Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Patronii conduși de Ion Lucian vor să se alieze cu prefectura sălăjeană

Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR) a propus Instituției Prefectului Sălaj (IPS) să încheie un parteneriat care să stimuleze susținătorii privați și libera inițiativă în județ.

Președintele UNPR, Ioan Lucian, a stabilit un parteneriat între IPS și organizația patronală națională. Acesta a explicat importanța semnării unui acord de parteneriat în Sălaj, după modelul celor deja existente la nivelul altor județe.

Acest acord propus de patronate are în vedere consolidarea legăturilor dintre mediul instituțional și mediul de afaceri regional, cu scopul de a susține întreprinzătorii privați, de a stimula libera initiativă, dar și de a eficientiza activitățile serviciilor publice deconcentrate în județ.

La întâlnire au fost prezenți vicepreședintele și președintele Organizației Patronilor din Sălaj (OPS), Vasile Margin și Alin Buză. “Ne punem speranța într-o bună colaborare cu IPS în demersurile pe care dorește să le facă, din dorința de apropiere a oamenilor de afaceri din județ, deschizându-le noi orizonturi de business”, a spus Alin Buză.

“Avem toată deschiderea pentru a susține orice inițiativă sănătoasă și benefică pentru județ. Putem și ne dorim să venim în sprijinul mediului de afaceri sălăjean”, a declarat Virgil Turcaș, prefectul Sălajului.

UNPR este constituită ca organizație neguvernamentală, nonprofit, fără caracter politic, care cuprinde firme din sectorul privat cu capital integral românesc, mixt sau numai cu capital străin.

Aceasta își propune să creeze o forță antreprenorială competentă și puternică în interiorul UNPR și în întreaga comunitate de afaceri din România, prin inițiative si servicii inovative, orientate către creșterea competitivității și a rezultatelor afacerii. Inițiativa a pornit din Bihor, fiind apoi extinsă la nivel național.



Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

O firmă din Parcul Industrial Oradea va da salarii de peste 3.000 de euro

Articolul următor

Clusterele Transilvaniei pregătesc viitoarele abilități pentru industrie

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

TuȘiTulcea – Festival de savori dobrogene

Tulcea celebrează din nou gustul unic al scrumbiei dunărene și tradițiile pescărești, în cadrul Festivalului „Scrumbii de Rusalii”,…
Citeste mai mult

Aradul mizează pe „Turismul de o zi”

Arădenii sunt invitați să-și descopere județul prin „Turismul de o zi”. Moneasa, Căsoaia, cu tabăra școlară, Ghiorocul, denumit…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share