Agricultura Industrie Lideri si afaceri Mureș Slider Ultimele stiri

Mihai Aniței, director general AZOMUREȘ: “Este foarte important ca fiecare să realizeze că AZOMUREȘ produce valoare adăugată în România și pentru România” (II)

În ultimii 7 ani, cariera lui Mihai Aniței este legată indisolubil de AZOMUREȘ, care rămâne o companie fanion a industriei chimice românești, ultimul mohican care depune eforturi majore să reziste într-o economie globală fără a avea avantajele competitive de care se bucură alți producători internaționali. Trecută printr-un program grandios și ambițios de modernizare, AZOMUREȘ este astăzi dovada vie că se produce valoare adăugată în România și pentru România, așa cum subliniază Mihai Aniței, directorul general al companiei, un manager cu experiență în mai multe ramuri ale industriei românești, europene și globale.

Mihai Aniței ne-a dezvăluit, în interviul pe care ni l-a acordat, unde ne situăm ca țară și ce ne lipsește pentru a adăuga plusvaloare lanțului trofic agricol, pentru a deveni un hub energetic regional și de ce nu avem liderii pe care ni-i dorim.

 

În momentul de față sunteți cel mai important și cel mai mare producător de fertilizanți din România, aproape unicul, totuși piața are nevoie de mai multe îngrășăminte față de capacitatea de producție actuală a AZOMUREȘ și cea prognozată. Cum vedeți dvs. că ar putea fi revitalizată industria chimică românească, care să susțină agricultura implicit?

Foarte simplu. Întrebarea e cum evităm să devenim o țară bananieră? Ce înseamnă țară bananieră în concepția mea? Faptul că ai materie primă și o exporți. Ai gaz și îl exporți, în loc să îl treci prin mai multe cicluri de producție. Noi plecăm de la gaz, îl chimizăm, ajunge la distribuitori, îl dăm fermierilor, fermierii produc grâu. De aici dacă s-ar continua, ar fi mori și ar face făină, apoi ar fi patiserii ș.a.m.d., asta înseamnă, de fapt, să duci cât mai departe lanțul de valoare adăugată.

Chimia românească poate fi revitalizată nu neapărat prin facilități fiscale, ci deschizând zona de producție, pentru că România are materie primă, gaz, petrol, energie. Noi suntem o țară producătoare de gaz și noi, din cauza Ordonanței 114/2018, nu facem decât să blocăm dezvoltarea. Dintr-o țară sustenabilă, dintr-o țară care ar fi trebuit să devină un hub energetic, am devenit o țară cu cel mai scump gaz din Europa, suntem importator de energie electrică, pierdem niște avantaje competitive, fiind producător, e inacceptabil. Pentru mine e un paradox.

 

OUG 114 distruge economia!

Foto: Cristina GÂNJ

Ce propunere aveți legat de OUG 114, adoptată acum aproape un an?

Să fie abrogată pentru că distruge economia, lumea nu realizează cât de dăunătoare este. Vă dau un exemplu. În octombrie-noiembrie 2018, traderii, acești băieți deștepți, au crescut prețul foarte mult la gaz și la energie, au cumpărat de pe bursă, pentru că lor li se recunosc orice fel de cheltuieli, iar, dacă li se recunosc, cumpără cu ce preț vor ei. Și s-au dus în cer cu prețul. Guvernul, la un moment dat, justificat, a zis să punem un capac la preț. Capacul acesta a fost stabilit la maxim 68 de lei/MWh pentru populație. Iar tot necesarul populației trebuie să îl dai la 68 de lei. Însă ce s-a întâmplat? Toată lumea a înmagazinat gazul și a scăzut producția.

Astăzi, în Europa, gazul este 50 de lei, iar în România, fiind izolată din punct de vedere tehnic și cu o presiune scăzută a gazului, a ajuns la 22-23 de euro/MWh. Deci, unu, ai pus un capac prea sus și, doi, scopul inițial al ordonanței – să ajuți populația nu s-a întâmplat pentru că astăzi pe factura dvs. tot 140 de lei este prețul, deci nu s-a întâmplat nimic din decembrie, banii au rămas tot la traderi, iar întrebarea mea este: dacă ei au greșit, de ce ne pedepsiți pe noi? Dacă ei au fost băieți deștepți, noi ce vină avem, consumatorul și producătorul? S-a creat un haos total, nejustificat.

 

În condițiile în care principala materie primă pe care o utilizați este gazul metan, cum v-a afectat această ordonanță, mă gândesc mai ales la costul de producție?

Foarte mult ne-a afectat, noi vom pierde. Producătorul care ne furniza gazele a trebuit să renunțe la contract, iar noi am redus producția din cauza aceasta. Așteptăm să se întâmple ceva, altfel, în condițiile acestea nu putem lucra, pentru că în primul rând nu avem acces la un gaz competitiv. Noi suntem în competiție cu alți producători din Europa, care au acces la un gaz la jumătate de preț, noi nu putem ajunge acolo și nu e vina noastră. Din punct de vedere competițional, România trebuie să asigure conectivitatea cu Europa, iar în condițiile acestea nu are rost să mai produci. Sperăm să se revină la normalitate.

 

Vă încurcă faptul că încă nu este finalizată conducta BRUA care face legătura cu Vestul Europei, dar și cu gazul din Marea Neagră sau faptul că nu avem terminale LNG?

La 31 decembrie 2019, se încheie contractul de tranzit cu Ucraina care a durat 10 ani. Dacă Rusia nu semnează o prelungire a acestui contract sau un nou contract, toate rutele care trec prin Ucraina se vor închide. Guvernul român ce a făcut? A blocat accesul companiilor românești la gaz, a stabilit un preț de 68 de lei/MWh pentru populație, iar ceilalți să se descurce și să cumpere din altă parte.

Eu din altă parte nu am de unde achiziționa pentru că rușii nu mai trimit prin Ucraina, se pregătesc, probabil, să nu mai semneze un nou contract, sunt chestiuni geopolitice pe care nu le cunoaștem. Apoi mai există o intrare în România pe granița de vest, Csanádpalota, unde, în prezent, toată rezerva de capacitate este cumpărată de cineva fără să aibă în spate și un contract de producție, și în plus există și o limitare de capacitate, la circa 1,7 miliarde de mc, iar pe sud este o conductă la Giurgiu, foarte mică, de 0,3 miliarde de mc. În felul acesta, practic, România este izolată, nu poate intra gaz din cauza Ucrainei, din cauza faptului că niște băieți deștepți au blocat Ungaria, iar pe sud nu există capacitate, iar dintr-o țară care aveam șansa să fim un hub energetic suntem niște faliți, suntem insularizați.

România a primit infringement pe această ordonanță, iar toată industria țipă că ordonanța trebuie desființată. Iar această ordonanță a lovit, mai ales, în companiile statului și nu înțeleg cum poți să aduci mai mulți bani la buget suprataxând propriile companii.

 

Aminteați mai sus că gazul românesc nu are presiune, cum s-ar putea regla acest dezavantaj competițional?

Dacă discutăm de TRANSGAZ, o altă diferență și un alt motiv pentru care România este insulară este presiunea conductelor din țara noastră, care este maxim de 15 bari, în condițiile în care, în Europa, gazul este la 40 de bari. Eu, consumatorul, am un cost suplimentar în aceste condiții și nu mă pot compara cu o companie din Ungaria care primește gazul la 40 de bari. Eu trebuie să am niște compresoare, trebuie să mă chinui mai mult, trebuie să investesc mai mulți bani, ca să trag mai mult gazul decât să îl primesc.

În consecință, compania TRANSGAZ ar trebui să investească mai mult în infrastructură, compresoare, conducte etc. Până la urmă, asta ar trebui să facă statul – infrastructură ca să ne ajute să ne dezvoltăm pentru că eu, AZOMUREȘ, nu pot să fac acest lucru. Dacă nu ai infrastructură, nu îți vine niciun investitor, pentru că în primul rând se uită dacă ai oameni calificați, apoi dacă există infrastructură. În toate țările civilizate, mai ales în America de Nord, statul face toată infrastructura, iar apoi vii tu și îți aplici proiectul, pentru că infrastructura nu e a ta, e a statului. Dacă statul are interes să dezvolte o zonă, face infrastructura până la acea zonă, iar apoi se dezvoltă singură, nu trebuie să îi dea nicio facilitate.

 

Oprindu-ne la această parte investițională în sectorul energetic, au fost ani în care s-a repetat că este nevoie de investiții de câteva miliarde de euro, cum vedeți dvs. evoluția în acest domeniu?

Lucrurile s-au schimbat dramatic în ultimii 30 de ani. Dacă acum 30 de ani, principalii consumatori ai României erau în zona de sud-est, de energie electrică, de exemplu, și chiar și de gaz, iar principalii producători de energie erau în zona de Vest, Porțile de Fier, lucrurile s-au schimbat. Astăzi, cea mai mare producție de energie electrică este în Dobrogea și în zona de sud-est și atunci și rețelele trebuie redimensionate. De exemplu, una dintre cele mari linii electrice din România este cea de la Pelican 1 și 2 din județul Călărași, 400 MW, care alimenta unul dintre cele mai mari combinate, mai mare decât cel din Galați. Dar acela s-a închis, însă există infrastructură care duce acolo. La fel și cu gazul. Acum 30 de ani, treceau, prin conductele TRANSGAZ, 33 de miliarde de mc, astăzi trec 10 miliarde de mc, de 3 ori mai puțin. Poate sunt conducte care nu duc nicăieri. De aceea ar trebui făcută o regândire, dar după condițiile actuale.

 

Devenim o țară dependentă energetic…

Foto: Cristina GÂNJ

De ani buni, Ministerul Energiei încearcă să încropească o strategie energetică a României upgradată, ați participat la dezbateri pe marginea acestor drafturi de strategie?

Niciodată nu s-au consultat cu consumatorii, cu industria. Întotdeauna s-a discutat cu producătorul de energie, cu transportatorul/distribuitorul, dar niciodată cu consumatorul. Eu am spus tot timpul că sigla ANRE, care e reglementatorul, este un triunghi: producător, transportator, consumator. Nu poți face o strategie fără consumatori, însă, niciodată, noi, consumatorii mari, nu suntem ascultați.

 

Ați fost membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica, sunteți membru în Consiliul de Administrație al Nuclearelectrica, ce se întâmplă în zona de energie electrică? Anul acesta am devenit din exportator – importator net de energie electrică, ce s-a întâmplat în condițiile în care, pe hârtie, capacitatea de producție instalată ar trebui să asigure necesarul de energie al României?

Totul e legislativ. Când vorbesc de infrastructură, mă refer și la infrastructura legislativă pe care o creezi mediului de business. Dacă este adoptată o lege care este foarte restrictivă, chiar și companiile statutului își restrâng activitatea, își reduc producția, pentru a rezista și acest lucru s-a întâmplat. Infrastructura legislativă nu permite companiilor energetice să se dezvolte, iar lipsa investițiilor, lipsa banilor conduce pe termen mediu și lung la lucruri mult mai dramatice, pentru că lipsa investițiilor va face ca mâine să fim mai puțin competitivi decât astăzi, în condiții în care, teoretic, ar trebui să fim un hub energetic, iar poimâine să devenim total dependenți de energia și gazul din Rusia și din Europa. Așa, dintr-o țară care avea, practic, șansa să devină un hub energetic, devine o țară dependentă din cauza legislației, care e tot un fel de infrastructură pentru că, dacă nu creezi un mediu prielnic de business, companiile își restrâng activitatea sau mor.

 

Până în 2030, Uniunea Europeană și-a propus reducerea masivă a emisiilor de gaze cu efect de seară, respectiv să ajungă la o amprentă de carbon zero în 2050, cum vedeți că se va alinia România pentru atingerea acestor obiective?

Cred că România ar trebui să negocieze mult mai bine la Comisia Europeană, pentru că, într-adevăr, Europa și-a propus în 2050 să ajungă la emisii zero, ceea ce înseamnă că a început acum 10 ani să se pregătească de momentul acesta. Noi nici nu ne-am apucat. Dacă e să luăm un exemplu clar, să spunem că CE Oltenia va fi închis, dar cu ce îl înlocuiești, pentru că înseamnă 25% din producția de energie electrică? România, teoretic, nu are nicio șansă să ajungă la dezideratul acesta astăzi. Nu există politici, nu există o strategie comună care să spună: putem ajunge acolo, închidem aici, în 10 ani trebuie să producem în altă parte, dar unde producem și ce producem? Avem infrastructură? Nu, dar facem noi. Asta înseamnă strategie. În momentul de față nu există decât niște legi care se impun și toată lumea încearcă să supraviețuiască local, nu național, încearcă să se descurce în limitele locale, nedându-și seama că face parte dintr-un ansamblu care se numește România și dintr-un ansamblu care se numește Europa. Noi nu suntem pregătiți să fim în Europa.

România, exact cum ați observat foarte bine, avea un trend crescător energetic, au fost niște ajutoare, au dezvoltat foarte mult zona de eoliene, avem undeva la 4-5.000 de MW, există niște discuții cu centralele nucleare.

Noi, ca producători sustenabili de energie și de gaz, nu avem o bursă funcțională de energie. Ungurii au preluat această funcțiune și vor să devină hub regional de energie și gaze naturale pentru Europa de Est.

 

Chiar dacă nu au resurse…

Ca să faci o bursă nu trebuie nicio resursă, e o platformă virtuală, doar trebuie să faci niște proceduri și legislația să te ajute. Practic, Ordonanța 114 a tăiat absolut orice avânt, dacă a fost vreodată unul, sau orice trend crescător de a deveni hub regional.

Plec de la prezumția că a fost nevoie de această ordonanță pentru a proteja populația, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Dacă scopul inițial al ordonanței – să ajuți populația nu a fost atins pentru că astăzi Europa are un preț mai mic la gaz, eu i-aș întreba pe cei care au dat ordonanța, de ce nu îi permiți populației să își cumpere cu 50 de lei și o obligi să cumpere cu 140 de lei?

Practic, ordonanța nu a făcut decât să pună un zid între consumator și accesul la resurse, pentru că Europa înseamnă și acces la resurse. Ce s-a întâmplat acum în România este faptul că s-a blocat accesul la resurse. Normal că prețul s-a dus în cer.

Ca protecție, conform legilor europene, tu poți să faci pentru o anumită categorie de oameni, care se numesc consumatori vulnerabili, o legislație separată. În primul rând trebuie să stabilești ce înseamnă vulnerabil. Dacă vrei să ajuți, ajută-i pe aceia, iar restul – liber pe piață și atunci piața se reglează singură.

 

Este foarte important pentru România cum negociază PAC

 

Foto: Cristina GÂNJ

Revenind la domeniul pentru care produceți, sunteți un jucător important în ceea ce privește exportul de materii prime agricole, în opinia dvs., cum putem face pasul următor spre procesare?

AZOMUREȘ face parte dintr-un lanț care dă maxim de valoare adăugată, deci cumpără gaz, îl procesează, îl vinde fermierilor, există transport, deci în toate verigile din acest lanț există valoare adăugată. Lucrul acesta ar trebui să continue și în agricultură. După ce se produc cerealele, ar trebui să existe mai departe mori, fabrici de procesare, zone de desfacere, pentru că altfel suntem un simplu exportator și nu ne diferențiem cu nimic de o țară subdezvoltată. E bine că exportăm, dar trebuie să vedem și balanța. Dacă noi exportăm 10 milioane de tone de grâu și primim înapoi 5 milioane de tone de făină, este grav. Dacă ne uităm mai atent, nu avem spații de stocare, nu avem logistică, nu avem unități de procesare.

 

Din punctul dvs. de vedere cine ar trebui să se ocupe de partea această de dezvoltare?

În primul rând, statul. Statul ar trebui să adopte legi, să creeze sisteme, astfel încât fermierul să fie încurajat și să dezvolte lanțul acesta de procesatori, să fie mult mai strict la importuri, să nu mai accepte produse din țări non-UE care nu respectă regulile ș.a.m.d., și atunci se creează în mod automat sistemele singure.

 

Ceea ce spuneți dvs. este că statul ar trebui să gândească în perspectivă, să aibă o strategie pe termen mediu, cel puțin.

Exact. Statul trebuie să aibă o platformă foarte clară și asta rezultă din statistică, să vezi deficitele. Dacă vezi că există un deficit major, de exemplu că se importă 5 milioane de tone de făină, te întrebi de ce importă atât de mult?, care e motivul?, ce le lipsește fermierilor ca să nu mai exporte?, și atunci o să vadă ce se întâmplă. Ce nu au? Nu au facilități să își facă spații de stocare, nu au procesatori care să le preia marfa etc.

Am întâlnit un procesator din România care cumpăra porumb din Ungaria și l-am întrebat: de ce nu cumperi din România? Mi-a răspuns simplu: pentru că e mai ieftin și calitativ mai bun.

 

Agricultura este unul dintre domeniile cele mai digitalizate, cum vedeți dvs. evoluția acestui domeniu și cum va influența industria chimică?

Agricultura se va schimba substanțial în viitorii 10 ani, eu văd o evoluție spectaculoasă, datorită faptului că nu există un risc foarte mare în testarea tehnologiilor. Se pot combina tehnologia digitală, blockchain, biotehnologia, sateliții, absolut tot ce există modern în era digitală poate fi aplicat în agricultură. Un robot poate vedea analizele pământului, să le transmită la mașină, mașina să calculeze exact formula, la fel, prin satelit, să spună exact când trebuie să înceapă să cultive, tot prin satelit să transmită exact la vapor când să vină după recoltă etc. Totul va fi practic automatizat. În privința industriei chimice, robotul va trimite fabricii ce tip de produse trebuie să producă, în funcție de ceea ce are nevoie solul etc.

 

Sunteți membru în Board-ul Fertilizers Europe și președintele Comisiei de Agricultură a acestei asociații, care sunt provocările la nivel european în ceea ce privește sectoarele agricol și chimic?

Cea mai mare provocare este această negociere a Politicii Agricole Comune (PAC), care este acum pe agenda Comisiei Europene. Este foarte important pentru România cum negociază această politică, pentru că România a primit, în cei 12 ani de când a intrat în Uniunea Europeană, cei mai mulți bani din subvenții în domeniul agricol. Ceea ce este cert este că bugetul va scădea. Având în vedere structura pământului din România, tipurile de cultură, țara noastră trebuie să aibă reprezentanți care să își negocieze foarte bine subvențiile pe următorii 7 ani. Dacă nu negociază bine, vom avea de suferit, așa cum s-a întâmplat până acum când fermierii din Ungaria primeau 250 de euro, iar cei din țara noastră 150. La fel se va întâmpla și acum dacă nu știm să negociem subvențiile pe tipologia noastră de culturi.

 

Leadershipul este o problemă în România

 

Foto: Cristina GÂNJ

Cum reînvățăm să avem încredere în noi și să dezvoltăm România?

Ca orice popor, avem diferențe culturale care țin de istorie, de cum am trăit, faptul că am avut atâția ani în comunism ș.a.m.d. și asta s-a transmis, e poate în gena noastră, pentru că suntem un popor care nu are încredere în el, un popor care e mai bun afară decât în interior, un popor care nu are încredere în lideri, care crede mai mult în străini decât în liderii săi și cred că de aici pleacă tot.

Leadershipul este o problemă în România și cred că ține tot de gena asta care s-a transmis, având în vedere că România a fost o țară la confluența a trei imperii, întotdeauna noi am încercat să ne descurcăm cu străinii, să ne ducem la otomani, să plătim peșcheșul, să încercăm să stăm sub Austro-Ungaria, să ne batem cu rușii și, în același timp, să evităm imperiul acesta mare. Și asta a creat neîncrederea care există și, dacă am avut un lider, noi ne-am concentrat cum să facem să îi găsim defecte, în loc să îl lăsăm și să îi dăm susținerea să își facă treaba până la capăt. E mult mai ușor să fim împotriva a ceva decât pro-ceva.

 

Cum schimbăm acest lucru?

Cred că pleacă de la nivel individual. Dacă fiecare individ s-ar concentra mai mult pe ce poate face el pentru comunitate, pentru țară, cred că am putea construi ceva. Nu poți să stai pe margine și tot să critici pentru că nu vom construi niciodată nimic. Dacă rezolvăm problema aceasta și sistemul din România se va schimba, în sensul să își lase liderii și să și-i protejeze, pentru că liderii fac și greșeli, dar spre deosebire de țările vestice, noi nu ne protejăm liderii, cum au greșit, le tăiem capul, și atunci ce se întâmplă? Cei care au în ei structura genetică de lideri stau deoparte, nu îi vezi nicăieri în politică pentru că sunt conștienți că, dacă urcă acolo sus, li „se taie capul” și atunci nu riscă.

 

Ca manager de succes, ce sfaturi ați avea pentru managerii tineri?

Sunt un mare fan al tinerilor din ziua de azi. În primul rând, e și un sfat pe care îl dau tinerilor din AZOMUREȘ, să își ia un bătrân pe lângă ei, e foarte important, chiar și în era aceasta digitală, chiar și în situația în care lucrurile se schimbă dramatic în viitorii ani, e foarte important să ai experiența unui om care a trăit, care a făcut lucruri. Măcar să asculte.

Apoi e foarte importantă educația și aceasta se vede de la generația mea și generația aceasta de tineri. Noi, cu tinerii pe care îi angajăm, reîncepem școlarizarea într-un fel sau altul. Nu e un reproș, știm prea bine sistemul, cred că e foarte important să îți dorești să înveți tot timpul, tot timpul trebuie să ai curaj, tot timpul trebuie să ai dorința de a învăța, să nu fii autolimitativ, să spui: am ajuns pe funcția aceasta, gata, încerc să mă protejez, să fac garduri în jurul meu.

Iar, al treilea punct, cel mai important este să formezi o echipă și asta se aplică în orice domeniu, pentru că nu poți să faci singur tot. E foarte important să ai o echipă pe specializări și împreună cu ea să duci lucrurile mai departe, pentru că eu ce am făcut în acești 7 ani a fost cu echipa. Modernizarea nu o puteam face dacă nu aveam o echipă tânără, am întinerit foarte mult echipa, am lucrat foarte mult cu ei, am avut încredere în ei, i-am aruncat în apă, cum zic eu, pe cei tineri.

Prima parte o puteți (re)citi AICI

de Ligia VORO

*Interviu publicat în revista Transilvania Business, ediția 90, luna noiembrie. Față de data realizării interviului, Mihai Aniței a acceptat funcția de Country Manager Ameropa Romania.

 

Related posts

Programul „Generaţia Tech” se lansează la Oradea

Traian Dan

Provocările României în aplicarea politicilor de mediu

Ligia Voro

Grupul Inditex și-a activat magazinele Zara din Vivo Cluj

Nora Dumitrescu

Leave a Comment