Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a comentat decizia autorităților centrale de a interzice printr-o nouă ordonanță militară exportul de cereale și altor produse agroalimentare de bază. Potrivit șefului din Agricultură, stocurile interne de cereale și alte produse vizate în ordonanța militară sunt suficiente până la noua recoltă, din luna iulie, așteptându-se ca aceasta să fie mai săracă din cauza secetei.
Adrian Oros a vorbit despre decizia de suspendare a exportului de cereale şi a unor produse agroalimentare de bază în cadrul unui interviu pentru Agerpres.
„Noi am monitorizat stocurile, dar am monitorizat şi exporturile şi am fost îngrijoraţi că în luna martie au crescut foarte mult exporturile comparativ cu luna martie a anului trecut. Văzând şi evoluţia stocurilor am luat această decizie, care desigur este o decizie radicală şi bineînţeles care va fi contestată în următoarele zile. Vrem să rămână în ţară toate aceste produse, în toată această perioadă de urgenţă, pentru asigurarea securităţii alimentare a românilor, de aceea Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a inclus în Ordonanţa Militară nr.8 suspendarea exporturilor pentru unele produse agroalimentare de bază, în perioada stării de urgenţă. Dacă vedem că în următoarea perioadă situaţia se îmbunătăţeşte, pe unele dintre aceste produse o să le scoatem în următoarea ordonanţă, dar în acest moment aceasta este decizia. Lista se poate modifica, putem tăia sau include alte produse, dar cu siguranţă cerealele rămân pe listă până la noua recoltă. Noi putem da ordonanţe militare în fiecare săptămână, în funcţie de evoluţia lucrurilor”, a declarat Oros.
Potrivit ministrului, în luna martie s-au exportat aproape 800.000 de tone de cereale, cu 300.000 de tone mai mult faţă de aceeași lună din anul trecut, în timp ce în România se consumă, în medie, 170.000 de tone de cereale pe lună.
Întrebat de reporterul Agerpres pentru ce perioadă ar ajunge stocurile la alimentele de bază, ministrul Agriculturii a spus că acestea sunt suficiente până la noua recoltă, care este estimată la sfârşitul lunii iulie. „Atunci se termină recoltatul la cereale păioase, chiar dacă anul acesta cu siguranţă va fi o producţie mai mică, pentru că este o secetă foarte accentuată”, a adăugat Oros.
Adrian Oros spune că se așteaptă ca unii agenți economici, mai ales cei mari, care au cantităţi mari, ar putea specula această perioadă pentru a obţine profit. „Asta este evident. De aceea am făcut apel la ei să fie solidari în această perioadă de două, trei luni de zile, să fie mai echilibraţi şi mai responsabili, pentru că vor avea nevoie de consumatori şi de parteneri de afaceri după ce trece perioada de criză. Să nu încerce să fure startul, pentru că, pe termen mediu şi lung, am putea pierde cu toţii, dacă unii pe termen scurt cred că ar putea să câştige ceva. Şi cu siguranţă vor fi şi asemenea iniţiative mai puţin sănătoase, dar prin instrumentele pe care le avem, le monitorizăm, iar instituţiile care au alte tipuri de instrumente, cei de la Consiliul Concurenţei şi cei de la ANPC, să ia măsuri. Noi deocamdată monitorizăm şi stocuri şi preţuri”, a mai spus ministrul în interviul pentru Agerpres.