Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

ANAF nu percepe penalități și dobânzi de întârziere pe perioada stării de urgență

În contextul instituirii stării de urgență pe teritoriul României prin Decretul președintelui României nr. 195/2020, Ministerul Finanțelor Publice, împreună cu ANAF, a întreprins o serie de măsuri în vederea sprijinirii mediului de afaceri, dar și pentru susținerea conformării voluntare.

Astfel, potrivit ANAF, nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere conform Codului de procedură fiscală, pentru obligațiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a OUG nr. 29/2020 și neachitate până la încetarea acestor măsuri.

De asemenea, nu sunt considerate obligații fiscale restante, potrivit legii, obligațiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a stării de urgență și neachitate până la încetarea acestor măsuri. Se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită, prin somație, poprire și valorificarea bunurilor la licitație, a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală.

Nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eșalonare neachitate până la împlinirea termenului de 30 de zile de la încetarea stării de urgență. În acest caz, organul fiscal competent, din oficiu, reface graficul de eșalonare, cu respectarea perioadei de eșalonare aprobate. Noul grafic de eșalonare se comunică debitorului prin decizia organului fiscal.

Se suspendă condițiile de menținere a valabilității eșalonărilor la plată acordate potrivit legii. Aceste condiții se consideră îndeplinite dacă debitorii achită obligațiile aferente în termen de 30 de zile de la încetarea perioadei de aplicare a acestor măsuri fiscale.

Pentru obligațiile care reprezintă condiție de menținere a valabilității înlesnirilor la plată, contribuabilii pot solicita modificarea eșalonării la plată, cu condiția ca cererea să fie depusă până la expirarea termenului menționat la pct. 5, prevederile art. 195 din Codul de procedură fiscală aplicându-se în mod corespunzător.

Obligațiile bugetare care reprezintă condiție de menținere a valabilității înlesnirilor la plată, inclusiv cele cuprinse în ratele din graficele de eșalonare, nu sunt considerate obligații fiscale restante.

ANAF a decis extinderea rambursării TVA cu control ulterior.

Termenele de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili creanțe fiscale și de a cere executarea silită, precum și cel al contribuabilului/plătitorului de a cere restituirea creanțelor fiscale, prevăzute de Codul de procedură fiscală, se suspendă sau nu încep să curgă până la împlinirea termenului de 30 de zile de la încetarea stării de urgență.

Măsurile fiscale mai sus menționate se aplică pe perioada stării de urgență și 30 de zile de la încetarea acesteia”, transmit reprezentanții ANAF.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Ministrul Muncii: Vreau să transform REVISAL în REFORMA. Începe numărătoarea tuturor angajaților plătiți de stat

Articolul următor

Producătorii locali sălăjeni își fac loc pe internet

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share