopie cu 4 canale, instalată în cadrul blocului operator;
• aparat electronic de monitorizare a pacienților, instalat în cadrul secției Chirurgie II;
• baloane de contrapulsație – în proces de omologare;
• sisteme Impella – în proces de omologare;
• consolă de ablație – în proces de omologare;
• sistem de supraveghere postoperatorie a pacienților, cu stație și monitoare – în proces de omologare;
• sternotom electric cu încărcător (5), în proces de omologare;
• mai multe piese de mobilier, ecrane și echipamente digitale.

„Lions Club Luxembourg Xenium, RomLux Business Hub, Consulatul Luxemburgului din Sibiu și spitalul INCCI Luxemburg sunt foarte fericiți că pot contribui la îmbunătățirea asistenței medicale în chirurgia cardiacă și vasculară la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. Acesta este un prim pas care creează premisele pentru etapele următoare și care ar putea conduce la implementarea proiectului de referință (SOS-Aorta) pentru o populație de peste 1.300.000 de locuitori. Ne dorim o colaborare pe termen lung între Luxemburg și Sibiu în domeniul medical. De asemenea, vom asigura și alte donații în viitor”, a spus Isabelle Lahr, președintele Lions Club Luxemburg Xenium.

„Proiectul SOS-Aorta are menirea de a acoperi un deficit de servicii cardiovasculare, printre care anevrisme aortice, sindroame aortice acute, incluzând disecția aortică, hematoamele intramurale, ulcerul aterosclerotic penetrant, traumatismele aortei, pseudoanevrisme, afecțiuni aterosclerotice și inflamatorii, precum și boli genetice și anomalii congenitale pentru județul Sibiu, dar și Alba, Vâlcea, Hunedoara. Către SCJU vin săptămânal între 6 și 10 pacienți cu boli cardio-vasculare severe, care nu pot fi tratați  aici. Ne dorim ca în viitorul apropiat să putem trata pacienții local, la Sibiu, și un prim pas în acest sens este această donație generoasă de echipamente pentru spitalul județean. Legătura mea cu România este permanentă, activitatea mea internațională mi-a permis să mă dezvolt profesional, dar revin constant în țară pentru pacienții mei”, a declarat Gabriela Cozmanciuc, medic primar chirurgie cardiovasculară, Sibiu, membru și examinator în Consiliului European de Chirurgie Vasculară, care a avut un rol important în realizarea donației.

Proiectul SOS – Aorta va acoperi o populație de peste 1.300.000 de persoane cu servicii de urgență pentru boli cardiovasculare, precum și servicii de chirurgie cardiacă și vasculară pentru pacienții bolnavi cronici.

„Pentru prima oară în județul Sibiu se creează premisele ca în spitalul public să se poată furniza servicii superioare de intervenție chirurgicală și în cazul patologiilor cardiovasculare, astfel încât ele să fie accesibile și în afara mediului privat, unde știm că deja se efectuează cu succes. CJ Sibiu a făcut demersurile necesare proiectării Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici (USTAC)- un echivalent al ATI-ului dedicat pacienților cu patologie cardiacă. Pas cu pas, ne îndreptăm spre a pune și Spitalul Clinic Județean Sibiu pe harta centrelor care asigură astfel de servicii, iar mulțumită acestor extraordinari prieteni ai Sibiului din Luxemburg, acum dispunem de aparatura necesară” a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Producătorii de mobilier au birou de cercetare în Baia Mare

Articolul următor

„Creșterea afacerilor prin internaționalizare și inovare” - eveniment pentru companiile din Hunedoara

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share