Energie Slider Ultimele stiri

Romgaz atenţionează Ambasada Spaniei în legătură cu situaţia Centralei Iernut

Acționarii Romgaz au aprobat achiziționarea de servicii juridice pentru reprezentarea companiei într-un posibil litigiu cu asocierea DuroFelguera și Romelectro, constructorii centralei Iernut. Aceste firme nu au respectat graficul de realizare a centralei, iar Romgaz, în calitate de beneficiar al lucrării, ar putea ajunge în situația de a pierde bani. Constructorii cer mai mulți bani, pe motiv că ar fi crescut costurile în urma majorării prin OUG 114/2018 a salariului minim în construcții.

 

Reamintim că Romgaz are în curs de execuție o investiție pentru realizarea unei centrale de 430 MW cu ciclu combinat cu turbine pe gaz la Iernut, al cărei contract de execuție este unul de tip “la cheie”. Contractul a fost încheiat pe 31 octombrie 2016, între Romgaz și consorțiul format din Duro Felguera și Romelectro. Termenul limită de realizare a investiției este 30 iunie 2020, însă există întârzieri. Încă de la început contractul a fost controversat. HotNews.ro a arătat la momentul semnării că Duro Felguera era investigată în Spania într-un caz de corupție, care se întindea până în Venezuela. Romelectro este o companie abonată la contractele mari cu societăți energetice de stat.

 

Motivele invocate de Romgaz pentru angajarea unei case de avocatură

Stadiul fizic al lucrărilor. Au fost constatate întârzieri în graficul de realizare aferent contractului de execuție generate de lucrările suplimentare pentru consolidarea terenului precum și dificultățile cauzate de modificarea OUG 114/2018, întârzieri care vor avea impact asupra respectării graficului de realizare al investiției.Există indicii în ceea ce privește apariția unor divergențe contractuale care ar putea impacta termenul de execuție, privind cel puțin termenul de execuție și valoarea contractului, epuizându-se căile amiabile de soluționare a neînțelegerilor.

Există posibilitatea ca disputele să nu poată fi soluționate pe cale amiabilă.

Investiția este cuprinsă în Planul Național de Investiții și beneficiază de finanțare nerambursabilă iar, conform prevederilor contractului de finanțare și legislației în vigoare, investiția trebuie finalizată și pusă în funcțiune până la data de 30 iunie 2020.

Termenul limită impus de contract nu poate depăși 30 iunie 2020, sub sancțiunea rezoluțiunii contractului și restituirii finanțării.

Riscul semnificativ de a înregistra prejudicii de nivelul milioanelor de lei constând în profit nerealizat din producția de energie electrică nerealizată, ca urmare a nepunerii în funcțiune a noii capacități de producție până la termenul limită.

Riscul major, constituit de nerealizarea de către Romgaz a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu decizia Comisiei Europene C(2012) 4564 din 6 iulie 2012 de a acorda alocări tranzitorii cu titlu gratuit în scopul modernizării producției de energie electrică, notificată de România, în cazul în care contractul de lucrări nu este executat în termen.

Riscul de aplicare de sancțiuni financiare României, sub forma majorării primelor pentru emisiile suplimentare de dioxid de carbon de către forurile europene.

Reamintim că Romgaz a încheiat pe 7 decembrie 2017 un contract cu Ministerul Energiei pentru finanțarea centralei de la Iernut. Finanțarea este nerambursabilă și se acordă din contul Planul Național de Investiții (PNI), pentru perioada 7 decembrie 2017- 31 decembrie 2020. Valoarea estimată a finanțării este de minim 227,2 milioane lei și de maxim 320,9 milioane lei.

Oficialii Romgaz confirmă că au informat Ambasada Regatului Spaniei pentru a face demersurile necesare pentru respectarea obligațiilor din partea companiei iberice Duro Felguera.

Termenul limită impus de contract nu poate depăși 30 iunie 2020, sub sancțiunea rezoluțiunii contractului și restituirii finanțării.

Sursa: www.hotnews.ro

Related posts

Chirurgie robotică la Spitalul Pelican din Oradea

Traian Dan

Wipro lansează în București și Timișoara Centrul de Excelență în Automotive

Stefana Muresan

De la orașele inteligente, la geometria satului – ArchiTECHture Conference&Expo 2017

Stefana Muresan

Investiţiile străine directe au crescut cu 9,74% în primele 10 luni

redactia

Burleanu, numit de UEFA în grupul de lucru dedicat strategiei comerciale

Ligia Voro

Universitatea de Științe Agricole Cluj a introdus operațiile transmise online

Nora Dumitrescu

Piața de spații industriale din România ar putea simți efecte semnificative în urma unui Brexit dur

Papuc Irina

Asociația Producătorilor de Carne de Porc: Creșterea porcilor în gospodăriile populației nu este interzisă

Papuc Irina

Olandezii vor să se ocupe de proiectele Park & Ride din Cluj

Nora Dumitrescu

Un startup românesc, ce învață copiii și părinții să se alimenteze sănătos, a fost selectat în acceleratorul Google for Startups

Papuc Irina

Gruia Stoica, acţionarul grupului Grampet, preia controlul fabricii de medicamente Polisano din Sibiu

redactia

Oxygen – prima agenție națională de comunicare ce își deschide birou la Cluj-Napoca

Stefana Muresan

Primii trei cei mai mari exportatori de mobilă, din Maramureș și Cluj

Stefana Muresan

Noua descoperire de zăcământ a Romgaz de la Caragele, pusă în exploatare în 2020-2021

redactia

Gazprom a găsit petrol în Timiș şi va începe producţia experimentală

Stefana Muresan

Băile Tușnad, cu 1.600 de locuitori, atrage peste un milion de turiști anual

redactia

Alianța Vestului – primele măsuri: abonamentele pentru parcare și cele pe mijloacele de transport în comun, valabile pe raza celor patru orașe

redactia

La Marghita se va construi o nouă Piață Agroalimentară din fonduri europene

Traian Dan

Succes la prima ediție de Mănăștur a Târgului Produs de Cluj

Nora Dumitrescu

Top cele mai vândute mărci în primele două luni din 2019

Stefana Muresan

Investiție de peste 21 de mln. de lei în extinderea rețelelor de apă-canal în comunele Sânpetru și Hărman din județul Brașov

Ion Surdu

Trei destinații speciale din Franța în oferta Wizz Tours România: Paris, Lyon și Nisa

Stefana Muresan

Marile orașe ale Transilvaniei, amenințate de Europa pentru poluare

Nora Dumitrescu

Pandemia scade chiriile la Cluj. Reduceri de până la 10%

Nora Dumitrescu

Leave a Comment