Strada Molnar Piuariu din Cluj-Napoca, prima arteră inteligentă din țara noastră, are lucrările aproape de final.
Proiectul cu finanțare europeană presupune reamenajarea completă a tronsonului dintre străzile Fabricii de Zahăr și Dâmboviței, cuprinzând intersecția cu str. Teleorman. Investiția vizează crearea unui culoar pietonal modern, cu prioritizarea mijloacelor de transport nemotorizate.
“Am atenționat constructorul cu privire la faptul că termenul contractual de finalizare a lucrării este data de 15 mai 2020, iar după această dată vor fi aplicate penalități de întârziere, conform contractului”, a transmis municipalitatea clujeană.
48 de arbori noi vor completa copacii existenți pe acest tronson, îmbunătățind semnificativ calitatea spațiului public. Aici va fi instalat mobilier urban modern, ce permite încărcarea telefoanelor mobile sau tabletelor prin porturi USB, precum și două stații de încărcare rapidă pentru mașini electrice, cu câte două locuri fiecare.
Pe lângă reorganizarea spațială și dotările urbane menționate, este instalat un nou sistem de iluminat, inteligent, cu tehnologie led și un sistem de irigare cu senzori.
Proiectul vizează reorganizarea străzii prin eliminarea diferențelor de nivel între spațiul exclusiv pietonal și spațiul carosabil; refacerea întregii suprafețe de călcare; reorganizarea intersecțiilor; plantarea a 48 de arbori noi, arbuști; accesibilizarea spațiului public pentru persoanele cu dizabilități și protecția acestora (pavaje cu marcaje tactile integrate).
Aici se propune un concept de mobilare urbană modern şi coerent adaptat specificului zonei, toate elementele infrastructurii edilitare existente și propuse în zonă se vor rezolva în sisteme subterane moderne, iar sistemul de colectare a apelor pluviale va fi îmbunătățit.
Lucrări pentru asigurarea iluminatului public şi de siguranţă modern şi performant vo permite creşterea eficienţei energetice, alături de cele pentru iluminat festiv, iluminat arhitectural, telegestiune, evenimente publice.
Reducerea consumului de energie electrică şi implicit a gazelor cu efect de seră (CO2) va fi realizată prin utilizarea unui sistem de iluminat performant, care folosește tehnologii ce permit reducerea fluxului luminos pentru anumite paliere orare.
Proiectul este finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Regional, cu o valoare de 4,3 milioane de lei, lucrările fiind realizate de constructorul Diferit Cluj.