Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Compania de armament Romarm va produce echipamente sanitare, măşti şi combinezoane de protecție pentru medici

Principalul producător şi exportator direct de produse militare din România, Compania Naţională Romarm S.A., a primit aprobare pentru producţia de echipamente sanitare, de măşti şi combinezoane, astfel încât să rămână în producţia strategică a României. Acest lucru a fost anunțat de Virgil Popescu, ministrul Economiei.

Romarm este o structura tip holding cu capital 100% românesc, sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului si Relatiilor cu Mediul de Afaceri.

Virgil Popescu a declarat la Digi 24 că decizia de a produce echipamente sanitare a fost luată după o discuție cu directorul companiei de armament. „I-am dat undă verde pentru a face o linie de producţie de echipamente sanitare, de măşti, combinezoane în Romarm, ca să rămână în producţia strategică a României”, a menționat ministrul, citat de Agerpres.

În aceelași context, ministrul s-a referit și la programul de micro-industrializare, care a fost modificat şi orientat către producţia de materiale sanitare. Companiile vor putea primi granturi de până la 200.000 de euro prin programul de micro-industrializare remodificat şi orientat către producţia de materiale sanitare.

„Am anunţat că îi vom da drumul astăzi. M-am uitat pe proceduri tocmai înainte de a semna ordinul. Vreau să mai modific ceva. Vreau să mă asigur că acele companii care vor primi acel grant – că este vorba de un grant de 200.000 de lei – şi avem la dispoziţie practic bani pentru 325 de companii. Avem 65 de milioane de lei, pentru vreo 325 de companii. Vreau să mă asigur că îşi va atinge această ţintă, iar companiile vor face acele activităţi pe care şi le vor asuma, că vor produce măşti, că vor produce biocide, că vor produce material de îngrijire, că vor face combinezoane. Vreau să mă asigur că acest lucru se va întâmpla pentru că îmi doresc ca România să pornească această producţie de materiale esenţiale şi împreună cu ministrul de Finanţe vom suplimenta fondurile pentru toate companiile care doresc să facă acest lucru. De asemenea, mă aştept ca acea companie, până la sfârşitul săptămânii, pe care am anunţat că vrem să o sprijinim – repet nu îi voi da numele – să înceapă acea producţie de măşti şi să ajungem să producem 3,5 milioane ca primă companie de măşti într-o lună pentru România”, a mai explicat Virgil Popescu.

Compania Romarm a fost înfiinţată în anul 2000 prin fuziunea celor mai importante fabrici ale Industriei Româneşti de Apărare şi este principalul furnizor de echipament militar, muniţie şi servicii de întreţinere.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Wizz Air renunţă la toate zborurile de la Timişoara, Craiova şi Sibiu, până pe 1 mai

Articolul următor

Primele 200.000 de teste rapide pentru depistarea Covid-19 ajung miercuri la București

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share