Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Platformă comercială online destinată producătorilor locali de alimente naturale

A fost lansată o nouă platformă online destinată producătorilor locali. Farmeria.ro este o platformă de tip marketplace recent lansată la nivel național, care le oferă producătorilor locali din întreaga țară oportunitatea de a-și comercializa alimentele produse de către ei. Această inițiativă a fost conturată cu scopul de a stimula bunele practici din domeniul comercial și pentru a le oferi producătorilor șansa de a-și extinde activitatea, prin mecanisme care să le faciliteze accesul spre o piață extinsă.

Platforma promovează producătorii locali și comerțul comunitar, chiar prin modul în care sortează și afișează produsele utilizatorilor: prioritate au produsele din aceeași localitate, apoi cele din județul respectiv. În acest sens, persoanele care achiziționează produse naturale prin intermediul Farmeria.ro, susțin creșterea economiei și producției României.

De altfel, eforturile și calitatea produselor realizate de către producătorii locali, aspecte adesea ignorate în contextul economic actual, vor fi fructificate și promovate într-un cadru dinamic, prin contactul acestora cu clienții interesați.

Demersul nostru a pornit de la conștientizarea faptului că producătorii locali au produse de o deosebită calitate și în același timp naturale, iar această piață nu este valorificată și îndeajuns de apreciată de către români, care, de regulă, achiziționează produse din import. Așadar, ne-am decis să promovăm produsele naturale, să stimulăm economia României și, totodată, să le oferim clienților rapiditatea și lejeritatea căutării celor mai bune produse prin intermediul opțiunilor prezente pe platformă. Îndemnăm cumpărătorii să își orienteze atenția spre produsele autentice, care provin din gospodăriile proprii ale producătorilor. Susținem producătorii români, susținem #antreprenoriatulromânesc”, au declarat fondatorii platformei Farmeria.

Platforma este disponibilă în două limbi, respectiv limba română și limba maghiară, cu scopul de a eficientiza comerțul de produse bio. De asemenea, clienții vor avea posibilitatea de a transmite feedback producătorilor, iar, în cazul în care este raportat un abuz sau producătorii au comercializat produse necalitative, aceștia nu vor mai avea acces la platformă și la posibilitatea de a întreprinde acte comerciale prin intermediul acesteia.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Deschiderea unui cont online la Banca Transilvania, cu livrarea cardului acasă. „Îți ia maxim 10 minute”

Articolul următor

Chatbotul Victor va oferi suport clienților pentru amânarea ratelor bancare

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share