Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Proprietarii fermelor piscicole din Transilvania, convocați la Cluj

Peste 100 de investitori în sectorul pisciculturii din zona Transilvaniei au participat la o întâlnire cu conducerea acestei direcții din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

“Pentru cei care se axează pe creșterea intensivă, recomand să folosească metoda vivierelor (plase de poliamidă), care permite obținerea unor cantități de până la 400 de tone de crap pe o suprafață de 10.000 mp, față de 3-4 tone, cât se produc de obicei.

Sunt indicate furajele granulate, eu pe când aveam fermă piscicolă le foloseam pe cele solubile în cazul crapului pentru a vedea dacă le consumă la suprafață. Altfel, dacă le arunci pe fundul apei, nu știi dacă ele sunt mâncate sau se risipesc”, le-a sugerat acestora secretarul de stat în MADR Gheorghe Ștefan.

Fermierii ardeleni s-au plâns de lipsa specialiștilor în domeniu din ultimii ani, îndeosebi a inginerilor piscicoli, odată cu desființarea liceelor și facultăților cu acest profil. “Situația în piscicultură este foarte gravă în România, iar viitorul e sumbru.

Studenții sunt comozi, se îndreaptă spre medicină, spre informatică. Este foarte greu să ții un absolvent de facultate, cu masterat, pe 1.500-1.800 de lei, la o fermă piscicolă de la țară”, remarcă Daniel Cocan, conferențiar la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj.

Andrei Pop, președintele Asociației Județene a Pescarilor Sportivi Cluj, a propus înființarea unor ministații zonale pentru producerea de puiet necesar primenirii apelor din domeniul public, dar și a unor măsuri împotriva păsărilor ihtiofage, de genul cormoranilor, care decimează efectivele de pește în perioada iernii.

“Prin aceste centre, în 5-10 ani am putea astfel să revigorăm pescuitul sportiv în România. Mă refer aici nu la creșterea de puiet de ciprinide, precum crap sau caras, ci a unor specii tot mai rare în apele noastre, precum clean, scobar sau mreană”.

Direcția Generală Pescuit a MADR a prezentat la Cluj programul pentru acvacultură și pescuit din viitoarea perioadă europeană de finanțare 2021-2027. Experții au dat detalii despre măsurile care vor fi lansate în perioada februarie – martie, principalele impedimente întâmpinate, demersurile necesare pentru remedierea lor și propuneri din partea sectorului piscicol pentru noua perioadă de programare a UE.

Principalele direcții în care va acționa MADR sunt sprijinirea acvaculturii și pescuitului marin, dezvoltarea locală a sectorului, asocierile cooperatiste, sprijinirea activităților pescărești durabile, protecția și restaurarea biodiversității acvatice, conștientizarea impactului asupra mediului, măsuri pentru procesarea și comercializarea peștelui, calificarea forței de muncă, modernizarea adăposturilor pescărești, refacerea zonelor de reproducere naturală și de hrănire pentru pești.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

50 mil. euro investiți în start-up-uri de AI, până în 2025

Articolul următor

Fostul hotel al lui Paszkany va fi demolat

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share