Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Cel mai căutat beneficiu de către angajați – să poată munci de acasă

FOTO http://www.biroupeplaja.ro/biroul-ideal-la-tine-acasa/

Posibilitatea de a lucra de acasă este cel mai căutat beneficiu de către angajați, în contextul în care aceștia se simt stresați de timpul alocat până la locul de muncă, spune Mihaela Feodorof, fost director HR la BRD și fondatoarea grupului de consultanță Yourway/Performanceway, citată de profit.ro.

„Din punctul meu de vedere, lucrul de acasă este cel mai apreciat și căutat beneficiu. Poate sună simplu, dar atribuirea acestei experiențe generează o relație de încredere și eficiență. Oamenii sunt stresați și de condițiile și timpul alocat transportului până la locul de muncă și pot să-și organizeze programul astfel încât sarcinile suport (de back-office) să fie rezolvate din fotoliul confortabil de acasă. Aceste lucruri pot fi făcute și din afara biroului, folosind un spațiu comun plăcut, cum ar fi cafenele tip librării, ceainării, hub-uri sau oriunde angajatul se simte în largul său”, a declarat pentru sursa citată Feodorof.

Totodată, fondatoarea grupului de consultanță Yourway/Performanceway spune că, în contexul crizei de forță de muncă, angajatorii au devenit mult mai preocupați de confortul angajaților, investesc în spații atrăgătoare și care asigură un mediu plăcut de lucru celor care profesează.

„Chiar dacă aceste obiective nu sunt conștientizate și profilate, toți angajatorii caută la viitorul coleg dorința de a reuși și de a avea în echipă un om de cuvânt, pe care te poți baza la nevoie. Sunt câteva caracteristici care stau la baza unui profil mai degrabă uman, nu profesional. Dar în ultimii 10-15 ani am observat cum s-a denaturat procesul de selecție al candidaților, concentrat exclusiv pe competențele hard. Nebalansând aceste abilități cu caracteristici soft, angajatorii au avut deseori de pierdut. Un ”turnover” (rata celor care părăsesc compania) în creștere este primul semnal al recrutării dezechilibrate din disperare. Cu timpul, această formulă a contribuit la un deficit al forței de muncă per ansamblu, pe lângă alte motive cum ar fi nepregătirea tinerilor în raport cu nevoile angajatorilor (desființarea învățământului profesional ”pe bune”). Aici este un alt subiect în sine despre categoriile de asistați social care nu sunt stimulate să devină angajabili, o neglijență crasă a statului care împovărează angajatorii și angajații deopotrivă”, a explicat Mihaela Feodorof.

Sursa foto

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

S-a stabilit cine adună gunoiul din Bihor: RER Vest, Salubri și AVE

Articolul următor

Importurile de gaze ale României s-au ieftinit în trimestrul al treilea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share