Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Fabrica Aramis Baia Mare va fi creditată cu 11 milioane de euro

BRD Groupe Societe Generale și compania Aramis Invest Group din Baia Mare au semnat un contract de credit de 54 de milioane de lei.

Suma va finanța nevoile de capital de lucru ale companiei, precum și investițiile necesare pentru a crește și dezvolta activitățile de producție.

“Aramis Invest este unul dintre cei mai vechi clienți ai noștri și suntem mândri că am însoțit această companie în fiecare etapă a dezvoltării ei. Suntem foarte onorați de încrederea arătată de Aramis și, de asemenea, mândri că, împreună cu ei, ne putem urmări obiectivul de a finanța dezvoltarea economiei românești”, a declarat Yves Lallemand, directorul general adjunct al BRD.

„Ne simțim în siguranță lucrând cu o bancă precum BRD. Buni cunoscători ai businessului, ne-au sprijinit întotdeauna dezvoltarea. Credem într-un viitor foarte bun împreună cu echipa BRD, bazat pe trecutul nostru comun”, a menționat Vladimir Iacob, acționarul majoritar al Aramis Invest.

Aramis este un lanț de sapte companii ce coordonează întregul proces de producție pentru produse de mobilier tapițat, canapele și saltele.

Companiile Aramis Invest şi Taparo din Maramureş, alături de Ecolor Cluj, au fost în 2018 cei mai mari exportatori de mobilă din România şi au pus umărul la livrările de 2,2 miliarde euro de paturi, canapele sau mese realizate pe plan local.

 

Acestea îşi vând aproape integral producţia la export, businessul lor bazându-se în principal pe vânzarea de mobilier către retailerul suedez IKEA.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Bugetul Bihorului în dezbatere publică. Venituri estimate - 403 milioane lei

Articolul următor

Marile probleme ale Clujului: prețurile proprietăților, mobilitatea și salariile

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Romgaz repornește forajele la Caragele

Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share